Festivalul Național de Teatru, ediția a 25-a: Manifest pentru dialog
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-editia-a-25-a-manifest-pentru-dialog/

Festivalul Naţional de Teatru va iniţia o platformă cu titlul „Manifest pentru Dialog”, pe care o va dezvolta pornind de la spectacolul „Antisocial”, creat de regizorul Bogdan Georgescu pe un text generat prin tehnici de Artă Activă.

Un articol de Liliana Matei|30 iulie 2015

Festivalul Naţional de Teatru este preocupat şi de generaţia tânără de actori, precum şi de evoluţia acestora. Anul trecut, echipa FNT şi-a asumat curajul de a produce musicalul „West Side Story” – un spectacol de anvergură care a câştigat la modul absolut pariul atât cu publicul, dar mai ales cu cei 22 de actori tineri selecţionaţi împreună cu Marina Constantinescu, Răzvan Mazilu şi Adrian George Popescu, ale căror abnegaţie şi prestaţie scenică au adeverit logo-ul sub care s-a desfăşurat această co-producţie FNT – Odeon: „Manifestul unei Generaţii”.

Continuăm proiectul în jurul tinerei generaţii şi în acest an. Am identificat probleme majore, fenomene din interiorul societăţii pe care, prin intermediul artelor spectacolului, le putem pune în lumina dezbaterii publice prin ceea ce am putea numi un „Manifest pentru Dialog”.

Astfel, prin parteneriatul între două din cele mai puternice evenimente festivaliere din România – Festivalul Naţional de Teatru şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu – cu implicarea şi susţinerea generoasă a BRD – Groupe Société Générale, vom iniţia în cadrul celei de-a 25-a ediţii a FNT o platformă cu titlul „Manifest pentru Dialog”, pe care o vom dezvolta pornind de la spectacolul „Antisocial”, creat de regizorul Bogdan Georgescu pe un text generat prin tehnici de Artă Activă împreună cu cei şapte tineri actori ai spectacolului, în cadrul unui workshop iniţiat de Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu şi Departamentul de Artă Teatrală al Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.

„Antisocial” este un spectacol care vorbeşte despre fractura dialogului dintre tineri, profesori şi părinţi, o fractură accentuată de dezvoltarea IT fără precedent şi de evoluţia pe care o trăim în anii mileniului trei, aparent împreună. Este un spectacol care vorbeşte acut despre absenţa unei legi normale şi morale a învăţământului românesc. „Antisocial” este un spectacol care nu acuză, ci provoacă la meditaţie şi adevăr, la dezbateri şi, sperăm, la soluţii.

Prin dezbaterile la care este invitat publicul, proiectul îşi propune ca toată lumea implicată – tineri, dascăli, părinţi, factori de decizie, societatea civilă – să aibă oportunitatea de a purta un dialog constructiv, pornind de la cazul prezentat în spectacol, care să conducă la soluţii concrete, astfel încât să prezentăm forurilor competente concluzii menite să dinamizeze definitivarea şi adoptarea unei legi a învăţământului românesc bazată pe valoare, respect şi dialog.

Foto: Adi Bulboacă

07
/02
/24

Editura Humanitas vă invită marți, 13 februarie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu istoricul Marc David Baer, profesor la London School of Economics and Political Science, istoricul Marian Coman și scriitoarea Sabina Fati despre volumul Otomanii: Hani, cezari și califi, o fascinantă nouă abordare a istoriei Imperiului Otoman.

05
/02
/24

La Centrul Național al Dansului București (CNDB), anul începe cu o rezidență și cu o serie de spectacole prezentate în cadrul stagiunii. 2024 este an aniversar la CNDB. Instituția împlinește 20 de ani și își propune să celebreze prin evenimente speciale cele două decenii de promovare a creației coregrafice.

05
/02
/24

„Din autobiografie îmi extrag eu forța, prin autobiografie simt că pot să-i fac pe oameni să se confrunte cu acele lucruri pe care nu vor să le vadă. Când vine vorba de scrierea autobiografică, oamenii nu mai pot spune: E doar un personaj, asta nu poate fi adevărat”.

05
/02
/24

Vineri, 9 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va fi dirijată de RADU PAPONIU, director artistic și muzical al ansamblului Southwest Florida Symphony Orchestra, dirijor asociat al Filarmonicii din Naples (Florida – S.U.A.) și director muzical al Orchestrei de Tineret din același oraș american. Din 2017, Radu Paponiu a dirijat Filarmonica din Naples în peste 100 de evenimente diferite de muzică clasică, pop sau în proiecte educaționale.

05
/02
/24

Considerat, de critici, dar și de iubitorii de artă, poate cel mai cunoscut și mai bine cotat artist român contemporan la nivel internațional, Adrian Ghenie revine într-o licitație din România cu o lucrare amplă și expresivă.

05
/02
/24

Prima premieră a anului 2024 la Teatrul EXCELSIOR (singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor) este spectacolul PTERODACTILI de Nicky Silver, o producție în regia lui Radu Iacoban și scenografia lui Tudor Prodan.

05
/02
/24

Editura Humanitas Fiction vă așteaptă marți, 6 februarie, ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bd. Regina Elisabeta nr.38) la lansarea romanului Borges și eu de Jay Parini, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“ coordonată de Denisa Comănescu, în traducerea lui Mihnea Gafița, un road novel care emană o nesfârșită admirație pentru unul dintre cei mai îndrăgiți scriitori ai secolului XX, un roman ce are la bază întâmplări petrecute în primăvara anului 1971.

04
/02
/24

NOU Un singur personaj, în care coabitează două ființe diferite, chiar opuse. Un singur monolog, lung, rostit de doi actori, într-un spectacol nou intrat în portofoliul Teatrului Metropolis, în urma concursului pentru debutanți, “StarT”

02
/02
/24

Jurnalismul de investigație din Balcani, Europa Centrală, țările Parteneriatului Estic, precum și Cipru și Malta, a întâmpinat numeroase provocări în ultimii ani. În multe țări din regiune, peisajul media este plin de (auto-)cenzură, iar inițiativele independente și critice sunt insuficiente. Jurnaliștii se confruntă deseori cu amenințări, hărțuire și acțiuni legale, ceea ce le restricționează tot mai mult capacitatea de a documenta și raporta problemele acute din societatea actuală.