Eternitatea în Sudul Italiei
https://www.ziarulmetropolis.ro/eternitatea-in-sudul-italiei/

Despre o călătorie culturală de la Bari la Lecce şi înapoi, pentru totdeauna.

Un articol de Andrei Crăciun|31 ianuarie 2017

Nu am umblat tot pământul, așa cum visam când eram mai tânăr, și credeam că voi sfârși navigator sau poet, totuna; și nu îl voi umbla nici de acum înainte.

Ceea ce nu mă împiedică să dau această mărturie radicală: Italia este cea mai frumoasă țară din lume. Am străbătut-o de la Roma la Milano și la Padova și la Bologna și Parma și la Modena și la Napoli și la Assisi și la Perugia și Veneția și la Verona și Pisa și la Florența și la Empoli și la Siena și în Sicilia, și tot așa, și tot așa, și tot așa. Am o minimă expertiză în marea frumusețe.

Am început anul curent cu un drum de la Bari la Lecce și de la Lecce la Bari, în Sudul Italiei. Nu mai sunt tocmai tânăr, dar încă pot vedea. Văd.

Aflu că oamenii nu mai au răbdare pentru detalii, așa că voi fi concis: Bari este magnific – un port la Adriatică și la viață. Se vorbește, dar nu este adevărat, că se trăiește greu în Sudul Italiei. Prostii! Nu se trăiește greu, se trăiește altfel, mult mai senin. Ai timp să respiri.

La Bari, cerul este încă albastru și bogății încă ajung în port. Iar lumina coboară peste Basilica di San Nicola și o îmbracă într-o culoare nouă, necunoscută altminteri. O numesc divină și mă închin ei. Lumina din Bari, da.

Aici, la Bari, dăinuiesc moaștele lui San Nicola, mai cunoscut la noi drept Sfântul Nicolae, sfântul protector al marinarilor și curvelor. Această întâmplare nu lasă loc unei isterii religioase. Căci oamenii din Bari s-au obișnuit să trăiască în preajma marilor miracole.

O construcție în splendoare, da

Uite, de pildă, și Catedrala San Sabino. Nu știu dacă aici poate fi găsit însuși bunul Dumnezeu, dar sigur aici poate fi găsită o lucrare a omului în splendoare. La Bari, s-a construit în splendoare, da.

Sunt, totuși, un om care trăiește pentru (și uneori chiar din) teatru. Nu pot să nu las aici, în acest text pierdut în infinitul internetului, o reverență pentru Teatro Petruzzelli, orbitor încă de la 1903.

Știu, totodată, de la antici că gusturile nu trebuie disputate, așa că o scriu fără să deschid nicio polemică: e cel mai frumos teatru din lume.

Merg mai departe, către Lecce. Clișeul îi spune Florența Sudului. Nu este adevărat. Nu este nici fals. Lecce e o bijuterie barocă.

Cei aproape o sută de mii de locuitori din Lecce trăiesc toți într-un muzeu, ceea ce îi împiedică să mai realizeze greutatea magiei care îi înconjoară.

lecce

Domul din Lecce

Iar Lecce se traversează într-un vals, de la Basilica din Santa Croce la Basilica San Giovanni la Duomo di Lecce, înspre Centro Storico, de unde Imperiul Roman nu a plecat niciodată.

Adeseori pe parcursul acestei călătorii n-am știut dacă Lecce chiar există sau doar mi-l imaginez. Aici, timpul s-a oprit. Secolele sunt vechi și parcă tot viitorul abia urmează. La Lecce te retragi când vrei să reînveți speranța. Speranța se poate reînvăța, da.

Desigur, tot acest decor baroc poate să te zdrobească, dar nu este prea înțelept să te lași zdrobit de toate aceste minuni. Deși, pe de altă parte, nu ar fi rău deloc, dar deloc, să îți dormi eternitatea în Sudul Italiei. Și astfel mă întorc în Bari, ca Adam în Eden.

De altfel, se povestește că până și bunul San Nicola i-a vestit, în vis, unui prelat că în Bari și-ar dori nemurirea.

San Nicola a avut desigur dreptate.

Adeseori pe parcursul acestei călătorii n-am știut dacă Lecce chiar există sau doar mi-l imaginez. Aici, timpul s-a oprit. Secolele sunt vechi și parcă tot viitorul abia urmează. La Lecce te retragi când vrei să reînveți speranța.

Foto sus: Teatro Margherita, Bari / Vogue Italia



08
/06
/15

MEMORIA CULTURALĂ În biblioteca marilor procese care au uimit lumea românească se înscrie şi dosarul juridic „Caragiale-Caion”, cu deznodământ în 1902. I.L. Caragiale îşi încredinţa „onoarea sa de dramaturg” justiţiei române pentru a face dreptate într-un caz care depăşise limitele unei polemici jurnalistice, oricât de „pamfletară” era.

08
/06
/15

În perioada 9 - 14 iunie, Grădina Muzeului Național al Țăranului Român din București va fi gazda Nomad International Film Festival. Un ecran de aproape 80 de metri pătrați, sute de „scaune de cinefil” și echipamente de proiecție performante vor transforma grădina Muzeului Național al Țăranului Român într-un adevărat „cinematograf în aer liber”.

08
/06
/15

Vineri, 12 iunie, două persoane pot lua masa cu actrița Oana Pellea, în cadrul proiectului ,,Prânz caritabil cu o personalitate”, organizat de Merci Charity Boutique.

07
/06
/15

Refuz cât de multe invitații pot la premiere, la gale, la seri speciale. Nu-mi plac premierele, galele, serile speciale. Cred că spectacolele de teatru au o viață complicată și că emoțiile împărtășite „prima dată“ nu slujesc bine spectatorului care mă încăpățânez să rămân. Nu la premiere am văzut cele mai bune reprezentații.

07
/06
/15

Filmul argentinian Incendiul / El incendio, în regia lui Juan Schnitman, a câștigat Trofeul Transilvania, sâmbătă seară, la Teatrul Național Cluj, la gala de închidere a celei de-a 14-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF).

07
/06
/15

NOUA GENERAȚIE DE ARTIȘTI Letiția Vlădescu (27 de ani). O știți din “Peretele”, musicalul de la Teatrul Metropolis. Letiția provine dintr-o familie de muzicieni și până să dea la Teatru a studiat vioara. Sora ei este pianista Cezara-Lucia Vlădescu. În prezent, pe Letiția o mai puteți vedea și la Teatrul Mignon, dar și la Operetă.

06
/06
/15

Magia B-FIT in the Street! continuă și în următoarele zile. Peste 20 de acte artistice ce au la bază coregrafii impresionante, mașinării de dimensiuni impunătoare, dar și elemente de improvizație și interacțiunea cu mulțimile vor face deliciul publicului bucureștean, deja loial festivalului organizat de ARCUB și ajuns la cea de-a VII-a ediție.