Expoziția „Dăruire” dedicată pictoriței Alma Redlinger, la ICR
https://www.ziarulmetropolis.ro/expozitia-daruire-dedicata-pictoritei-alma-redlinger-la-icr/

Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Știinţă şi Cultură (CNR UNESCO), Federaţia Europeană a Asociaţiilor, Centrelor şi Cluburilor UNESCO (FEACCU) organizează expoziţia „Dăruire”, la un an de la dispariţia unuia dintre cele mai importante nume ale artei contemporane – pictoriţa şi graficiana Alma Redlinger.

Un articol de Petre Ivan|13 martie 2018

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 15 martie, ora 18.00, în Sala Mare a Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38.

Vor susține alocuțiuni curatorul expoziției și reprezentant din partea UNESCO – dr. Mihaela Varga, custodele colecției fondului Alma Redlinger – lector dr. arh. Ștefan Simion, un reprezentant al Federației Comunităților Evreiești din România, președintele Federației Europene a Asociațiilor, Centrelor și Cluburilor UNESCO (FEACCU) – Daniela Popescu, vicepreşedintele Institutului Cultural Român – Béla Dan Krizbai. La eveniment sunt invitați artiști și reprezentanți din lumea artei, cadre universitare, curatori și iubitori de artă.

Despre Alma Redlinger 

Alma Redlinger s-a născut pe 8 martie 1924, la Bucureşti. S-a format la celebra şcoală de pictură pe care Max Herman Maxy a organizat-o în timpul celui de-al doilea război mondial pentru etnicii evrei cărora li se interzisese accesul la învăţământul de stat. În ciuda traumei severe pe care tânăra adolescentă a suferit-o în perioada excluziunii, aceasta nu a avut efecte asupra mesajului ei artistic.

O stare de bine pare că animă mai toate personajele din creaţiile Almei Redlinger, care, tinere şi pline de viaţă, sunt surprinse în acte creatoare daruire(Saxofonist, 2011), culturale sau cotidiene. Naturile statice cuprind numeroase aluzii culturale – tot atâtea mărturii ale valorilor artistice în care credea artista (Omagiu lui Maxy, Album Petraşcu).

Tehnica este desăvârşită – expresivitate, punere în pagină, ca şi plăcerea şi ştiinţa de a reda materialele cele mai obişnuite – între care sticla, pentru a cărei transparenţe şi străluciri, pictoriţa pare să aibă o fascinaţie aparte (Colţ de atelier cu pensule şi Fluieraşul). Ceea ce i s-a transmis de la maestrul său este un anumit spirit al avangardei, care şi acesta s-a accentuat cu trecerea anilor, un spirit al avangardei neostentativ, dar cu atât mai profund. Operele ei au intrat în patrimoniul multor muzee, între care Muzeul Naţional de Artă al României, şi în colecţii private din ţară şi străinătate: Franţa, Italia, Germania, Israel, SUA, Japonia, Olanda, Anglia ş. a.” – dr. Mihaela Varga, curator.

A fost membră al Uniunii Artiştilor Plastici din România din 1951 şi a Academia Italia delle Arti e delle Lavoro, din 1980. De-a lungul prodigioasei sale cariere, artista a deschis zeci de expoziţii personale în România şi peste graniţe, multe dintre ele chiar în ultimii ani, a participat la prestigoase saloane naţionale şi internaţionale și a primit numeroase premii: Premiul Ministerului Artelor în 1946, Premiul III la Festivalul Mondial al Tineretului în 1953, Medalia de Aur a Academiei Italia delle Arti e delle Lavoro în 1985, Premiul „Marcel Iancu” pentru arte plastice 2003-2004, acordat de Federaţia Comunităţii Evreieşti din România.

În 2004 i s-a decernat Ordinul Cultural în gradul de COMANDOR, categ. C Arte Plastice, iar în 2011, M.S. Regele Mihai i-a acordat Decoraţia „Nihil Sine Deo”. Alma Redlinger a participat pentru ultima dată la un eveniment cultural în decembrie 2016, la Muzeul Naţional de Artă al României, unde a avut loc simpozonul dedicat Şcolii de Pictură a lui M.H. Maxy, care a făcut parte din programul Diagonale, realizat de Institutul Cultural Român.

Expoziția „Dăruire” va fi deschisă în Sala Mare a Institutului Cultural Român, în perioada 15-28 martie 2018.

Foto: Dăruire – facebook

 

16
/11
/20

O expoziție de grup atipică, The Domino Effect (21 noiembrie 2020 – 6 februarie 2021) aduce în spațiul galeriei Gaep 13 lucrări selectate exclusiv de artiști, printr-o reacție în lanț: de la Răzvan Anton și până la Ignacio Uriarte, fiecare artist al galeriei a ales o lucrare de la următorul artist în ordine alfabetică.

13
/11
/20

Fabrica de Pensule alături de Spațiul de Artă Contemporană MAGMA deschid primul moment din setul de expoziții dedicate sectorului emergent al scenei de arte vizuale din România, parte a proiectului "Future Perfect / Viitor Anterior", în data de 13 noiembrie 2020, printr-un tur ghidat online care se va desfășura pe pagina de Facebook a Fabricii de Pensule.

12
/11
/20

La Muzeul Național al Țăranului Român,  sâmbătă, 14 noiembrie 2020, publicul este așteptat la evenimentul intitulat Noaptea Europeană a Muzeelor. Cu această ocazie se pot vizita trei expoziții temporare. Organizatorii au pregătit, de asemenea, o proiecție în aer liber. Anul acesta, expoziția permanentă va fi închisă, deoarece clădirea monument istoric din Șoseaua Kiseleff nu a […]

02
/11
/20

Asociația Culturală Control N lansează ACSINTE.100, parte a programului educațional cu același titlu, un album virtual cu fotografii de Costică Acsinte însoțite de clipuri audio și video ce invită publicul tânăr în România anilor 1920 - 1960.

28
/10
/20

Astăzi, 28 octombrie, de ziua de naștere a pictoriței basarabene Valentina Rusu Ciobanu (100 de ani), Asociația pentru cultură și arte ARBOR lansează în premieră producțiile multimedia #100VRC Valentina Rusu Ciobanu: viața și opera și VRC Atelier ’85, atelierul artistei din anul 1985, reconstituit în realitate virtuală.