Eveniment dedicat lui Eminescu şi regretatei Zoe Dumitrescu-Buşulenga, la Biblioteca Naţională a României
https://www.ziarulmetropolis.ro/eveniment-dedicat-lui-eminescu-si-regretatei-zoe-dumitrescu-busulenga-la-biblioteca-nationala-a-romaniei/

„Devoţiune şi acuitate exegetică”, un eveniment dedicat în egală măsură lui Eminescu şi regretatei profesoare şi academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga, s-a desfăşurat, vineri, în sala mare de conferinţe a Bibliotecii Naţionale a României. În cadrul evenimentului, organizat de Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”, în colaborare cu Biblioteca Naţională a României, a […]

Un articol de Andrada Văsii|14 ianuarie 2013

„Devoţiune şi acuitate exegetică”, un eveniment dedicat în egală măsură lui Eminescu şi regretatei profesoare şi academician Zoe Dumitrescu-Buşulenga, s-a desfăşurat, vineri, în sala mare de conferinţe a Bibliotecii Naţionale a României.

În cadrul evenimentului, organizat de Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta”, în colaborare cu Biblioteca Naţională a României, a fost prezentată triada volumelor „Eminescu.Viaţa”, „Eminescu şi Romantismul german” şi „Eminescu.Creaţie şi Cultură”, realizate în coerenţa unui obiect editorial unitar, în concepţia grafică a profesorului, graficianului şi omului de carte Mircia Dumitrescu.

Un adevărat remember dedicat celei care a fost cunoscută, în ultima parte a vieţii sale, drept Maica Benedicta, lansarea a prilejuit evocarea gravităţii sale intelectuale, a fervorii spiritului aceleia care a devenit un model, dar şi prezentarea lui Eminescu din perspectivă creştină, după cum aprecia directorul general al Bibliotecii Naţionale, Elena Târziman.

Acad. Dan Haulică, preşedinte de onoare al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, a apreciat că Eminescu este pentru noi măsură de creativitate, un totdeauna pentru gândirea şi existenţa românilor, care trebuie reiterat cu tenacitate, aşa cum a făcut-o acad. Zoe Dumitrescu-Buşulenga, într-un destin vital şi intelectual ineluctibil.

„Apăraţi-l pe Mihai!”, mărturisea Maica Benedicta, în ultimele zile de viaţă, pe patul de spital, a spus Hăulică, apreciind că intrăm într-o nouă eră a receptării lui Eminescu.

Editorul şi istoricul literar Valeriu Râpeanu a evocat-o pe Zoe Dumitrescu-Buşulenga profesorul, cea care, alături de Tudor Vianu, vorbea la toate cursurile sale despre Eminescu – spirit de sinteză între cultura naţională şi universală, în condiţiile în care a pomeni despre poetul naţional constituia o impietate.

„Pentru Zoe Dumitrescu-Buşulenga a fost o misiune”, a spus el, rememorând conferinţele academicianului în ţară, în care a putut surprinde transfigurarea pe care o citea pe chipurile foarte diverse ale auditoriului.

Editorul a îndemnat la păstrarea tuturor scrierilor regretatei profesoare, care ştia să transmită o anumită stare de spirit şi nu doar despre Eminescu. „Nu trebuie să se piardă nimic!”, a îndemnat Râpeanu.

În opinia lui Valeriu Râpeanu, „sărbătoarea culturii naţionale prin Eminescu nu poartă nimic convenţional în ea, deoarece ea s-a impus ca o evidenţă pe care nu o mai poate nimeni nega”.

Criticul şi istoricul literar Alex Ştefănescu a mărturisit că Zoe Dumitrescu-Buşulenga, al cărei student a fost, transmitea o stare de ardoare pentru cultură.

