Chris Simion-Mercurian: „Undercloud 2019 e așa cum mi-l doream de mult”
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-de-teatru-independent-undercloud-nr-12-chris-simion-mercurian-despre-o-editie-chiar-independenta-de-orice/

INTERVIU Între 23-30 august va avea loc la Muzeul Țăranului din Bucureşti o nouă ediţie a Festivalului de Teatru Independent Undercloud, organizat de regizoarea Chris Simion-Mercurian – anul acesta complet fără fonduri publice.

Un articol de Cristina Enescu Aky|13 august 2019

Cu câteva zile înaintea Festivalului de Teatru Independent Undercloud am discutat cu Chris Simion-Mercurian, unul din oamenii de teatru activ implicați în zona aceasta teatrală cel puțin interesantă. despre teatrul independent de astăzi și obstinația constructivă de a crede în el.

Ce-ți veni acum 12 ani de ai început să faci acest festival, și cum ai organizat anul acesta a XII-a ediție, în condiții financiare mai vitrege?

Chris Simion-Mercurian: Nu e primul an în care Festivalul e pe cont propriu dn punct de vedere financiar. El a început pe terasa La Motoare de pe acoperișul Teatrului Național, și în primii 4 ani nu am avut nicio susținere din partea instituțiilor statului. Următorii 4 ani l-am organizat la MȚR, apoi la ARCUB, iar anul acesta ne reîntoarcem la MȚR.

Festivalul s-a născut din nevoia de a susține și a promova teatrul independent, în care eu cred din 1997, când am făcut primul spectacol independent. De 21 de ani cred în această formă de teatru ca alternativă reală de exprimare liberă, cu toate constrângerile, sărăcia, improvizația inerente. În teatrul de stat ai un confort financiar, nu ai grija promovării, a marketingului, instituția din spatele tău te susține. Dar nu întotdeauna ai acolo și sănătatea unei echipe artistice așa cum ești obligat să o ai, să o construiești, în zona independentă. Tu îți alegi echipa acolo, și doar nu ești nebun să nu faci tot ce poți ca ea să funcționeze cât mai bine.

Sănătatea unei echipe de teatru înseamnă…?

Chris Simion-Mercurian: Să ai oameni care au aceleași valori ca și tine, care ard pentru teatru și își riscă toate celulele pentru un proiect. În teatrul independent nesănătatea unei echipe de teatru garantat o să se vadă pe scenă, nu o poți ascunde oricât de opulent ar fi decorul sau oricât marketing ai face. Sănătatea asta înseamnă de fapt o igienă a principiilor pe baza cărora construiești ceva.

Cum e teatrul independent românesc de astăzi?

Chris Simion-Mercurian: Are din start alt repertoriu și alte căutări decât teatrul „clasic”. S-a dezvoltat mult, s-au deschis multe spații, s-au diminuat prejudecățile spectatorilor.

Crezi?

Chris Simion-Mercurian: Absolut. Nu mai este văzut ca un teatru de amatori, sărac, făcut în poduri și beciuri. Chiar dacă se mai joacă uneori în locații neconvenționale, nivelul calitativ este net superior față de acum niște ani. Au apărut multe spectacole independente foarte bune, cu sens, care au ceva de spus, așa că publicul nu mai e neapărat deranjat, că vizionează spectacolul pe o băncuță într-un spațiu improvizat, ci apreciază dacă ceea ce vede este un spectacol care îi rămâne în suflet după ce iese din spațiul de joc.

Cum e relația dintre teatrul independent și cel de stat acum față de când ai început să faci Undercloud?

Chris Simion-Mercurian: La început, noi cei care făceam teatru independent eram priviți ca niște obrăznicături care se băgau în treburile de teatru ale „oamenilor mari”. Eram considerați mai degrabă impostori, tupeiști, nu oameni cu curaj, prin 1997 și chiar destui ani după aceea. Evident, era multă frică față de nou și de concurență.

Și acum?

Chris Simion-Mercurian: E o situație mult mai bună. Au început să se facă coproducții între teatrul independent și cel de stat, acesta a început să ofere spații spre închiriere, lucrurile devin din ce în ce mai normale. E firesc, teatrul independent și-a câștigat credibilitatea.

