Eminescu. Spectacol propus de Teatrul Național Timișoara și Opera Națională Română
https://www.ziarulmetropolis.ro/eminescu-spectacol-propus-de-teatrul-national-timisoara-si-opera-nationala-romana/

România îl identifică pe Mihai Eminescu, poetul tuturor românilor, cu însăşi cultura sa. Este un gest important, un gest care certifică asumarea culturii române prin reprezentantul ei cel mai de seamă.

Un articol de Petre Ivan|10 ianuarie 2018

Dincolo de simbol se află Poetul. Și, dincolo de Poet, se află omul. Teatrul Național din Timișoara, atent mereu la pulsul subtil al creației, propune, pentru această zi specială – 15 ianuarie – două spectacole care, fiecare în felul său, desenează harta unui destin: destinul unui om care, prin arta sa, ne-a călăuzit pe drumul propriei noastre culturi și al propriei noastre limbi.

Astfel, luni, 15 ianuarie, Teatrul Național și Opera Națională Română din Timișoara prezintă spectacolul Eminescu. Spectacolul, o colaborare a celor două instituții de cultură din Timișoara, este semnat de regizorul Ion-Ardeal Ieremia și urmărește parcursul biografic și artistic al poetului  prin celebrele sale cuvinte, ca și prin cele ale contemporanilor și urmașilor care i-au transformat opera și viața în istorie.

Actori și muzicieni ai celor două instituții vor transforma litera în cuvânt și muzică, distribuția reunindu-i pe actorii Claudia Ieremia, Ion Rizea, Victor Manovici, Alina Ilea, Călin Stanciu Jr., Mălina Petre, Romeo Ioan, Laura Avarvari, Daniela Bostan, Cătălin Ursu, acestora alăturându-li-se soprana Narcisa Brumar, soprana Lăcrimioara Cristescu și mezzosoprana Gabriella Varvari. La pian Angela Balici, Dragoș Zaharescu, Rareș Păltineanu, cu concursul Operei Naționale Române Timişoara, maestru de cor Laura Mare. Spectacolul va avea loc în Sala Mare, cu începere de la ora 19.

De asemenea, duminică 14 și  luni 15 ianuarie, de la ora 19, la Studio „Uțu Strugari” este programat spectacolul Eminul meu iubit, un spectacol semnat de Sabin Popescu, pe un scenariu care are la bază corespondența dintre poet și Veronica Micle, în interpretarea actorilor Iuliana Țoancă-Crăescu și Eugen Pădureanu.

Biletele pot fi achiziționate la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), tel. 0256 201 117, orar marți – duminică, între orele 11-19, sau online.

Foto:  Eminescu, Spectacol propus de Teatrul Națion al Timișoara și Opera Națională Român – facebook

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.