Emoții până la nori în prima zi a festivalului Undercloud
https://www.ziarulmetropolis.ro/emotii-pana-la-nori-in-prima-zi-a-festivalului-undercloud/

Ieri, 1 septembrie, a început cea de-a VII-a ediţie a festivalului de teatru independent Undercloud, care se va desfăşura timp de 11 zile în sălile ce aparţin de Muzeul Țăranului Român.

Un articol de Judy Florescu|2 septembrie 2014

Deschiderea oficială a festivalului Undercloud a avut loc în sala de cinema „Studio Horia Bernea” (Sala Mare), care a devenit neîncăpătoare pentru amatorii de teatru independent, nerăbdători să vadă ce producții noi vor vedea în ediția de anul acesta a evenimentului.

Noutatea absolută a festivalului constă în prezența a trei spectacole internaționale care vor avea loc începând cu ora 21:00 în sala de cinema „Studio Horia Bernea”. Publicul va avea ocazia de a vedea puneri în scenă din țări precum Anglia – „Blind Hamlet” (6 septembrie), Franța –  „A l’ombre de core” (7 septembrie) și Ungaria – ,,Așteptându-l pe Godot” (8 septembrie).

Spectacolul care a inagurat ediția din 2014 a Festivalului Undercloud a fost “ABSOLUT!”, după Ivan Turbincă de Ion Creangă, un one-man-story cu Marcel Iureș, în regia lui Alexandru Dabija. Povestea lui Ivan Turbincă ne este familiară din vremurile copilăriei, unii dintre noi o aveau chiar și sub formă de audiobook (casetă). Povestea de pe scenă ne acaparează toate simțurile și ne lasă să descoperim cât de fragili suntem și că eternitatea nu aparține omului, ci doar morții.

„Un tramvai numit Dorință” a fost primul spectacol participant al competiției, rupând astfel convenția tradițională a celorlate festivaluri de teatru. Astfel în secțiunea de concurs a festivalului Undercloud participă spectacolele proaspete, ale tinerilor artiști, care sunt jurizate de Sanda Manu – regizor, George Ivașcu – actor și directorul Teatrului Metropolis, Irina Ionescu – teatrolog, Ludmila Patlanjoglu – critic de teatru, Cristina Bazavan – jurnalist, blogger și Iulia Popovici – critic de teatru.

La Clubul Țăranului, un loc nou pentru spectacolul în regia lui Andrei Grosu și Andreea Grosu, s-au adus scaune în plus pentru a suplini cererea publicului de a vedea producția unteatru. Pe o scenă rotundă, probabil cea mai grea scenă pe care pot juca actorii, fiind priviți din toate unghiurile de ochi curioși, am văzut frângându-se un vis toxic – dorința unei femei de a rămâne veșnic tânără și de a refuza să coopereze cu realitatea înconjurătoare îi transformă pe cei din jurului său în niște monștri.

Finalul serii încărcate de emoții de tot soiul a fost dezmierdat de spectacolul de dans Step 100%, cu coregrafia realizată de  Negroiu Claudia și Beatrice Enea, iar distribuția formată din  Negroiu Claudia și Dana Porlogea. Veselia și stilul anilor 1930 au fost transpuse într-o oră de mișcare pe cântece celebre, printre care: Over the rainbow-Judy Garland, A fine romance – Ella Fitzgerald, Little bitty pretty one – Frankie Lymon, Puttin on the Ritz – Fred Astaire, I wanna be loved by you – Helen Kane.

foto/video de la Undercloud: Judy Florescu

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Joi, 21 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a treia întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este ,,Suntem cel mai mișto popor nașpa”.

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

Topul personal al celor mai bune filme exclusiv din 2023 e dominat de francezi şi americani, la care se adaugă un român şi un finlandez. O listă capricioasă şi aparent eterogenă.

20
/12
/23

Iana Salenko, Dinu Tamazlâcaru, Julian MacKay, Marina Minoiu și alte nume mari ale baletului mondial vin în România, pe 26 februarie, pentru un regal de balet care va avea loc, începând cu ora 20:00, în Sala Ion Caramitru a Teatrului Național I. L. Caragiale din București.

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.