„Factorul uman” – cu râsul printre lacrimi
https://www.ziarulmetropolis.ro/factorul-uman-cu-rasul-printre-lacrimi/

La Sala Nouă a Teatrului de Comedie se derulează programul „COMEDIA ȚINE LA TINEri” având ca obiectiv susţinerea tinerilor artişti. Spectacolele aduc în atenţia publicului texte contemporane scrise de autori de succes, ce tratează probleme cu tentă socială. Cei patru regizori cuprinşi în proiect, în perioada 2013–2014, sunt:Vlad Cristache, Eugen Gyemant, Alexandru Mâzgăreanu şi Vladimir Anton.

Un articol de Monica Andrei|9 mai 2014

CRONICĂ DE TEATRU „Factorul uman”, recenta premieră de la Sala Nouă, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu, scenografia Mihai Păcurar, are la bază un text contemporan scris de Thierry Janssen, tradus de Nicolae Prelipceanu. Textul a fost premiat premiat în 2005 cu Premiul Juriului Străin în cadrul Concursului “Premiile regizorului de teatru” organizat de Centrul de Dramaturgie Wallonie-Bruxelles.

Alexandru Mâzgăreanu a ales foarte bine textul scris de Thiery Janssen, tocmai ca să ne pună pe gânduri, pentru ca atunci când plecăm din sală să recunoaştem că ne putem regăsi într-unul din personajele pe care le-am văzut în spectacol.

Este un spectacol despre insatisfacţia de a trăi şi de a fi, despre propria noastră viziune asupra lumii şi a vieții unde ne ascundem, despre singurătate, despre gândurile ce ne macină mintea până la obsesii şi duc la depresii profunde, despre lipsa de afecţiune. O dramă care stârneşte un râs ce izbucneşte printre lacrimi.

Acțiunea se desfășoară într-un decor funcţional, semnat de scenograful Mihai Păcurar, format din nişte corpuri albe pe rotile, plasate între un suport cu geamuri semitransparente pe care se pot proiecta imagini (astfel, spaţiul devine dormitorul şi bucătăria din locuinţa lui Victor, precum şi chioşcul de ziare).

Pe Dan Rădulescu poate l-aţi mai văzut în spectacolele de la Teatrul Metropolis („Opposites attract”, „Nevestele vesele” şi, mai nou, „Funcţionarii”).  În „Factorul uman”, interpretează rolul Ludovic. Tânărul construieşte în curtea casei un OZN, cu gândul să ajungă la tatăl lui mort de mult, transmite ştiri banale despre pământeni, undeva în galaxie, lucrează la un chioşc, spune despre el că nu are emoţii nici atunci când Cendre (Monica Săndulescu) vine să cumpere ţigări şi se împrietenesc. Inhibat şi blocat în propriile lui angoase existenţiale, subjugat de atitudinea posesivă a mamei sale, alege soluţia fatală, în final.

Dan Rădulescu este un actor talentat, despre care sigur veţi mai auzi.

Mama lui Ludovic, personaj admirabil interpretat de către Ana Ciontea, e fascinată de micuţa Dorothy din filmul „Vrăjitorul din Oz”, refugiindu-se în povestea ei, adoră emisiunile de la televizor de genul „Câştigi dacă câştigi”, visează la cadoul de ziua femeii; porţia ei de fericire constă în neurolepticele, vreo trei la număr, luate des şi zilnic. Îşi torturează băiatul cu mesele lungi, gătindu-i cu dragoste, făcându-l dependent de ea, iar – când intervine Cendre – toate limitele din universul lor se frâng, declanşând gelozia mamei faţă de fată. Nici o femeie nu e bună pentru unicul băiat al ei, care reprezintă totul pentru ea (îl alintă Toto).

Cendre (nume sugestiv, înseamnă ,,cenușă”), rol interpretat de Monica Săndulescu, ştie totul despre Ludovic, este mai mult decât prietena lui. Se străduieşte să aibă dialog cu sala, pune întrebări şi răspunde singură, conştientă fiind că spectatorii nu vor reacţiona. Fata e tot timpul în vervă, uşor stridentă, îi ironizează munca şi activitatea, vine în întâmpinarea lui Ludovic dorind să-l scoată din izolarea lui. Este personajul care dezvăluie adevărul despre viaţa şi familia lui Ludovic, cu fiecare scenă în parte, până la finalul spectacolului. Dar despre acest adevăr veţi afla mergând să vedeţi spectacolul. Nu veţi regreta.

