Editura UNATC PRESS, prezență artistică la Bookfest 2022
https://www.ziarulmetropolis.ro/editura-unatc-press-prezenta-artistica-la-bookfest-2022/

UNATC PRESS, editura Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC), participă în perioada 1-5 iunie 2022 pentru prima dată la Salonul Internaţional de Carte Bookfest. Prezenţa UNATC PRESS de-a lungul celor cinci zile la cunoscutul eveniment dedicat cărţii şi autorilor de la Romexpo este un exerciţiu de conectare la lumea publishingului de carte autohton, dar mai ales o excelentă ocazie de a se adresa în mod nemijlocit cititorilor.

Un articol de Petre Ivan|30 mai 2022

La standul UNATC PRESS din Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo, iubitorii de teatru și film se vor putea familiariza cu oferta de carte din back-list-ul editurii, prezentată în format digital, precum și cu cele mai recente noutăți.

# stand-instalație care pune în discuție problema întâlnirii cu celălat
UNATC PRESS își propune ca prezența sa la Bookfest 2022 să ia forma unui gest artistic. Astfel, la standul editurii vizitatorii vor avea ocazia să interacționeze cu o instalație creată de studenții programului masteral Interactive Technologies for Performing and Media Arts (ITPMA) din cadrul UNATC, care vorbește despre întâlnirea cu celălalt, o temă atât de actuală, la capătul celor doi ani de izolare pandemică.

//encounter with a stranger, instalația creată de Tudor Dobrescu, Diana Chiru, Constantin Simon și Denis Flueraru la finalul anului trecut, va fi găzduită în cadrul unui stand imaginat special pentru această ocazie de arhitecta Gabi Albu.

# dezbateri
Pornind de la două apariții editoriale UNATC PRESS, vor fi organizate și două dezbateri în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest.

Astfel, duminică, 5 iunie, începând cu ora 12.00, la Cafeneaua Literară, va avea loc dezbaterea cu tema „Modele alternative de infrastructură culturală”, un dialog pornind de la cel mai recent număr al revistei CONCEPT, una dintre cele mai importante reviste autohtone dedicate cercetării în domeniul artelor spectacolului. La eveniment vor lua parte Mihaela Bețiu, redactorul-șef al revistei, alături de Mihaela Michailov, directoarea Centrului de Cercetare CeArFi din cadrul Departamentului Cercetare Dezvoltare Inovare al UNATC, alături de cercetătoarele Catinca Drăgănescu și Maria Drăghici; moderatoare: Oana Boca Stănescu, coordonatoarea UNATC PRESS.

Tot duminică, 5 iunie, de la ora 13.00, la Scena ARCA, va avea loc o nouă dezbatere, pornind de la volumul Ce este cinematograful? de André Bazin (co-editare UNATC PRESS & Polirom). Organizat sub umbrela tematică „Cinema și literatură: granițe, apropieri, influențe”, evenimentul îi reunește pe Andrei Gorzo, coordonatorul traducerii volumului în limba română, și pe Delia Ungureanu, Conferențiar la Facultatea de Litere a Universității din București și Associate Director al Harvard Institute for World Literature. Moderatoare: criticul de film și scenarista Ileana Bîrsan.

# filme
Prezența UNATC PRESS la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest este acompaniată și de o selecție de nouă scurtmetraje realizate de studenții UNATC, nominalizate și premiate la nivel național și internațional. Peliculele care vor putea fi urmărite la Standul Cinema Bookfest de-a lungul desfășurării ediției din acest an a salonului de carte sunt: Despre ce naiba să scriu? (2019 – Matei Monoranu), Firul roșu (2019 – Alexandra Fuscaș), El iubește ochii mei (2019 – Enxhi Rista), Venim pe rând și mergem pe sărite (2020 – Mihnea Toma), Împreună (2020 – Alma Buhagiar), Mezzo forte! (2019 – Eugen Dediu), Cum înalți un zmeu? (2018 – Loránd Gábor),  Contraindicații (2019 – Lucia Chicoș) și Apartamentul X (2020 – Marius Papară).

01
/03
/13

Program special educativ pentru copii la muzeul Antipa:     Pana la 30 martie 2013 – 6 sedinte In fiecare sambata – 10:00 – 11:00 8 aprilie – 12 aprilie 2013 – 5 ședințe De luni până vineri (în vacanța copiilor) – 10:00 – 11:00 PROGRAME ARTISTICE ARTA PLASTICĂ – OBIECT FORMATIV ŞI MIJLOC RECREATIV OBIECTIVE : 1. Învăţarea prin tehnici creative a unor elemente […]

01
/03
/13

Vineri, 1 martie, la Muzeul Naṭional de Istorie a României, Principele Radu va lansa volumul bilingv româno-englez ,, Ana. Portetul reginei/ Anne. The Queen’s Portrait’’. Principele Radu le va avea ca invitate la Sala Lapidarium pe Sandra Gãtejeanu- Gheorghe, director de protocol al Casei Regale, Georgeta Filitti, istoric şi  Irene Arsene, managing partner la Curtea […]

21
/02
/13

Dezbaterea intitulată „Este România altfel?“, inspirată de cartea lui Lucian Boia a ridicat importante probleme de indentitate naţională şi comportament social tipic românesc în interiorul şi în afara graniţelor ţării. Cartea „De ce este România altfel?“ (Editura Humanitas), scrisă de Lucian Boia, a fost dezbătută miercuri, 20 februarie, în sala de conferinţe a Colegiului Noua […]

19
/02
/13

240 de participanţi în campania vALLuntar, ediţia a II-a : bloggerii citesc şi plantează copaci cu sprijinul ROMSILVA   240 de bloggeri au fost admişi în ediţia a doua a campaniei online vALLuntar “Mai multe cărţi, mai multe şanse”, prin care Grupul Editorial ALL încurajează lectura şi voluntariatul. Campania este sprijinită de ROMSILVA. Anul acesta […]