Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, între 24 şi 30 noiembrie
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-dramaturgie-contemporana-de-la-brasov-intre-24-si-30-noiembrie/

Festivalul de Dramaturgie Contemporană de la Braşov, a cărui ediţie de anul trecut a fost anulată din cauza lucrărilor de modernizare la Sala Mare a Teatrului „Sică Alexandrescu”, revine anul acesta, între 24 şi 30 noiembrie, cu zece spectacole.

Un articol de Petre Ivan|22 noiembrie 2014

Lucrările de modernizare a Sălii Mari a Teatrului „Sică Alexandrescu”, care au început în 2013, au fost finalizate în vară, iar, din acest motiv, anul trecut, nu a mai fost posibilă organizarea festivalului, transmite corespondentul Mediafax.

La ediţia din acest an, a 25-a a evenimentului, vor fi prezentate zece spectacole, de la teatrele din Braşov, Iaşi, Bucureşti şi Cluj-Napoca, precum şi trei lansări de carte.

Printre actorii care vor urca pe scena de la Braşov se numără Marcel Iureş, George Mihăiţă, Florin Piersic Jr., Monica Davidescu, Demi Muraru şi Vlad Zamfirescu.

Directorul Teatrului „Sică Alexandrescu” din Braşov, Claudiu Goga, a anunţat, vineri, într-o conferinţă de presă, că în prezent mai sunt disponibile bilete la doar trei dintre spectacole, restul urmând să se joace cu casa închisă.

O noutate la această ediţie a festivalului este faptul că majoritatea spectacolelor sunt comedii.

„N-a fost o ţintă anume, aşa a fost să fie, dar cred că faptul că avem mai multe comedii va fi spre bucuria publicului iubitor de teatru”, a precizat directorul teatrului.

Ediţia din acest an este mai scurtă cu trei zile faţă de ediţiile precedente, motivul fiind timpul foarte scurt disponibil pentru organizarea acestuia, bugetul redus şi faptul că nu se ştia dacă vor fi finalizate lucrările de renovare şi modernizare a Sălii Mari.

Bugetul total al festivalului a fost de aproximativ 300.000 de lei, din care contribuţia Primăriei Braşov a fost de 180.000 de lei, iar restul banilor au fost obţinuţi prin sponsorizări şi vânzări de bilete.

Festivalul va fi deschis, pe 24 noiembrie, de la ora 19.00, de Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, cu spectacolul „Acasă, în miezul verii”, de Tracz Letts, în regia lui Claudiu Goga. Din distribuţie fac parte actorii Mihaela Arsenescu Weber, Doina Deleanu şi Haruna Condurache.

Vor urma, pe 25 noiembrie, Teatrul Nottara Bucureşti, cu piesa „Un pic prea intim”, de Rajiv Joseph, în regia lui Cristi Juncu, pe 26 noiembrie – Teatrul Naţional Bucureşti, cu „Bârfe, zvonuri şi minciuni” (foto sus), de Neil Simon, în regia lui Ion Caramitru, pe 27 noiembrie – Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, cu piesa „American Buffalo”, de David Mamet, în regia lui Vlad Massaci, şi Teatrul Act din Bucureşti – „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”, de Cătălin Ştefănescu, o adaptare după romanul „Moromeţii”, de Marin Preda, în regia lui Alexandru Dabija.

marcel iures foto Alex Iures

George Mihăiţă şi Marcel Iureş, în spectacolul „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?”. Foto: Alex Iureş

De asemenea, pe 28 noiembrie va fi montat în cadrul festivalului un spectacol al Teatrului „Sică Alexandrescu” Braşov, „Olenka”, de Vasili Sigarev, în regia Sânzianei Stoican, şi unul al Teatrului de Comedie din Bucureşti, „Acasă la tata”, de Mimi Brănescu, în regia lui Vlad Massaci. Va urma, pe 29 noiembrie, Teatrul „Sică Alexandrescu” din Braşov, cu „Povestiri alese”, de Donald Margulies, regia Vlad Zamfirescu, şi Teatrul Metropolis Bucureşti, cu „Tom şi Jerry”, de Rick Cleveland, regia Florin Piersic Jr.

Festivalul va fi închis, pe 30 noiembrie, cu spectacolul actorilor Teatrului Naţional din Cluj-Napoca „Sânziana şi Pepelea”, de Vasile Alecsandri, în regia lui Alexandru Dabija, pe versurile şi muzica Adei Milea şi Ancăi Hanu.