Spectacolul cu piesa “Factorul uman” a avut premiera pe 27 aprilie 2014 la Sala Nouă a Teatrului de Comedie din Bucureşti.

Foto din Factorul uman: Vlad Vîrban

15
/02
/17

Joacă la Teatrul Excelsior în #EmojiPlay, un spectacol admirabil semnat Gigi Căciuleanu. Adrian Nour – talentat actor, dansator, cântăreț – vorbește despre spectacol, despre creatorul acestuia, despre emoticoane – „colegi” de scenă… Vă îndemnăm să vedeți această creație în 16 februarie – de la ora 19:00. Cu dragoste de teatru în luna în care e sărbătorită dragostea!

15
/02
/17

De peste 25 de ani nu mai stau la cozi. Prefer să pierd trenul, dar coadă nu servesc. Am trăit într-o vreme când nu puteai să cumperi o pâine fără să stai o oră la coadă, așa că…

15
/02
/17

Într-o zi de 15 februarie se năşteau regizorul Alexandru Bocăneţ, criticul Titu Maiorescu şi astronomul renascentist Galileo Galilei. Tot pe 15 februarie (1990) lua înfiinţă Uniunea Teatrelor din România (UNITER), avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru.

14
/02
/17

Compania de Librării București (CLB), cel mai vechi lanț de librării din România, a realizat bilațul vânzărilor de carte din capitală pe anul 2016. Cum CLB este singurul lanț de librării care este prezent cu spații comerciale în toate cele 6 sectoare ale capitalei, datele de vânzări reprezintă, în fapt, o radiografie a situației consumului de carte pentru întregul București.

14
/02
/17

Miercuri, 15 februarie, de la ora 19.00, Editura Humanitas Fiction ne aşteaptă la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la lansarea cărţii „Ce se întâmplă în iubire”, un nou bestseller al celebrului scriitor britanic Alain de Botton, publicat în colecţia Raftul Denisei.

14
/02
/17

Pe 17 februarie, de la ora 20.00, la Sala Atelier din Matei Voievod 75-77 se joacă ''Medeea'', un spectacol scris și regizat de Andreea Iacomiță. Este cea mai nouă producție a Laboratorului de creație inițiat de Iaco și echipa sa de tineri actori. Vă invităm să o descoperiți pe Andreea Iacomiță în interviul următor.

14
/02
/17

MEMORIA CULTURALĂ „Sînt actor, deci liber de a fi oricînd adolescent“, mărturisea Grigore Vasiliu Birlic, într-o scrisoare adresată teatrului şi publicului. „Cei trei pereţi între care ne mişcăm sînt din carton vopsit, dar simbolizează adevărul, binele şi frumosul. Iar voi — onorat şi iubit public — consideraţi-vă invitaţi la cel mai nobil banchet: totul s-a făcut pentru voi, prin voi“. Ziarul Metropolis vă prezintă un text emoţionant, publicat de marele actor, acum 60 de ani, în revista Teatrul.

14
/02
/17

A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae. 

13
/02
/17

INIȚIATIVĂ Teatrul Metropolis, condus de George Ivaşcu, propune, la zece ani de la înfiinţare, un spectacol aniversar, în care vor juca zece actori de până în 30 de ani, selectaţi de maeştri ai scenei româneşti de astăzi în cadrul Galei Metropolis 10 ani, eveniment care a avut loc pe 14 decembrie 2016.

13
/02
/17

Expoziția solo „Contagiune”, de Dumitru Gorzo, va avea vernisajul în data de 14 februarie, deschizând Programul Expozițional 2017 de la ARCUB.

13
/02
/17

"La La Land" a ieșit triumfător duminică seara la cea de a 70-a ediție a premiilor Academiei britanice de film, primind nu mai puțin de cinci trofee din cele 11 la care a fost nominalizat. Musicalul american a primit premiile BAFTA pentru cel mai bun film, cea mai bună regie, cea mai bună actriță în rol principal, cea mai bună coloană sonoră și cea mai bună imagine.

13
/02
/17

Cântăreaţa britanică Adele a câştigat cinci trofee cea de-a 59-a ediţie a galei premiilor Grammy, la categoriile cel mai bun album al anului, cel mai bun cântec al anului, înregistrarea anului, cel mai bun album pop şi cea mai bună interpretare pop. David Bowie a fost premiat postum, pentru ”Blackstar”, cu un trofeu Grammy.