Festivalul Filmului European revine pe marile ecrane
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-filmului-european-revine-pe-marile-ecrane/

PREVIEW Festivalul Filmului European (FFE) revine în acest an în cinematografe, cu 31 de lungmetraje. Evenimentul se desfăşoară în Bucureşti şi Timişoara, între 5-11 mai.

Un articol de Ionuţ Mareş|4 mai 2022

Festivalul Filmului European (FFE) revine în acest an în cinematografe, după două ediţii online şi limitate din cauza pandemiei.

Festivalul se desfășoară în București și Timișoara, între 5-11 mai. Ediția cu numărul 26 propune un program cu 31 de lungmetraje, dintre care 21 vor fi proiectate în premieră națională.

O parte dintre acestea vor fi însoțite de întâlniri și dezbateri cu cineaști, dar și de evenimente speciale care celebrează Ziua Europei, obiective și valori europene: pacea, solidaritatea, demnitatea umană, diversitatea și multiculturalitatea.

La București, FFE se desfășoară în cinematografele Elvire Popesco și Cinemateca Eforie. Festivalul va debuta pe 5 mai, în Sala Auditorium a Muzeului Național de Artă al României, cu proiecția filmului „Rhino”, realizat de regizorul ucrainean Oleg Sentsov, cineast-simbol al rezistenței naționale și apărător înarmat al Kievului asediat.

Filmul a fost selecționat anul trecut în secțiunea Orizzonti la Festivalul de la Veneția și de atunci a fost prezent în multe festivaluri din întreaga lume.

FFE se va încheia, în oglindă, cu distopia aceluiași Oleg Sentsov – „Numere”/”Numbers”, regizată de la distanță, în 2020, din spatele gratiilor, cu ajutorul colaboratorului său, Akhtem Seitablaiev.

De altfel, ediţia din acest an a Festivalul Filmului European aduce în atenţie Ucraina, prin proiectarea mai multor filme realizate în această ţară în ultimii ani.

„Anul acesta, la Festivalul Filmului European redescoperim și sprijinim împreună o Ucraină mai europeană ca oricând. În deschiderea Festivalului Filmului European, proiectăm „Nosorih”/”Rhino”, cel mai recent film al lui Oleg Sentsov, cineast-simbol al rezistenței naționale ucrainene și apărător înarmat al Kievului asediat. Tot în cadrul festivalului, descifrăm alegoria „Nomeri/”Numbers”, semnată de același Sentsov. Din selecția noastră, mai fac parte „Stop-zemlia” și „Terykony”, film de ficțiune, respectiv documentar, care tratează universul interior al adolescenților ucraineni, imperturbabil la război sau ireversibil mutilat de acesta. Am mai inclus în secțiunea dedicată cinema-ului ucrainean „Inner Wars”, mărturia regizoarei Masha Kondakova despre un război pe care bărbații vor fi pus monopol mediatic, dar care e departe de a le aparține în exclusivitate. Nu în ultimul rând, Agnieszka Holland semnează „Mr. Jones”, portret-șoc al holodomorului, foametea asmuțită genocidar de Stalin asupra Ucrainei la începutul anilor ’30. Încheiem festivalul cu un omagiu: „Parthenon”, ultimul film al lui Mantas Kvedaravicius, cineastul lituanian căzut pe 2 aprilie în lupta pentru Mariupol”, a precizat Cătălin Olaru, directorul artistic al ediţiei din 2022 a Festivalului Filmului European.

Ediția din Timișoara va fi marcată prin organizarea unui eveniment de gală pe 10 mai, la Cinema Victoria, proaspăt reabilitat, unde va avea loc proiecția filmului „Numbers” a regizorului Oleg Sentsov.

“Dincolo de titlurile, unele dintre ele cât se poate de recente, care au atras atenția la Cannes, Berlin, Veneția, Locarno, Rotterdam sau Karlovy Vary, ceea ce face ca această ediție să fie unică este prezența Ucrainei printre țările reprezentate în festival, cu nu mai puțin de şapte producții. Nu lipsesc nici filmele-eveniment, semnate de nume mari ale cinematografiei mondiale precum Paolo Taviani, Christoffer Boe sau frații D’Innocenzo. De asemenea, reluăm tradiția ambasadorilor festivalului. Anul acestea, rolul îi revine regizoarei Monica Stan, prezentă în programul 26.FFE cu „Imaculat”, laureat cu trei premii importante la Festivalul de Film de la Veneția. În spotul festivalului, îi veți recunoaște pe Ada Condeescu, Irina Margareta Nistor și Tudor Giurgiu”, a mai spus Cătălin Olaru, citat într-un comunicat al ICR.

Biletele pentru filmele proiectate la cinematografe pot fi achiziționate de la casele de bilete ale acestora, sau online, de pe platforma Eventbook.

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, cu sprijinul Reprezentanței Comisiei Europene, sub egida EUNIC România, în parteneriat cu ambasadele, centrele și institutele culturale ale ţărilor europene.

