Festivalul Enescu va reprezenta România la Lu.Be.C., editia 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-enescu-va-reprezenta-romania-la-lu-be-c-editia-2012/

Festivalul George Enescu şi mai multe companii specializate în inovarea tehnologiilor pentru cultură vor reprezenta România, care are statutul de ţară invitată, la ediţia de anul acesta a Lucca Beni Culturali (Lu.Be.C.). Evenimentul destinat promovării patrimoniului cultural şi inovaţiei tehnologice pentru cultură şi marketing teritorial se va desfăşura la Lucca, în Italia, în perioada 18 […]

Un articol de |16 octombrie 2012

Festivalul George Enescu şi mai multe companii specializate în inovarea tehnologiilor pentru cultură vor reprezenta România, care are statutul de ţară invitată, la ediţia de anul acesta a Lucca Beni Culturali (Lu.Be.C.).

Evenimentul destinat promovării patrimoniului cultural şi inovaţiei tehnologice pentru cultură şi marketing teritorial se va desfăşura la Lucca, în Italia, în perioada 18 – 20 octombrie, sub înaltul patronaj al preşedintelui Republicii Italiene.

România va fi reprezentată prin Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu”, compania ReadForward, specializată în soluţii tehnologice pentru sectorul cultural, agenţia Eroii de Joi, specializată în branding pentru proiecte culturale şi educaţionale, precum şi de Oma Vision, în calitate de partener internaţional al evenimentului.

Spaţiul dedicat României va arăta cum a evoluat Festivalul Enescu, de la un eveniment de muzică clasică, creat în 1958, în memoria marelui compozitor român al cărui nume îl poartă, la un brand cultural de ţară. De asemenea, vor fi prezentate în premieră informaţii despre ediţia a XXI-a a festivalului, care va avea loc în septembrie 2013, precum şi aplicaţii tehnologice pentru produse culturale.

Întâlnirea internaţională Lu.Be.C. 2012 va consta în dezbateri, seminarii, ateliere şi prezentări ce vor propune strategii de intervenţie şi axe de colaborare cu scopul de a stimula dialogul şi schimbul de idei pe teme legate de patrimoniul cultural, tehnologie şi turism.

Tot în cadrul evenimentului va avea loc Lu.Be.C. Digital Technology, o expoziţie dedicată inovaţiei digitale şi tehnologice aplicate patrimoniului cultural şi marketingului teritorial.

„Am gândit participarea la această manifestare pentru a demonstra că România are atât bunuri culturale de valoare internaţională, cât şi experţi în tehnologii novatoare, branding şi comunicare care pot să le promoveze creativ. România va fi reprezentată la Lu.Be.C. de unul dintre cele mai cunoscute evenimente culturale ale sale – Festivalul şi Concursul Internaţional „George Enescu” – şi de companii tinere din tehnologie şi comunicare, care au contribuit la transformarea acestuia într-un brand cultural de ţară. Este, aşadar, un mix între tradiţie şi modernitate, care arată evoluţia unui bun cultural datorită mijloacelor moderne de comunicare”, declară Oana Marinescu, Managing Director al Oma Vision.

Evenimentul este organizat sub înaltul patronaj al preşedintelui Republicii Italiene, al Ministerului pentru Patrimoniu şi Activităţi Culturale din Italia, Ministerului italian pentru Dezvoltarea Economică, Ministerului Educaţiei, Universităţii şi Cercetării din Italia, Ministerului italian al Afacerilor Externe, precum şi cu sprijinul Regiunii Toscana.

La ediţiile precedente ale Lu.Be.C. – 2009, 2010 şi 2011 -, ţări invitate au fost China, Finlanda şi Franţa.

Sursa: Mediafax

20
/05
/15

Mihai Mihalcea, alias Farid Fairuz participă la Festivalul Rencontres choregraphiques internationales de Seine-Saint-Denis, Franța

20
/05
/15

Peste un milion de volume, dintre care 4.000 de titluri noi, evenimente diverse, cărţi aflate la reducere şi întâlniri cu autori consacraţi sunt câteva dintre ofertele celei de-a zecea ediţii a Salonului Internaţional de Carte Bookfest, care a început astăzi, la Bucureşti, şi va dura până duminică.

19
/05
/15

Am văzut acest spectacol pe când nici nu se poate spune că se născuse cu adevărat. Era mai degrabă o promisiune. E frumos să vezi cum se naște un spectacol de teatru. 

19
/05
/15

Phoenix, în regia lui Christian Petzold, va intra în cinematografele din România începand cu 5 iunie. Acţíunea filmului se petrece în perioada celui de-al doilea război mondial, în Germania. Nelly (Nina Hoss) a supravieţuit războiului, dar faţa ei este complet desfigurată.

19
/05
/15

O statuie controversată, care pare să-l înfăţişeze pe preşedintele rus Vladimir Putin crucificat, a fost înlăturată din curtea fostului sediu al serviciului de securitate sovietic KGB din Riga, în urma protestelor ambasadei ruse.

19
/05
/15

Trupa Voltaj concurează astăzi în prima semifinală a concursului Eurovision 2015, de la Viena. Românii vor intra în concurs cu numărul 15, cu melodia „De la capăt”. Semifinala începe de la ora 22.00 şi poate fi urmărită, în direct, pe TVR 1, TVR HD şi tvrplus.ro.

19
/05
/15

Statui vivante și spectacole stradale din 9 țări vor umple străzile Clujului între 22 și 24 mai, la cea de-a 8-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Experimental Man.In.Fest. Printre invitații de top ai festivalului se numără campionii mondiali ai statuilor vivante, olandezii de la Beeldje Living Statues și fostul campion european al performance-urilor de același fel, Damian McKinnon.

19
/05
/15

Actriţa americană Jane Fonda a fost recompensată pentru eforturile pe care le depune pentru a promova drepturile femeilor din lumea întreagă cu Women In Motion Award, un trofeu aflat la ediţia inaugurală, care i-a fost decernat duminică la Festivalul de Film de la Cannes.