Editura Polirom – Fragment din volumul „Vieți paralele. Cinci căsnicii victoriene“, de Phyllis Rose
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-polirom-fragment-din-volumul-vieti-paralele-cinci-casnicii-victoriene-de-phyllis-rose/

Editura Polirom vă prezintă un fragment din volumul Vieţi paralele. Cinci căsnicii victoriene de Phyllis Rose, recent apărut în traducerea lui Dan Sociu.

Un articol de Petre Ivan|25 ianuarie 2021

În fiecare relație există două povești, iar adesea ele nu prea converg. Iată ideea de la care pornește cartea clasică a lui Phyllis Rose, Vieți paralele, ce încearcă să descopere cum apare fericirea sau nefericirea în căsnicie și ce arată acest lucru despre „proiectul narativ” sau „ficțiunea subiectivă” pe care o creează cuplurile. Într-o perioadă în care divorțul era scandalos, iar formula „pînă cînd moartea ne va despărți” era luată ad litteram, cinci scriitori și scriitoare – Charles Dickens, John Ruskin, Thomas Carlyle, John Stuart Mill și George Eliot – au fost nevoiți să găsească soluții inventive și surprinzătoare pentru a rămîne împreună cu partenerii lor. Povestind cu farmec, multă anecdotică și detalii savuroase, Phyllis Rose se bazează pe mărturiile lor și pe relatările epocii, arătînd ce imagine afișau aceste cupluri și care erau în realitate viața lor domestică și atmosfera familială în epoca victoriană. Și, mai ales, ce rol joacă dorința, fantezia și controlul în relațiile noastre cele mai intime.

„Singura carte pe care va trebui s-o citiți vreodată despre căsnicie.” (The Telegraph)

Vieți paralele explică mecanismele prin care poveștile pe care le spunem – despre viețile noastre și despre cele ale unor oameni care au murit demult – sînt structurate de nevoia noastră de împlinire narativă – și viceversa.” (The Guardian)

„Cartea lui Rose a deschis noi perspective, nu doar în ceea ce privește modurile în care am putea concepe căsnicia, ci și modurile în care citim și scriem.” (New Statesman) 

Phyllis Rose este critic literar, biografă, eseistă și profesoară. Și-a luat doctoratul la Harvard și a predat pentru scurtă vreme la Harvard și Yale, apoi la Wesleyan University și Berkeley University of California. Dintre principalele lucrări publicate menționăm: Woman of Letters: A Life of Virginia Woolf (1978), Writing of Women: Essays in a Renaissance (1985), The Year of Reading Proust: A Memoir in Real Time (1997), Alfred Stieglitz: Taking Pictures, Making Painters (2019). 

Fragment

Pentru a înțelege în general, dar și mai specific sexualitatea victoriană, să ne întoarcem în camera soților Ruskin de la Blair Atholl și la acel moment de maximă ambiguitate, cel dintre dezbrăcarea lui Effie și îmbrățișarea castă. Ce a simțit Ruskin atunci? Ce‑i trecea prin cap? Incredibil, s‑ar putea chiar să știm. Neprotejat de jena postfreudiană, Ruskin a recunoscut față de avocatul său, după mulți ani, că nu i‑a plăcut ce‑a văzut după ce i‑a dat jos cămașa de noapte lui Effie. Își imaginase femeile altfel decât ceea ce i s‑a arătat a fi. Credea că este ceva greșit la corpul ei: nu era la fel de adorabil ca fața ei; nu era „format să stârnească pasiune” – îi tăia complet pofta. Trupul lui Effie îl dezgusta.

Nimeni dintre cei care s‑au gândit la această surprinzătoare conjunctură nu a luat serios în considerare posibilitatea ca trupul lui Effie să fi fost deformat sau să fi avut vreun cusur. Nici doctorii care au examinat‑o în timpul procesului de divorț și nici al doilea soț al ei nu par să-i fi găsit ceva ieșit din comun la corp; avea să fie mama a opt copii. După spusele lui Mary Lutyens, care și‑a petrecut ani la rând studiind căsnicia soților Ruskin, ceea ce l‑a dezgustat pe John la trupul lui Effie a fost probabil părul ei pubian. Ea deduce că John nu văzuse în viața lui o femeie dezbrăcată și că până și reprezentările artistice ale nudului feminin pe care le văzuse erau fie cenzurate, fie mult idealizate, precum statuile clasice. Prin urmare, se așteptase la un corp neted, fără păr, cu sâni mici, în esență, un trup de preadolescentă, iar semnele maturității sexuale ale trupului lui Effie (poate că de vină au fost doar sânii ei – cămașa de noapte poate nici nu i‑a alunecat mai jos de umeri) l‑au derutat și l‑au descurajat. Faptul că mai târziu Ruskin a fost atras de fete foarte tinere, îndrăgostindu‑se la 40 de ani de o fată de 10 ani, susține ipoteza că, pentru el, imaginea trupului feminin ideal era una a imaturității.

***

Cum femeilor din clasa de mijloc li se cerea castitate absolută înaintea căsătoriei (sugerată, dar nu obligatorie pentru bărbați), noaptea nunții victoriană, o tranziție excesiv de tensionată de la inocență la experiență, nu avea cum să fie ușoară și e posibil să fi fost o încercare barbară cel puțin pentru unul dintre însurăței (uneori pentru amândoi). Lipsa oricăror cunoștințe despre sex, prea des considerată o garanție a inocenței, creștea teroarea femeii; după ce fusese învățată să fie pură, dintr‑odată i se cerea să facă ceva dubios despre care nu știa nimic clar. Edith Jones, de exemplu, când era pe punctul să devină Edith Wharton, și‑a înfruntat mama și a implorat‑o să‑i spună „cum e căsnicia cu adevărat”. „Mi‑e teamă, mamă, vreau să știu ce o să mi se întâmple.” Doamna Jones i‑a răspuns că în mod sigur văzuse tablouri și statui – nu observase că bărbații sunt diferiți de femei? Conform biografului ei, Edith tot nu înțelegea, însă mama ei și‑a pierdut răbdarea. „Atunci, pentru numele lui Dumnezeu, nu‑mi mai pune întrebări stupide. Nu poți fi chiar atât de proastă pe cât pari.”

19
/08
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti vă propune o modalitate inedită de petrecere a sfârșitului de săptămână și vă invită la cea de-a doua ediție a proiectului Biblioteca de weekend, duminică, 22 august 2021, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu”, strada Tache Ionescu nr. 4.

15
/08
/21

A fost odată ca niciodată un pod. Undeva, pe continentul nostru zbuciumat, unde oamenii ar fi trăit nezbuciumați, dacă i-ar fi lăsat sufletele lor de oameni.

01
/08
/21

Cafenelele din Paris, Tirana și Moscova, ca niște simboluri ale orașelor, surprinse de scriitorul albanez Ismail Kadare, în fascinantul volum de memorii „Dimineți la Café Rostand” (Humanitas Fiction, 2021, traducere din albaneză și note de Marius Dobrescu).

19
/07
/21

Biblioteca Metropolitană Bucureşti (BMB) cu sprijinul Direcţiei Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti a pregătit un nou proiect dedicat copiilor care îşi petrec vacanţa de vară în Capitală.