Program

Joi, 5 mai

Gala de deschidere a 26.FFE
Sala Auditorium – Muzeul Național de Artă al României
19:00 Rhino / Носоріг – r: Oleg Sentsov / Ucraina / 2021 / 101’

Cinema Elvire Popesco
20:00 Domnul Jones / Obywatel Jones / Mr. Jones – r: Agnieszka Holland / Polonia, Marea Britanie, Ucraina / 2019 / 119’

Cinemateca Eforie
20:00 Ocupație sau eliberare / Второто освобождение / Occupation or Liberation – r: Svetoslav Ovcharov / Bulgaria / 2021 / 60’ (doc.)

VINERI 6 MAI

Cinema Elvire Popesco
18:30 Ultimii austrieci / Die letzten Österreicher / The Last Austrians – r: Lukas Pitscheider / Austria, Ucraina / 2020 / 85’ (doc.)
20:30 Gustul foamei / Smagen af sult / A Taste of Hunger – r: Christoffer Boe / Danemarca, Suedia / 2021 / 104’

Cinemateca Eforie
18:00 Aalto / Aalto: Architect of Emotions – r: Virpi Suutari / Finlanda / 2020 / 103’ (doc.)
20:00 Atlasul păsărilor / Atlas ptáků / Bird Atlas – r: Olmo Omerzu / Cehia, Slovenia, Slovacia / 2021/ 92’

SÂMBĂTĂ 7 MAI

Cinema Elvire Popesco
16:00 Stop-Zemlia* / Стоп-Земля – r: Kateryna Gornostai / Ucraina / 2021 / 122’ (Q&A)
19:00 Despre frații noștri răniți / De nos frères blessés / Faithful – r: Hélier Cisterne / Franţa, Belgia / 2021 / 95’
21:00 Spiritul sacru / Espíritu sagrado / The Sacred Spirit – r: Chema García Ibarra / Spania, Franța, Turcia / 2021 / 97’

Cinemateca Eforie
13:45 Eftihia – Angelos Frantzis / Grecia / 2019 / 123’
16:00 Problema de a fi viu / The Trouble with Being Born – r: Sandra Wollner / Austria, Germania / 2020 / 94’
18:00 America Latină / America Latina – r: Damiano & Fabio D’Innocenzo / Italia, Franța / 2021 / 90’
20:00 Broadway – r: Christos Massalas / Grecia, Franța, România / 2022 / 97’

DUMINICĂ 8 MAI

Cinema Elvire Popesco
16:00 Haita noastră / Külön falka / Wild Roots – r: Kis Hajni / Ungaria / 2021 / 98’
18:30 Cocon / Kokon / Cocoon – r: Leonie Krippendorff / Germania / 2020 / 99’
20:30 Leonora addio – r: Paolo Taviani / Italia / 2022 / 90’

Cinemateca Eforie
15:30 Sonata – r: Bartosz Blaschke / Polonia / 2021 / 118’
17:45 Mi se rupe / Rien à foutre / Zero fucks given – r: Emmanuel Marre, Julie Lecoustre / Belgia, Franța / 2021 / 110’
20:00 Pământul fiilor / La terra dei figli / The Land of the Sons – r: Claudio Cupellini / Italia, Franța / 2021 / 120’

LUNI 9 MAI

Cinema Elvire Popesco
18:00 În orice clipă / Ensilumi / Any Day Now – r: Hamy Ramezan / Finlanda / 2020 / 82’
20:00 Imaculat* / Immaculate – r: Monica Stan, George Chiper-Lillemark / România / 2021 / 114’ (Q&A)

Cinemateca Eforie
18:00 Nanu Tudor / My Uncle Tudor – r: Olga Lucovnicova / Belgia, Portugalia, Ungaria, Moldova / 2019 / 21’ (doc.)
Grădina Sovietică / The Soviet Garden – r: Dragoș Turea / România / 2019 / 76’ (doc.)
20:00 Raportul de la Auschwitz / Správa / The Auschwitz Report – r: Peter Bebjak / Slovacia, Cehia, Polonia, Germania / 2021 / 96’

MARȚI 10 MAI

Cinema Elvire Popesco
18:30 Sabaya – r: Hogir Hirori / Suedia / 2021 / 91’ (doc.)
20:30 În adâncul pădurii* / Le coeur noir des forets / Dark Heart of the Forest – r: Serge Mirzabekiantz / Belgia, Franța / 2021 / 104’ (Q&A)

Cinemateca Eforie
18:30 Războaie interioare / Inner Wars – r: Masha Kondakova / Ucraina, Franța / 2020 / 68’ (doc.)
20:00 Adăpostul / Foscadh / Shelter – r: Seán Breathnach / Irlanda / 2021 / 93’

MIERCURI 11 MAI

Cinema Elvire Popesco
18:30 Grămezi de moloz / Terykony / Boney Piles – r: Taras Tomenko / Ucraina / 2022 / 80’ (doc.)
20:30 Partenonul / Partenonas / Parthenon – r: Mantas Kvedaravicius / Lituania, Ucraina, Franța / 2019 / 119’

Cinemateca Eforie
18:00 Doar o dată / Solo una vez / Just One Time – r: Guillermo Ríos Bordón / Spania / 2021 / 80’
20:00 Numere / Номери / Numbers – r: Oleg Sentsov / Ucraina, Polonia, Cehia, Franța / 2020 / 104’

 

*Proiecție în prezența invitaților speciali (Q&A)

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.