Tot pe 30 noiembrie va avea loc gala festivalului, când vor fi oferite marele premiu, premiul pentru cea mai bună regie, premiul pentru cea mai bună scenografie, cele pentru cel mai bun actor şi cea mai bună actriţă şi premiul special al juriului.

Juriul festivalului va fi format din Radu-Alexandru Nica – regizor, Maria Zărnescu – critic de teatru şi Adrian Titieni – actor.

12
/12
/16

Lucasfilm prezintă primul film din seria de filme de sine stătătoare „Star Wars”: „Rogue One: O poveste Star Wars”, o nouă aventură epică. Într-o perioadă plină de conflicte, un grup de eroi neobişnuiţi îşi unesc forţele pentru misiunea de a fura planurile pentru Death Star, cea mai puternică armă de distrugere pe care o are Imperiul.

12
/12
/16

100 de ani. Atât se împlinesc anul acesta de la plecarea spre Moscova, în 1916, a primului transport din Tezaurul României. Astăzi, de la ora 19.00, la librăria Humanitas de la Cișmigiu, cu trei zile înainte ca un secol întreg să fi trecut de atunci, Editura Humanitas lansează „Tezaurul României de la Moscova, Inventarul unei istorii de o sută de ani”, o carte importantă, cea mai amplă publicată până acum pe acest subiect.

12
/12
/16

“Astăzi sunt 33 de ani de când tata a plecat puțin... A iubit România din tot sufletul lui. A iubit și a crezut în acest popor. Tare a vrut ca acest neam să fie liber, sănătos, prosper și fericit! Fie ca într o zi dorința lui să se îndeplinească. Mulțumesc tuturor ce vor înălța un gând pentru sufletul lui.” – Oana Pellea.

10
/12
/16

In pragul verii si al Zilei Copilului, pe 27 mai, Sala Palatului se va transforma intr-un regat de gheata. Alaturi de solisti, orchestra si cor, copiii si adultii vor pleca intr-o aventura de neuitat pentru a aduce vara inapoi, odata cu premiera productiei originale Disney „Regatul de gheata”.

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

09
/12
/16

Cineastul olandez Paul Verhoeven, regizorul unor producții precum "Robocop" (1987) sau "Basic Instinct" (1992), va fi președintele juriului celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin ( 9-19 februarie 2017). Verhoeven îi urmează în fruntea juriului Berlinalei actriței Meryl Streep.

09
/12
/16

Virtuozitatea lui Paganini la contrabas este propunerea pe care o face publicului contrabasistul de origine română Petru Iuga, care va prezenta la Sala Radio miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, un concert în care, alături de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Tiberiu Oprea, va interpreta Fantezia Moise, variaţiuni pe o temă de Rossini, în varianta pentru contrabas şi orchestră de N. Paganini şi Variaţiuni pe o temă Rococo, op. 33, în varianta pentru contrabas şi orchestră de P. I. Ceaikovski.

09
/12
/16

Facultatea de Teatru a UNATC „I.L.Caragiale” București, omagiază, asemenea instituțiilor de educație și cultură din întreaga lume, figura emblematică a unuia dintre cei mai mari gânditori ai istoriei omenirii: Aristotel. De aceea, cu ocazia împlinirii a 2400 ani de la nașterea Stagiritului, UNATC organizează în perioada 15-16 decembrie 2016, Seminarul Exploratoriu cu temaAristotel 2400 – Teatru și Pedagogie. Abordare interdisciplinară.

09
/12
/16

Teatrul Excelsior prezintă cea mai nouă premieră - #EMOJIPLAY, un spectacol de teatru coregrafic ce aduce în prim plan transformarea comunicării clasice într-un cumul de semne universal recognoscibile. Avanpremiera va avea loc pe 13 decembrie, iar premiera oficială pe 14 decembrie în Sala Mare a Teatrului Excelsior.

09
/12
/16

Revista România literară a desemnat cel mai recent volum al lui Mircea Mihăieş, “Ulysses, 732. Romanul romanului” (Polirom), drept „Cartea anului 2016” . Din juriu au făcut parte Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Daniel-Cristea Enache, Gabriel Dimisianu, Angelo Mitchievici, Sorin Lavric şi Simona Vasilache.

09
/12
/16

Scumpe domnule Blecher, sunt mulți ani deja de când vreau să vă scriu și mă rețin. N-am îndrăznit, chiar dacă, pe de o parte, vă consider frate. Păstrez acasă un os devorat de un morb, chiar dacă alt nume a purtat boala mea.

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.