Festivalul de Film Bucuresti va avea loc între 7 şi 10 octombrie, la NCRR
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-film-bucuresti-va-avea-loc-intre-7-si-10-octombrie-la-ncrr/

Festivalul de Film Bucureşti, aduce pentru iubitorii de film, în perioada 7 – 10 octombrie, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) din Capitală, cele mai bune pelicule.

Un articol de Andrada Văsii|30 septembrie 2013

Festivalul de Film Bucuresti aduce pentru iubitorii de film cele mai bune pelicule, în perioada 7 – 10 octombrie, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) din Capitală.

Astfel, retrospectiva  de la Festivalul de Film Bucuresti va fi deschisă de câştigătorul trofeului B-EST IFF, „Blancanieves” (foto sus), al regizorului spaniol Pablo Berger, o reinterpretare a clasicului basm „Albă ca Zăpada” cu acţiunea plasată în lumea toreadorilor din Sevilla anilor ’20. Juriul B-EST IFF a decernat premiul „pentru reuşita combinare dintre un omagiu plin de imaginaţie adus cinematografului mut şi o actualizare poetică a unui faimos basm pentru copii”.

Filmul a fost distins la premiile Goya/ Goya Awards 2013 cu numeroase distincţii precum cel mai bun film, cea mai bună actriţă, cel mai bun debut, cel mai bun scenariu original, cea mai bună imagine, cele mai bune costume, cea mai bună coloană sonoră, cel mai bun cântec şi cea mai bună scenografie.

La finalul filmului, alături de invitaţi surpriză, publicul va fi invitat la o sesiune de întrebări şi răspunsuri pe tema filmelor contemporane care au readus în actualitate filmele mute. ,,Blancanieves” este adus în România de Transilvania Film.

Filme bune la Festivalul de Film Bucuresti

O altă producţie pregătită pentru public la Festivalul de Film Bucuresti este „Compliance/ Supunere”, în regia lui Craig Zobel, reprezentant de marcă al noului val de regizori americani independenţi. Lansat la Sundance, filmul a avut premiera europeană la Locarno şi a cucerit instant laudele criticilor şi publicului.

„Compliance” este filmul şoc al ediţiei de anul acesta, bazat pe fapte pe cât de incredibile, pe atât de reale: ca urmare a unei farse telefonice din partea unui aşa-zis poliţist, şefa unui fast-food începe să interogheze o angajată, consecinţele demersului ei fiind de-a dreptul siderante.

Festivalul de Film Bucuresti

Dreama Walker în „Compliance”- film prezent la Festivalul de Film Bucuresti

Timp de o decadă, un individ din SUA s-a delectat în timpul liber cu farse făcute prin telefon. În 2004, însă, se petrece evenimentul incredibil care inspiră şi filmul. Consecinţele au fost devastatoare, punând în lumină tentaţia supunerii oarbe, care a stat şi la baza experimentul Milgram.

Festivalul de Film reprezintă prima mare competiţie cinematografică de film de lungmetraj organizată la Bucureşti, începând din anul 2005, notează Mediafax.

Conceput ca un festival axat pe cinema-ul independent, care încurajează curentele şi perspectivele alternative ce nu-şi găsesc, de obicei, locul în programele cinematografelor româneşti, care descoperă noi talente şi promovează tineri cineaşti, Festivalul de Film Bucuresti este cel mai vechi festival competitiv din Capitală destinat exclusiv filmului de lungmetraj.

Info:

Noul Cinematograf al Regizorului Român se află în incinta Muzeului Naţional al Ţăranului Român.

Intrarea la film este 10 lei, la preţ întreg, şi 7 lei pentru studenţi, elevi şi pensionari.

Foto credit: Cinemagia, filme participante la Festivalul de Film Bucuresti

24
/09
/15

Agresat de: soția depresivă, amanta posesivă, fiul parazit, menajera prea curioasă, vecinul intruziv, el vrea doar... O oră de liniște. După « Les VisIteurs » și « "Qu'est-ce qu'on a fait au Bon Dieu?"», o nouă comedie, în cinematografe, cu Christian Clavier.

