„…ESCU”, de Tudor Mușatescu, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/escu-de-tudor-musatescu-la-tvr/

Casa de Producţie TVR vă propune spectacolul „ESCU” de Tudor Muşatescu, în regia lui Dinu Cernescu, de la a cărui premieră se împlinesc 85 de ani. „…Escu” este una dintre cele mai cunoscute comedii semnate de Tudor Muşatescu.

Un articol de Petre Ivan|13 iulie 2018

Piesa vorbeşte despre carierism şi cameleonism politic, duse până la extremă, presărate pe alocuri cu picante intrigi amoroase. Este despre oameni a căror grijă este aceea de a-şi răzbuna condiţia mediocră şi de a accede „acolo, sus”, călcând în picioare principii şi dogme.

Decebal Necşulescu trece de la un partid la altul cu o uşurinţă din care nu transpare nici o altă convingere decât aceea a binelui propriu.

Interpretează: Ştefan Bănică, Ştefan Mihăilescu-Brăila, Dorina Lazăr, Astra Dan, Corado Negreanu, Maria Pătraşcu, Jorj Voicu, Paul Ioachim, Mircea Cruceanu, Minel Klepper, Sergiu Demetriad

Zilele trecute s-au împlinit 80 de ani de la naşterea regretatului Jorj Voicu.

S-a născut la 12 iulie 1938, în Cluj-Napoca. A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografie din București, în 1961, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, şi a studiat la Paris pantomima cu Jacque Lecqoc. A jucat la Teatrul Municipal din Turda, dar şi la teatrele Ţăndărică şi Odeon din București. A debutat pe marele ecran în 1966, cu filmul Zodia Fecioarei

Printre spectacolele în care a fost distribuit: O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale, Visul unei nopți de vară şi Poveste de iarnă de William Shakespeare, Şcoala nevestelor de Moliere, Noaptea la Drumul Mare de Renato Lelli, Un nasture sau absolutul de Radu Cosasu, Woyzeck de Georg Büchner, Şapte inşi într-o căruţă de Paul Anghel, Escu de Tudor Mușatescu, Războiul de Goldoni, Vlacea, regele nebun, Bărbierul din Sevilla de Gioachino Rossini.

„…ESCU”,  – program de difuzare:

TVR Internațional: vineri, 13 iulie, ora 23.00 și sâmbătă, 14 iulie, ora 16.00

TVR 3: duminică, 15 iulie, ora 20.00

Foto: „…ESCU” – tvr.ro

07
/08
/23

Termeni precum doliu, pierdere, angoasă, suferință, nostalgie aparțin zonei afectului, individul trecând, în anumite momente ale vieții lui, prin această arie aproape sinonimică.

07
/08
/23

Proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro. Festivalul care invită la explorare urbană și experiențe imersive în București va selecționa 33 de lucrări video provenite din mediul online, care vor fi […]

05
/08
/23

„Misterul Mussolini” de Maurizio Serra este o biografie neconvențională a „celui mai greu de descifrat dintre toți dictatorii secolului XX”, disponibilă acum și în limba română, la Editura Trei.