Festivalul Național de Improvizație a fost despre libertate, emoție și bucurie sinceră
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-improvizatie-a-fost-despre-libertate-emotie-si-bucurie-sincera/

4 zile de !MPRO au fost concentrate într-o serie de spectacole pregătite pe loc de actori şi non-actori profesionişti, dar cu toţii improvizatori, pe scena Teatrului Naţional Bucureşti.

Un articol de Delia Marcu|1 octombrie 2015

Finalul lunii septembrie a adus improvizația pe o scenă de teatru și a reunit oameni de toate vârstele, pasionați de actul artistic. La a treia ediție, Festivalul Național de Improvizație, inițiat de Monica Anastase, actriță și producător de teatru, membră a trupei de comedie improvizată Improvisneyland, a devenit deja tradiție.

76 de improvizatori au pus în scenă 15 spectacole, 6 traineri din 4 țări diferite au susținut 11 ateliere de impro pentru actori și amatori, iar în fiecare seară de festival, peste 150 de spectatori au umplut Sala Media a Teatrului Național.

În fiecare an, evenimentul a crescut organic, aducând împreună din ce în ce mai mulți improvizatori și lansând pe piață chiar și noi trupe. Succesul evenimentului este dat de faptul că improvizația nu mai este percepută ca divertisment facil, asemănat de multe ori cu stand-up comedy, ci a fost înțeleasă ca formă de teatru spontan, o expresie a creativității și emoțiilor, în mod viu și nepremeditat.

Victoria Dicu, actriță la Teatrul Național „I. L. Caragiale” București descrie ce a experimentat: „Teatrul de improvizație este, pentru mine libertate, emoție, transmisie. Pleacă de la propria persoană, conectarea cu tine, la partener și lucrează cu finețe, evitând în prima fază „cum-ul” a ce faci pe scenă – regula de aur și în teatrul clasic. Sunt interesată de acest fenomen.”

Pentru prima dată în istoria festivalului au urcat pe scenă și 3 trupe de improvizatori începători, care nu sunt actori de meserie în viața reală, ci au cariere ca specialiști în marketing și comunicare, organizatori de evenimente sau programatori, iar spectacolele lor au fost la înălțime.

Andreea, Bibiri, actriță la Teatrul „Bulandra” a venit la eveniment și apreciază beneficiile improvizației: „Cred că treaba asta cu improvizația ar trebui practicată frecvent, ca antrenament, de toți actorii. E păcat că în facultate avem un singur semestru de improvizație. M-a impresionat și bucurat să văd că la workshop-ul la care am fost au participat și non-actori. E un lucru bun ca oamenii să găsească benefică practicarea antrenamentului din teatru.”

A98V8032-Edit

Conceptul festivalului a fost provocarea lansată improvizatorilor de a-și realiza acel „Dream project”. Astfel, majoritatea spectacolelor au fost inovatoare și au surprins publicul cu formate în premieră. De la un spectacol de improvizație muzicală, la unul pe întuneric, la un solo show în care un singur actor realizează o poveste cu 6 personaje, la intrigi și mistere, încercări la care actorii sunt supuși de public, un spectacol bazat pe o aplicație de dating și până la un Secret Show total, realizat de improvizatorii străini invitați, !MPRO a fost un carusel de trăiri spontane.

Trupele participante anul acesta la !MPRO vă așteaptă și la a patra ediție, anul viitor: iELE, Thy Neighbour’s Goat, Freeze, Improgrammer, All In, IDIOT, Marțienii, ImproVice, Drumarii, Obligo, Improvisneyland.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.