Făget (Timiș), o destinație culturală
https://www.ziarulmetropolis.ro/faget-timis-o-destinatie-culturala/

Făget a devenit în această vară o destinaţie culturală găzduind prima manifestare artistică din cadrul proiectului Cămine în Mişcare / Moving Fireplaces, eveniment ce face parte dintr-o suită de astfel de activităţi pregătite de Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană şi Asociaţia Prin Banat.

Un articol de Liliana Matei|27 august 2018

Petrila Quartet și trupa de teatru Auăleu au fost cei care i-au încântat pe cei prezenți la pre-evenimentul din Făget prin reprezentațiile lor artistice. Astfel că, Muzeul de Istorie și Etnografie din Făget s-a transformat pentru câteva momente într-o inedită sală de concert, unde, în interpretarea cvartetului de coarde format din familia de muzicieni Petrila Quartet, a avut loc un concert de muzică clasică dedicat Centenarului Marii Uniri.

Seara de 18 august a continuat în Parcul Regele Mihai I, cu piesa de teatru HUOOOOO!!!, o tragicomedie socială, politică și umană, prezentată de Auăleu, care a atras atenția și zâmbetele tuturor celor aflați la fața locului. „Super piesa! Am râs cu lacrimi, iar povestea a reflectat realitatea”, spune o participantă de la eveniment.

Între cele două momente artistice, echipa proiectului aflată la fața locului a continuat să culeagă poveștile oamenilor care s-au alăturat manifestărilor culturale și au invitat comunitatea să participe la construcția unei instalații de artă comunitară, care a fost expusă ulterior în parc.

Le mulțumim făgețenilor pentru că au fost alături de noi la acest pre-eveniment al proiectului Cămine în Mișcare. De asemenea, mulțumim Primăriei și Consiliului Local al Orașului Făget, pentru spijinul acordat în organizarea acestui pre-eveniment. Pe parcursul acestui proiect vor urma alte evenimente culturale în zonele extra-urbane ale Banatului, unde sperăm ca publicul să fie cât mai numeros”, transmite Alexandra Palconi, Președinte al Asociației Prin Banat.

Seria de pre-evenimente Cămine în Mișcare continuă, în data de 8 septembrie, la Margina, cu un alt spectacol de teatru al celor de la Auăleu, Ferma, prezentat în premieră în această zonă a Banatului, precum și cu ateliere creative și instalații de artă comunitară.

Evenimentul principal pe anul 2018 al proiectului Cămine în Mișcare va avea loc între 28 și 30 septembrie, în satele Margina și Zorani, jud. Timiș, iar programul complet al acestuia va fi disponibil foarte curând pe site și pe pagina de Facebook.

Cămine în Mișcare / Moving Fireplaces este un proiect al Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană, produs de Asociația Prin Banat, realizat cu sprijinul Consiliului Județean Timiș și se desfășoară sub egida Anului European al Patrimoniului 2018.

26
/10
/22

Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din țară, prezintă în cadrul ediției a X-a, o artistă neconvențională, cu un parcurs atipic la fel ca personalitatea sa: Lilian Theil. Născută la Brașov în 1932, artista are o tehnică specială (appliqué): „pictează” cu acul de cusut și creează artă profund încărcată de simboluri contemporane din haine pe care nu le mai poartă.

24
/10
/22

De joi, 27 octombrie până la finalul lunii noiembrie, 40 de tineri din Ucraina cu vârstă cuprinsă între 15-18 ani sunt invitați să participe la etapa a doua a proiectului „𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐌𝐮𝐬𝐞𝐮𝐦𝐬 𝐎𝐩𝐞𝐧 𝐇𝐞𝐚𝐫𝐭𝐬”, în cadrul căreia vor realiza patru instalații artistice ce au ca temă imaginarea viitorului, tinerii având astfel ocazia de a deveni creatorii unei lumi capabile să-i integreze pe ei și pe cei din generațiile următoare.

21
/10
/22

Finalul lunii octombrie aduce două expoziții noi în spațiile neconvenționale ale Celulei de Artă – pe 22 octombrie, la Galeria Verticală by Celula de Artă, găzduită de Random Space (str. Popa Petre nr. 21) va avea loc vernisajul „Let’s run back to a zero point. Look inside” a artistei Marina Aristotel, iar pe 24 octombrie, la Celula de Artă din Bd. Carol nr. 53, Daniel Loagăr aduce „Protoype for Future Cities”.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.