Cum e în Occident relația dintre aceste două zone de teatru?

Chris Simion-Mercurian: Cel puțin în Marea Britanie și Franța, unde sunt cele două mari festivaluri de teatru (Edinburgh și Avignon în proporție de 90% e vorba de teatre private, foarte puține sunt teatre de stat. Însă acolo e o mare diferență în modul cum e făcută legea, teatrul privat este favorizat. Bugetele de stat nu sunt alocate automat și exclusiv instituțiilor de stat, ci există fonduri care pot fi accesate de toată lumea.

Ce ne poți spune despre ediția de la sfârșitul acestei luni?

Chris Simion-Mercurian: Undercloud a devenit o mișcare, o platformă unde foarte mulți oameni tineri de teatru au reușit să se pună în valoare și să se exprime într-un context unic. A devenit mai mult decât un festival unde se prezintă spectacole foarte tari. În plus, e un eveniment care are girul (label-ul) EFFE -Europe For Festivals Festivals for Europe-, ca o recunoaștere a valorii și impactului său.

Eu mă gândisem să nu facem Festivalul anul acesta. Motivul a fost că, după 11 ediții în care am demonstrat ce putem, am zis că ar fi incorect să nu existe absolut niciun sprijin financiar din partea instituțiilor de stat, cu atât mai mult cu cât pentru un eveniment care a câștigat o serioasă amploare și credibilitate. Dar au insistat să îl facem și anul acesta trei persoane-cheie, actrița Carla Maria Teaha (prietena și partenera mea în această poveste), Tiberiu Mercurian (soțul meu, care ne sprijină pe partea de marketing) și criticul Octavian Saiu (ambasador al Undercloud și membru al juriului Festivalului de câțiva ani).

Motivele lipsei oricărei susțineri financiare de stat, anul acesta?

Chris Simion-Mercurian: Ministerul Culturii încă nu are rectificarea bugetară, deci din partea dânșilor așteptăm un răspuns, iar din partea Primăriei… Pot să spun doar că anul trecut am avut curajul să ies în public și să îmi contest prezența (apărută fără înștiințarea sau acordul meu) pe o listă de susținere a primarului Gabriela Firea pe care apăreau mai multe nume din domeniul artistic. Nu am nimic personal cu nimeni, dar vreau să mi se respecte independența. Sunt apartinică. Apolitică. Și tot ce am construit până acum am făcut fără sprijin politic.

Cum ați reușit totuși să organizezi ediția de anul acesta?

Chris Simion-Mercurian: La fel cum ne-am descurcat și în primii 4 ani, din încasările din bilete și din parteneriatele private cu sponsorii, vechi sau noi, din bartere. Asta însă nu ne-a mai permis să dezvoltăm festivalul, ca la edițiile anterioare. Anul acesta, de exemplu, nu vom mai avea o secțiune internațională, așa cum a fost până anul trecut timp de mai multe ediții.

Constrângerile financiare au avut însă și o parte foarte bună: ne-am concentrat enorm pe a găsi spectacole romînești foarte tari. Și am reușit. Undercloud nr 12 are un program fresh, așa cum mi-l doream de mult, cu multe provocări.

Ce fel de public vine la acest festival?

Chris Simion-Mercurian: Unul foarte deștept. N-am avut niciodată dezamăgiri din acest punct de vedere. Spectatorii noștri știu la ce vin, și merg pe mâna noastră indiferent ce propunem. În fiecare ediție, încă de la început, am fost consecvenți în efortul de a propune experiențe interesante. Și anul acesta avem peste 30 de producții, de la spectacole de teatru contemporan la performance-uri și workshop-uri.

Haideți la Festival, iar după continuați să vedeți teatru independent pentru că…?

Chris Simion-Mercurian: Pentru că în perioada 23-30 august, la Festivalul Undercloud, veți avea parte de 8 zile de teatru-experiență. Iar apoi continuați să vedeți producții independente pentru că vă vor deschide gustul pentru teatru și experiențe noi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

20
/04
/23

Doar o zi ne mai desparte până la cel mai așteptat spectacol de muzică și dans, susținut de Georgian Legend. Cei mai apreciați 40 de artiști georgieni de muzică și dans, revin mâine 21 aprilie pe scena Sălii Palatului din București cu show de excepție. Prințese și prinți ai dansului vor încânta publicul cu dansuri pe melodii georgiene din vremuri de poveste, demult apuse.

