„Făcut în Tîrgu Mureș” – mesajul propus Europei în candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021
https://www.ziarulmetropolis.ro/facut-in-tirgu-mures-mesajul-propus-europei-in-candidatura-pentru-titlul-de-capitala-europeana-a-culturii-2021/

Asociaţia „Tîrgu Mureş Capitală Europeană a Culturii 2021” anunţă oficial lansarea strategiei de promovare a candidaturii oraşului Tîrgu Mureş pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii. Cu mesajul Făcut în Tîrgu Mureş, campania vorbeşte despre un oraş în care înveţi pe viu despre ce este Europa: despre unitatea în diversitate.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2015

Multitudinea de limbi, obiceiuri, etnii, culturi și credințe care alcătuiesc realitatea cotidiană a orașului sunt atributele unice evidențiate de candidatură, cele care fac din Tîrgu Mureș o veritabilă sursă de experiențe unice, atât pentru români cât și pentru ceilalți cetățeni ai Europei. Orașul ca o școală vie este spațiul fizic și cultural în care poți învăța câte ceva din specificul fiecărei etnii și culturi, direct de la ele: aici înveți să trăiești Europa.

Campania este o premieră în România, fiind prima lansată în paralel în cinci limbi (română, maghiară, germană, romani și engleză) și va vorbi despre experiențele unice pe care fiecare comunitate a orașului le oferă și le trăiește aici de sute de ani.

Prezent la conferința de presă de anunțare a campaniei de promovare, Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență din Guvernul României, a vorbit despre experiența dumnealui ca cetațean al orașului și a declarat că va fi în alături de Tîrgu Mureș în acest proiect ambițios.

Cu un logo sugestiv ce face trimitere la prezentarea orașului Tîrgu Mureș ca sursă unică de proveniență pentru aceste experiențe, la fel ca simbolul universal Trade Mark (marcă înregistrată), potențialul municipiului Tîrgu Mureș de a deveni Capitală Europeană a Culturii este prezentat din perspectivă academică, culturală și istorică. Strategia de promovare va include și o importantă componentă digitală,

care va putea fi urmărită pe pagina de Facebook a proiectului, mures2021, precum și pe website-ul oficial www.tirgumures2021.ro.

În 2013, când am organizat Centenarul Palatului Culturii din Tîrgu Mureș, spuneam că, după 100 de ani, le suntem datori celor care l-au construit cu un proiect cultural de recunoștință. Tot atunci, adăugam că le suntem datori și generațiilor de peste încă 100 de ani cu o faptă pe măsură. De aceea, în ultimii doi ani, am construit cel mai important proiect al județului Mureș – candidatura la titlul de Capitală Europeană a Culturii. A fost cel mai evident mesaj de unitate din ultimii 25 de ani. Fără excepție, partidele politice, organizațiile minorităților naționale și oamenii de cultură din zona publică și neguvernamentală au agreat și au susținut, încă din prima clipă, această inițiativă. A fost o lecție de respect față de valorile noastre tradiționale și o dovadă de conștientizare a apartenenței la valorile europene”, a declarat Ciprian Dobre, Președintele Consiliului Județean Tîrgu Mureș, reprezentant al Asociației „Tîrgu Mureș Capitală Europeană a Culturii 2021”.

Crearea unui spațiu de învățare și informare, redescoperirea unor tradiții, crearea unei armonii într-un context de multiculturalitate sunt principalele atuuri pe care mizează Tîrgu Mureș, alături de Sighișoara și Sovata, în competiția pentru câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii în 2021.

Dosarul de candidatură a orașului Tîrgu Mureș va fi depus pe data de 10 octombrie, perioada de jurizare urmând să aibă loc în două etape: cea de preselecţie, în decembrie 2015, şi selecţia finală, în septembrie 2016.

####

Capitala Europeană a Culturii este o iniţiativă a Uniunii Europene care urmăreşte să pună în evidenţă bogăţia şi diversitatea Europei, precum şi aspectele culturale comune ale ţărilor sale cu scopul de a contribui la apropierea popoarelor europene şi de a îmbunătăţi cunoaşterea reciprocă.

11
/03
/24

Un bărbat vrea să-și ajute un prieten aflat la închisoare. Se cunosc din tinerețe și crede că oricine merită o a doua șansă. De aceea, intervine pentru el la partenerul lui de afaceri, în speranța că va fi de acord să-i ofere un job.

07
/03
/24

Pe 8 martie va avea loc primul eveniment al primăverii organizat de Celula de Artă, vernisajul expoziției „Călătoriile Spiritului”, semnată de artista Sorana Scortea. Evenimentul va avea loc începând cu ora 19:00 iar lucrările vor putea fi văzute până pe 7 aprilie, în vitrina Pop Up de la Kulterra Gallery, pe strada Știrbei Vodă nr. 104-106.

05
/03
/24

Aăăă, Mihaela Trofimov este o actriță cu o mare foame pentru joacă, da, chiar așa, pentru joacă. Ăăă, o vedeți la Excelsior, la unteatru, la Brăila, pe scenă, puternică, talentată, expresivă. Ăăă ce voiam să zic? Citiți interviul în formă de alfabet și aflați cum o literă, Ă, descrie de cele mai multe ori starea ei de spirit.

05
/03
/24

Pe data de 5 martie se dă startul unui nou apel deschis în cadrul proiectului Share, Tag or Dye, inițiat și coordonat de către Asociația Fotografică Allkimik, în parteneriat cu Asociația Culturală Marginal. Această inițiativă oferă artiștilor din întreaga lume oportunitatea de a-și împărtăși creațiile și de a se implica într-o experiență colectivă de artă

01
/03
/24

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS) vine cu o surpriză pentru public în luna martie. Iubitorii de teatru vor putea urmări online trei spectacole de excepție din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu: „Arta de a povesti” de Alexis Michalik, „O catedrală plină cu orgi” – spectacolul de deschidere al FITS și „FAUST: tribut”.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.