Emil Cioran va avea statuie în Bucureşti
https://www.ziarulmetropolis.ro/emil-cioran-va-avea-statuie-in-bucuresti/

Un monument dedicat scriitorului Emil Cioran, realizat de artistul plastic Valentin Duicu, va fi amplasat în acest an în Bucureşti, după cum a declarat sculptorul.

Un articol de Petre Ivan|12 august 2014

Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, o instituţie publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, i-a alocat o sumă de 175.000 de lei (fără TVA) lui Valentin Duicu, pentru a realiza un bust din bronz al lui Emil Cioran.

Artistul plastic Valentin Duicu a declarat că realizarea monumentului Emil Cioran are două faze, realizarea bustului şi transpunerea lui în bronz şi, respectiv, realizarea soclului pe care va fi aşezat bustul şi amplasarea acestuia, informează Mediafax.

Potrivit lui Valentin Duicu, bustul din bronz al lui Emil Cioran va avea o înălţime de 1,40 metri, în timp ce soclul va avea o înălţime de 2,20 metri şi va fi realizat din piatră de Vratza.

Monumentul va fi instalat într-un rond de pe noul bulevard Uranus, la intersecţia cu strada Mircea Vulcănescu. Dezvelirea bustului lui Emil Cioran va avea loc cel mai probabil în luna septembrie, după cum a declarat Valentin Duicu.

Contractul de realizare a monumentului dedicat lui Emil Cioran i-a fost atribuit artistului Valentin Duicu prin negociere, criteriul de atribuire fiind „preţul cel mai scăzut”. Contractul a fost atribuit pe 30 octombrie 2013.

Foto Emil Cioran – facebook

12
/01
/16

Victor Wooten revine în București, după show-ul sold-out din 2014, pe 10 noiembrie, la Sala Radio. Cea mai sonoră prezență din istoria chitarei bas, americanul Wooten a primit la doar 8 ani porecla „Asul Basului”, a trecut la „Titanul din Tennesee”, pentru ca apoi să fie comparat cu Michael Jordan, pentru performanțele sale fabuloase.

12
/01
/16

„Carousel” este cel mai recent spectacol marca Andrei Şerban, un spectacol „altfel”, un teatru-muzical, montat la Teatrul Bulandra, sala Izvor (premieră - octombrie 2015). O piesă despre viaţă, aşa cum este ea: se învârte ca într-un carusel, cu speranţe şi dezamăgiri, cu frumuseţe şi urât, cu sinceritate şi minciuni, cu sensibilitate şi violenţă; şi, peste toate, cu multă iubire.

12
/01
/16

Matei Vişniec este invitatul primei Conferinţe a anului 2016 la TNB. Duminică, 17 ianuarie 2016, de la ora 11.00, la Sala Atelier, Matei Vişniec va vorbi despre teatru şi jurnalism şi cum se influenţează cele doua meserii prin prisma propriei experienţe.

12
/01
/16

Ansamblul Imago Mundi va susține miercuri, de la ora 15,00, un scurt recital la Aeroportul Internațional "Henri Coandă" București (Terminalul Plecări), înaintea decolării spre New York, unde formația va concerta cu ocazia Zilei Culturii Naționale.

11
/01
/16

„România în 7 gesturi”, cea mai recentă carte de Radu Paraschivescu (Editura Humanitas, 2015), este o culegere necesară, care reușește să pună un diagnostic exact, deci sever, stării de fapt a națiunii în trecerea de la vechiul regim la debandada care s-a prelungit până astăzi.

11
/01
/16

Ca o continuare a atmosferei de sărbătoare imprimate de concertul de Anul Nou de la Viena - devenit o tradiție și un reper muzical european, eveniment ce se derulează începând din 1939, pe 1 ianuarie, în celebra sală de concerte Musikverein - Orchestra Națională Radio vă invită la primul ei concert din 2016 : Seară vieneză la Sala Radio. 

11
/01
/16

Dacă este luni, este teatru tv. Casa de Producție TVR vă invită să păstrați un moment de aducere aminte pentru scriitorul si dramaturgul Valentin Nicolau,i fostul şef al Televiziunii Române, plecat dintre noi în urmă cu un an, pe 13 ianuarie 2015. TVR 2 difuzează în această seară, de la ora 20.10, spectacolul „Aplauze pentru Lena”, de Valentin Nicolau.

11
/01
/16

“Al nostru, Eminescu…”, un spectacol actual, viu, un spectacol din care nu lipsesc accentele de umor fin, aerul spontan şi…muzica bine temperată, va fi pus în scenă, sâmbătă, 16 ianuarie, de la ora 12:00, la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti de la porţile Bucureştiului, în Sala Scoarţelor.

11
/01
/16

Legendarul muzician britanic David Bowie a murit, duminică, la vârsta de 69 de ani. Cântăreţul ale cărui albume s-au vândut în peste 140 de milioane de copii pe plan mondial, suferea de cancer. Ultimul videoclip lansat de Bowie, pe 7 ianuarie, a fost "Lazarus", o piesă de pe albumul "Blackstar", în care Bowie apare pe un pat de spital şi cu ochii bandajaţi.

11
/01
/16

În epoca vitezei şi a sintezei, când valorile se fac, se desfac şi se refac aproape în fiecare zi, cărţile formatoare rămân aceleaşi. Care sunt  cele mai importante cărţi pe care trebuie să le citeşti într-o viaţă, conform „Canonului occidental” al lui Harold Bloom.

11
/01
/16

Dacă marele câștigător al acestei ediţii a Globurilor de Aur a fost filmul "The Revenant", premiat la trei categorii, Leonardo DiCaprio, Matt Damon, Brie Larson si Jennifer Lawrence si-au adjudecat mai râvnite premii ale cinematografiei mondiale după Oscaruri, în cadrul ceremoniei desfășurate, duminică seara, la Los Angeles.