Ştefănescu a povestit cum, într-un „moment dificil”, profesoara l-a „salvat” de la exmatricularea din Facultatea de litere, după ce, scriind o parodie după „Împărat şi proletar”, fusese acuzat că este împotriva regimului. „Stai jos! Noi, profesorii, hotărâm asta. Să-ţi fie ruşine!, a spus atunci Zoe Dumitrescu-Buşulenga, reducând la tăcere un coleg ‘vigilent’ şi o clasă înţesată de securişti”, a spus Alex Ştefănescu.

Criticul i-a vitriolat pe cei pe care i-a numit „tot felul de nulităţi” care au criticat-o, după 1989, pe Zoe Dumitrescu-Buşulenga pentru „reverenţa” făcută Elenei şi lui Nicolae Ceauşescu, Ştefănescu susţinând că, „încă din vremea lui Pericle”, oamenii de cultură făceau astfel de gesturi.

Revenind la Eminescu, Alex Ştefănescu a îndemnat la citirea operei poetului.

Vorbind despre eminescologul-comparatist Zoe Dumitrescu-Buşulenga, prof. univ. Lucia Cifor a apreciat că „avea puterea să disloce comodităţi, incendiind sala cu puterea cuvântului său”.

Pr. Dosoftei Dijmărescu a evocat memoria „părintelui Eminescu, receptat de Maica Benedicta prin gândirea, prin dragostea şi smerenia ei” în volumele prezentate.

Actorul Dorel Vişan a recitat, în încheierea evenimentului, din Postumele eminesciene.

Zoe Dumitrescu Buşulenga (n. 20 august 1920, Bucureşti – d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamţ), fiica lui Nicolae Dumitrescu, jurist şi a Mariei Apostol, filolog, a fost o personalitate a culturii române, cu o prolifică activitate de cercetător, critic şi istoric literar, eseist, filosof al culturii şi pedagog român.

A fost membră a Academiei Române şi a unor importante instituţii culturale europene.

Academicianul Zoe Dumitrescu-Buşulenga, Maica Benedicta după intrarea în cinul monahal, a fost înmormântată, conform dorinţei testamentare, la Mănăstirea Putna, cu onoruri militare.

În anul 2007 a fost înfiinţată Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Dumitrescu – Buşulenga – Maica Benedicta” cu scopul de a cultiva moştenirea spirituală şi culturală a distinsei profesoare.

Fundaţia a organizat la Mănăstirea Putna simpozioanele internaţionale: „Tradiţie spirituală românească şi deschidere universală” (2007), „Epoca noastră, tensiunea etic – estetic” (2008) şi „În căutarea Absolutului: Eminescu” (2009).

SUrsa: Agerpres

01
/12
/13

Napasta, spectacol de succes al Teatrului Național din Bucureşti, se va muta în eleganta și spațioasa Sală Studio, începând cu reprezentațiile din 7 și 8 decembrie 2013, beneficiind cu această ocazie de o audiență mult sporită.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

Tablourile ,,Gladiole", de Nicolae Tonitza, estimat la 80.000 - 130.000 de euro, şi ,,Hora", de Camil Ressu, evaluat la 45.000 - 70.000 de euro, vor fi scoase la vânzare la prima licitaţie organizată de Grimberg, ,,Întâlnire cu capodopere", pe 10 decembrie.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

29
/11
/13

A ajuns la Paris dintr-o întâmplare și a avut succes datorită accentului românesc cu care vorbea franceza. A jucat și în filme, dar, în teatru, cariera Elvirei Popescu a durat 65 de ani.

29
/11
/13

În mai puțin de o săptămână, în capitală, va avea loc cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), un proiect independent, inițiat în 2008, de Oana Boca (manager cultural), alături de scriitorii Bogdan-Alexandru Stănescu și Vasile Ernu.

29
/11
/13

Romanul Trainspotting, de Irvine Welsh, a fost votat volumul preferat al scoţienilor, din ultimii 50 de ani, într-un sondaj efectuat cu prilejul Săptămânii cărţii din Scoţia, care se desfăşoară între 25 noiembrie - 1 decembrie.

29
/11
/13

CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.