23
/09
/15

5 scurtmetraje și două documentare românești au fost incluse în selecția HipTrip Travel Film Festival de anul acesta. Aflat la a doua ediție, festivalul își continuă misiunea de a inspira și încuraja spectatorii să se transforme din turiști, în călători și chiar în exploratori, oferind filmelor românești un loc aparte în programul festivalului.

23
/09
/15

Filmul care a şocat o lume întreagă şi a schimbat perspectiva asupra supravegherii cetăţenilor, distins cu 44 de premii şi 25 de nominalizări, poate fi văzut în premieră în România, pe 25 septembrie, de la 22.10, la TVR 1.

23
/09
/15

Seymour Bernstein, pianistul, are optzeci și opt de ani. Și la optzeci și opt de ani, omul acesta poate să spună că nu credea să ajungă cu mâinile lui până la Dumnezeu. Iar adevărul este că el chiar a ajuns cu mâinile lui până la Dumnezeu, căci Seymour cu adevărat este dintre aceia pentru care au apărut pe lume sonatele și pianele și melancolia.

22
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Chiar dacă Denis Villeneuve nu revoluţionează nici filmul de acţiune, nici pe cel de autor, „Sicario”, o combinaţie între cele două, este spectacol pur.

22
/09
/15

Lungmetrajul "Room", realizat pe baza unui roman nominalizat la Man Booker Prize, despre o mamă şi fiul ei care sunt ţinuţi în captivitate timp de cinci ani, a câştigat premiul People's Choice, cea mai importantă distincţie decernată la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto.

21
/09
/15

Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est sărbătorește, în octombrie, 10 ani de existență, alături de invitați de excepție. Două dintre cele mai mari studiouri de animație din lume, Pixar și LAIKA, vin la București pentru a oferi publicului acces în culisele animației la cel mai înalt nivel.

21
/09
/15

Regizorul Nima Nourizadeh și scenaristul Max Landis au ieşit din tipare cu cea mai nouă producție FilmNation Entertainment, „American Ultra: Agent Descoperit”. Filmul aduce în prim plan povestea fascinantă a lui Mike (Jesse Eisenberg), un tip veşnic „fumat”, aparent ghinionist şi nemotivat, care este de fapt un agent CIA letal, extrem de bine antrenat, aflat în aşteptare.

20
/09
/15

Cei mai mici fani ai animaţiei au un nou prilej de entuziasm, la început de octombrie: ediţia aniversară Anim’est, ce sărbătoreşte 10 ani de existenţă a festivalului, pregăteşte o nouă selecţie de filme îndrăgite şi premiate în toată lumea, proiectate la Bucureşti în cadrul secţiunii Minimest.

19
/09
/15

Inaugurată cu ocazia Zilelor Bucureștului, aplicația mobilă ARCUB îi va ţine pe bucureșteni la curent cu ultimele noutăți din film, muzică, teatru, dans, fotografie, carte, workshop-uri tematice sau alte evenimente culturale din stradă. Disponibilă gratuit pentru smartphone-urile cu sistem de operare iOS sau Android, aplicația oferă posibilitatea de a obține toate informațiile necesare despre evenimentele din Capitală.

18
/09
/15

Realizatoriii filmului Un etaj mai jos se vor întâlni cu publicul din București astăzi 18 septembrie, la Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco, în cadrul evenimentului Noaptea Albă a Filmului Românesc. La Cinema Studio, vor răspunde curiozităților spectatorilor, după proiecția de la 20.00, regizorul Radu Muntean, actorul Teodor Corban, scenaristul Alexandru Baciu și directorul de imagine Tudor Lucaciu. Echipa se va muta apoi la Cinema Elvire Popesco, pentru o sesiune de Q&A aproape de miezul nopții, la finalul proiecției de la 22.00.

18
/09
/15

O poveste de dragoste cu un soț fantomă, iubiri interzise, mentalități distructive, căutători de comori și drame de conștiință - cinci dintre filmele premiate la Festivalul de la Cannes, în secțiunea Un Certain Regard, vor fi proiectate la cea de-a șasea ediție a Les Films de Cannes à Bucarest, care va avea loc între 23 și 29 octombrie la Cinema Studio, Cinema Elvire Popesco și CinemaPRO.