Encyclopaedia Universalis renunta definitiv la editia tiparita si va aparea exclusiv online
https://www.ziarulmetropolis.ro/encyclopaedia-universalis-renunta-definitiv-la-editia-tiparita-si-va-aparea-exclusiv-online/

După 50 de ani şi peste 700.000 de copii vândute, Encyclopaedia Universalis, o enciclopedie de referinţă în limba franceză, va renunţa definitiv la ediţia tipărită pentru a apărea exclusiv online şi se va concentra asupra unor subiecte din sfera educaţiei.   „Cu 48 de colaboratori şi o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, […]

Un articol de Andrada Văsii|14 noiembrie 2012

După 50 de ani şi peste 700.000 de copii vândute, Encyclopaedia Universalis, o enciclopedie de referinţă în limba franceză, va renunţa definitiv la ediţia tipărită pentru a apărea exclusiv online şi se va concentra asupra unor subiecte din sfera educaţiei.

 

„Cu 48 de colaboratori şi o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, Encyclopaedia Universalis este o companie rentabilă, deja digitalizată în majoritate”, a declarat marţi Hervé Rouanet, directorul general al publicaţiei.

Sectorul digital reprezintă peste 50% din cifra de afaceri şi constituie cel mai mare fond enciclopedic certificat pe internet în limba franceză.

Hervé Rouanet vizează în 2013 o cifră de afaceri de 7 miliarde de euro. Compania care editează enciclopedia deţine şi un magazin online.

Site-ul www.universalis.fr atrage un milion de vizitatori unici în fiecare lună şi are 10.000 de abonaţi. Administratorii săi vizează o dublare a acestor cifre în următorii doi sau trei ani.

Compania publică şi alte lucrări în format digital (dicţionare, articole, studii şi fişe de lectură).

Până în prezent, Universalis lansa o nouă versiune a enciclopediei sale, în format tipărit, la fiecare trei sau patru ani.

Primul volum al Encyclopaedia Universalis a apărut în Franţa în 1968, sub conducerea lui Claude Grégory, decedat în aprilie 2010, la vârsta de 89 de ani.

Enciclopedia Britannica, partener istoric al Universalis, a anunţat la rândul ei, în luna martie, că va renunţa la ediţia tipărită.

Înainte de trecerea la formatul exclusiv digital, Encyclopaedia Universalis va lansa o ultimă ediţie tipărită, o colecţie de 30 de volume, cu un tiraj de 999 de exemplare numerotate, însoţite de o prefaţă scrisă anterior de Claude Grégory şi de un portofoliu de ilustraţii extrase din prima ei ediţie, ce vor fi comercializate la preţul de 1.494 de euro.

 

 

Sursa: Mediafax

28
/06
/15

Ascunși în spatele unor inițiale, doi bărbați, emigrantul politic AA și migrantul economic XX, se înfruntă într-un subsol în „Emigranții”, piesa lui Sławomir Mrożekde la a cărui naștere, pe 29 iunie 1930, aniversăm 85 de ani. Această montare, în regia TV a lui Andrei Măgălie, a pornit ca un pariu reușit, o propunere de teatru independent a unui trio de proaspeți absolvenți – doi actori, Lari Giorgescu și Silvian Vâlcu, și un scenograf, Vladimir Turturică.

28
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Nominalizată la Premiile Academiei Europene de Film şi la Premiile Cesar, excentrica animaţie franceză „Jack şi mecanica inimii”, de Mathias Malzieu şi Stephane Berla, care a deschis cea de-a doua ediţie anime’st Braşov (25-28 iunie), este un romance muzical cu influenţe steampunk.

27
/06
/15

CRONICĂ DE FILM Ce au în comun nişte oi dornice de emancipare şi aventură, trolii din cutie consideraţi, pe nedrept, monştri şi mai multe ouă tari cu înclinaţii mafiote? Toţi sunt personajele din trei filme prezentate în cea de-a doua zi a anim’est-ului braşovean (25-28 iunie).

26
/06
/15

În urmă cu 29 de ani, în dimineaţa zilei de 26 iunie, tovarăşul Nicolae Ceauşescu împreună cu tovarăşa Elena Ceauşescu inaugurau cu mare fast noul Palat al Pionierilor şi Şoimilor Patriei din Capitală. Instituţia avea “o misiune nobilă faţă de Partid şi ţară, aceea de a forma oameni, de a făuri conştiinţe", după cum sublinia cu elan marele conducător.

26
/06
/15

Joc teatru puțin pentru că așa a fost să fie destinul meu, pentru că în România posturile în teatre sunt blocate, colaboratorii sunt puțini și aceeași peste tot, pentru că se formează trene de admirație, pentru că am făcut film și mi s-a pus ștampila că sunt actriță “de film”, cu toate că am 6 ani de “antrenament” pentru teatru și roluri principale deja făcute la niste regizori mari și minunati (ce bine că ei au avut încredere în mine). – Ana Ularu

25
/06
/15

Cel de-al treilea volum al romanului ”Orbitor” de Mircea Cărtărescu a apărut în Olanda, la Editura De Bezige Bij din Amsterdam, în traducerea lui Jan Willem Bos. După germană, franceză, bulgară, suedeză şi norvegiană, neerlandeză este cea de-a şasea limbă străină în care trilogia ”Orbitor” (peste 1500 de pagini) va fi citită integral.

25
/06
/15

Până pe data de 15 august, comedianții din România pot să se înscrie la cea de a treia ediție a concursului de stand-up comedy, direct pe site-ul festivalului. Aflat la cea de-a treia ediție, STAND UP FEST îi invită pe comedianții români la cel mai mare duel al glumelor.

25
/06
/15

10 zile, peste 2500 de artişti şi invitaţi speciali din peste 50 de ţări, 300 de evenimente desfăşurate în mai mult de 60 de spaţii, printre care biserici, situri istorice, pub-uri, dar şi clasicele săli de spectacol, 150 de premiere, peste 600.000 de vizitatori – pe scurt Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Sâmbătă, 27 iunie, de la ora 21.10, telespectatorii TVR 1 şi TVR HD sunt invitaţi să urmărească Gala Celebrităţilor, spectacol ce a avut loc la Sala Thalia din Sibiu şi a marcat întregul parcurs al festivalului.

25
/06
/15

Teatrul Ion Creangă readuce în actualitate „Cartierul poveștilor”, un spectacol interactiv plin de culoare, dedicat tinerilor spectatori cu vârsta peste 4 ani. Concept inedit „Cartierul poveștilor” a călătorit cu succes la festivaluri din Israel, Franța, Singapore și România, iar acum revine în programul Teatrului Ion Creangă în stagiunea estivală 2015 într-o variantă adaptată, realizată cu sprijinul Ambasadei Statului Israel la București.

25
/06
/15

Angela Gheorghiu a deschis marţi seara seria spectacolelor cu “Adriana Lecouvreur” la Opera National de Paris cu un succes de public strălucit. Celebra soprană, în jurul căreia s-a construit, de altfel, întreaga producţie a regizorului David McVicar, a readus în Franţa partitura lui Francesco Cilea, prezentată mai rar pe scenele pariziene, cu toate că are la bază povestea pasionantă a unei eroine franceze.