FEST – FDR 2018, la final
https://www.ziarulmetropolis.ro/fest-fdr-2018-la-final/

FEST – FDR 2018 intră pe ultima sută de metri. Ultima zi a celei de-a XXIII-a ediţii a Festivalului European al Spectacolului Timişoara – Festival al Dramaturgiei Româneşti aduce în sălile Teatrului Naţional din Timişoara spectacole de neratat, evenimente efervescente care preiau tema acestei ediţii a FEST-FDR şi o redau din cele mai interesante perspective.

Un articol de Liliana Matei|13 mai 2018

Penultima zi de festival, sâmbătă, 12 mai, a adus publicului timișorean conferința intitulată Elite. Elitită. Eliticid. Invitații publicistului Teo Burnar, coordonatorul proiectului Matricea Românească, au fost Adrian Dinu Rachieru, sociolog, eseist și Ada Hausvater, regizor, managerul Teatrului Național din Timișoara. Dezbaterea a pus în discuție o temă extrem de actuală, atât în contextul Centenarului, cât și în cel al temei Festivalului: Involuție – Revoluție – Evoluție. După cum precizează Teo Burnar, „Dincolo de paradele ieftine de patriotism, care nu vor lăsa nici o urmă, în 2018 trebuie sa ne întrebăm de ce ne fug profesorii, medicii, artiștii… și cum îi ținem aici, dacă vrem să evoluăm cu adevărat”.

Tot sâmbătă, publicul a avut ocazia să reîntâlnească universul fascinant al lui Mircea Cărtărescu, în spectacolul De ce iubim femeile, regia Mihaela Lichiardopol, o producție a Teatrului Național din Timișoara. Așa cum nota selecționerul FDR, teatrologul Oana Borș, „De ce iubim femeile, bestseller-ul semnat de Mircea Cărtărescu, adună o serie de povești cu și despre femei. Povești în care autorul/ povestitorul descoperă ascuns acel „ceva” nenumit și fascinant care captivează, mereu și mereu, bărbații. Acel ceva încearcă să surprindă și spectacolul Teatrului Național din Timișoara, un spectacol care se pare că a câștigat, și el, statutul de bestseller în inima publicului timișorean”.

Seara de sâmbătă a oferit publicului și un spectacol cu puternice accente autobiografice: Poveste din Transilvania de George Ștefan, regia Ándi Gherghe, un spectacol al Centrului Multimedia Studio Act din Oradea. Poveste din Transilvania urmărește o familie mixtă transilvăneană de-a lungul mai multor generații – o familie cu iubirile, cu bucuriile, cu problemele, într-un cuvânt, cu destinul ei. O istorie „în mic”, supusă, însă, istoriei mari, o istorie care și-a pus asupra ei dureroasa pecete a tensiunilor interetnice. În argumentul său, Oana Borș, selecționerul FDR afirmă că „în text se vorbește  despre acceptare și despre cutumele ei, despre prejudecată și despre barierele pe care aceasta le aduce cu sine, despre identitate, despre conviețuire. Dar mai mult se vorbește despre iubire. Ea este cea care unește, cea care așază viața în tiparele unui normal pe care ni l-am dori a fi mereu prezent în viața noastră”. Spectacol bilingv, supratitrat în română și în maghiară.

Ultima zi de festival este, în sine, o întâlnire cu cartea de teatru, dar și un regal european de teatru și dans contemporan. Astfel, de la ora 17, la Librăria „La două bufnițe”, FEST-FDR închide seria evenimentelor editoriale cu lansarea volumului Concursul Național de Dramaturgie – ediția 2017, carte ce reunește textele finaliste ale celei mai recente ediții a CND. Autorii publicați în acest volum și piesele cu care au ajuns în finala competiției sunt Edith Negulici cu piesa Act de identitate: Tu. Eu suntem noi…, Crista Bilciu cu Ana de hârtie, Adrian Jivan cu Brent și Radu Popescu, cu textul câștigător al CND, intitulat Cercurile încrederii. Cartea va fi prezentată de prof.univ.dr. Nicolae Mandea, rectorul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București, președintele juriului CND.

De la ora 19, în Sala 2, publicul are ocazia reîntâlnirii cu un mare coregraf al Europei, Pál Frenák și al său spectacol Un. Mai mult decât atât, Pál Frenák și Un, cu cele două solo-uri și reflecțiile personajelor care le susțin, se referă la emblematicul Faun, creatura hibridă, jumătate om, jumătate sălbăticiune și, totodată, la cuvântul francez „un” (unu), scoțând în evidență faptul că în centrul coregrafiei se află variațiile unui singur personaj. Pál Frenák vorbește despre un nou echilibru ce poate fi atins doar în timp și creează o fuziune specială, fără vârstă: unitate – masculin și feminin, tânăr și vârstnic, animal și om.

Cu începere de la ora 20, în Sala Mare, FEST-FDR2018 se încheie cu un eveniment-reper pentru spectacologia europeană contemporană, creat de un regizor din prima linie a teatrului european – Luk Perceval, la un important teatru european: Teatrul Thalia din Hamburg, în coproducție cu NT Gent, din Belgia. Fructele mâniei (foto) este o epopee a migrației în perioada Marii Crize din 1929-1933. La nivel politic, dar și uman, ea ne provoacă să  punem în discuție, cu toată luciditatea, propriul statut. În lectura lui Luk Perceval, unul din marii povestitori ai teatrului conemporan, toate aceste întrebări revin ca un bumerang în realitatea noii Europe. Iar întrebarea cea mai importantă, poate, la care suntem obligați să răspundem, e: ce anume ne dorim să culegem, ținând cont de ceea ce am semănat?

Biletele pot fi achiziționate de la Agențiile Teatrului Național (agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și agenția „Sala 2”, Parcul Civic), între orele 11 – 19 sau online, pe www.tntimisoara.com.

FEST-FDR2017 a fost organizat de Teatrul Național din Timișoara și susținut de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Timișoara, cu sprijinul UNITER.

 

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”