20
/04
/23

„E cool să fii pe COOLsound” a avut loc la CREART (Teatrelli), miercuri, pe 19 aprilie. Una dintre noile direcții de dezvoltare anunțate ale COOLsound este promovarea reprezentanților așa-numitei Generații Z, viitori artiști, absolvenți ai facultaților de arte, sau încă masteranzi ori doctoranzi, aflați la început de carieră sau care încă își caută drumul.

20
/04
/23

”Punctul Nemo” este rezultatul proiectului internațional ”Stronger Peripheries: A Southern Coalition”, din care face parte alături de Centrul Cultural Clujean și de alte trei organizații culturale: Pogon (Zagreb, Croația) și L’arboreto și Teatrul Dimora (Mondaino, Italia). Spectacolul se va juca în premieră în trei reprezentații, în perioada 22-24 aprilie, la Reactor.

20
/04
/23

Miercuri, 26 aprilie 2023 (19:00), concertul ORCHESTREI DE CAMERĂ RADIO va fi dedicat în exclusivitate genialului Wolfgang Amadeus Mozart, care în doar 35 de ani de viață a „respirat" muzică, lăsând în urma sa peste 800 de lucrări (simfonii, concerte, opere etc.), compuse începând de la vârsta de 5 ani!

20
/04
/23

Începând cu acest an, Festivalul Internațional de Film Transilvania se numără printre fondatorii SMART7, o rețea de festivaluri de film europene care își propune să dezvolte industria culturală și domeniul festivalier, dar și să ofere un spațiu de întâlnire cu opere ale unor noi cineaști europeni, în cadrul unei competiții internaționale itinerante. Competiția SMART7 debutează în programul celei de a 22-a ediții TIFF, între 9-18 iunie.

19
/04
/23

American Independent Film Festival .7 începe vineri, 21 aprilie, la Cinema Elvire Popesco și Cinemateca Eforie din București. În deschidere, publicul va avea de ales între două premiere: lungmetrajul A THOUSAND AND ONE – Marele premiu al juriului la Sundance 2023, la sala Eforie, și primul episod din miniseria HBO Europe, SPY/MASTER ce va fi proiectat la sala Elvire Popesco, în prezența echipei.

19
/04
/23

Invitatul lunii aprilie la „Dialoguri fără mască” este regizorul Alexandru Dabija, un artist cu un traseu unic, un artist al căutărilor și al permanentelor reinventări, un artist care nu se teme de provocări, un artist care în ultimii ani s-a dedicat și actoriei de film, un regizor care a redimensionat zona basmului românesc, accesând o zonă de umor cu totul aparte.

19
/04
/23

Evenimentul sub umbrela „Punți Muzicale Prin Antreprenoriat Cultural / Musical Bridges Through Cultural Entrepreneurship”, proiect derulat de ARTmania Festival alături de Inferno Metal Festival & Music Conference și Midgardsblot Festival și la inițiativa ARTmania Events a avut loc în perioada 6-9 aprilie în Oslo, Norvegia.

19
/04
/23

Profesioniști pasionați, care au contribuit semnificativ la realizarea unora dintre cele mai importante producții de film ale României, monteurii de film Melania Oproiu, Nita Chivulescu și Mircea Ciocâltei vor fi omagiați la cea de-a XVII-a ediție a Premiilor Gopo. Contribuția lor va fi recompensată cu Premiul Special, oferit în cadrul evenimentul ce va avea loc pe 25 aprilie, la Teatrul Național ,,I. L. Caragiale’’ din București.

19
/04
/23

„Inocentul/ L'innocent”, filmul lui Louis Garrel, pe care starul cinematografiei franceze l-a scris, regizat și în care joacă alături de Roschdy Zem, Anouk Griberg și Noémie Merlant, este o comedie explozivă și plină de sensibilitate despre un jaf înfăptuit în familie. Filmul, inspirat de evenimente din viața autorului, a câștigat două premii César și va avea premiera în cinematografe din 21 aprilie, distribuit de Independența Film.