Festivalul Național de Teatru se deschide cu expoziția Doinei Levintza
https://www.ziarulmetropolis.ro/festivalul-national-de-teatru-se-deschide-cu-expozitia-doinei-levintza/

Cea de-a 29-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 18 – 27 octombrie. Pentru al cincilea an consecutiv, Festivalul Naţional de Teatru se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Este un eveniment finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Primăria municipiului Bucureşti. Ediţia din acest an […]

Un articol de Liliana Matei|6 octombrie 2019

Cea de-a 29-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, în perioada 18 – 27 octombrie.

Pentru al cincilea an consecutiv, Festivalul Național de Teatru se desfăşoară sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României. Este un eveniment finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale și Primăria municipiului București.

Ediția din acest an a FNT este dedicată celor 30 de ani pe care îi celebrăm de la evenimentele din Decembrie 1989, care au repus România pe harta democratică a lumii.

„Teatrul, clipa magică a Istoriei – este motto-ul din acest an al Festivalului Național de Teatru.  Pentru că teatrul, precum o busolă în mijlocul degringoladei sociale, a avut mereu calitatea de a pune distanță și luciditate între el și abrutizare. A consemnat, prin spectacolele lui, perioade de ratări, dar și de fertile căutări. A avut puterea de opri – magic – clipa, pentru acei oameni care încă nu și-au pierdut moralitatea. A pedepsit kitschul, a aplaudat speranța, a încurajat meritocrația – chiar și în acest timp istoric scurt, care s-a scurs de la Revoluție încoace.

Teatrul poartă în el puterea de a o lua mereu de la capăt. De a fi martor, de a consemna epoci, dar și forța, prin mijlocirea creatorilor săi, de a lua atitudine atunci când totul pare să se năruiască“, spune Marina Constantinescu, directorul Festivalului Național de Teatru.

O adevărată efervescență culturală va cuprinde Capitala în cele zece zile de festival. Celor 41 de producţii naţionale realizate în stagiunea 2018-2019 li se vor adăuga patru spectacole străine de teatru și dans de înaltă clasă care vor fi jucate pe scenele celor mai importante teatre partenere din București. De asemenea, evenimentele unice, de o mare diversitate – conferințe, dezbateri, expoziţii, proiecţii de film, evenimente speciale, workshop-uri – concentrate în HUB-ul FNT (la ARCUB Gabroveni), vor îmbogăți zilele de festival.

Deschiderea oficială a FNT 2019 va avea loc vineri, 18 octombrie, de la ora 21.30, în foaierul central al Teatrului Național „I.L.Caragiale” din București.

Cu această ocazie va fi vernisată și expoziția „Doina Levintza – experiment teatral”, care va însoți Festivalul – fiind deschisă publicului pe întreagă sa durată – în foaierele „Marmură”și „Tapiserii” ale TNB. Creații alese, regândite de inegalabila Doina Levintza, propun o fomulă nouă a costumului de teatru într-un manifest artistic de sine stătător: un demers menit să-i recalibreze semnificația. Costumul dobândește, astfel, noblețe, devenind un simbol al perenității celei mai efemere dintre arte: Teatrul.

14
/05
/15

Cea de-a 68-a ediție a Festivalului de la Cannes a început ieri, pe Coasta de Azur, cu filmul La Tête haute, în regia lui Emmanuelle Bercot. Timp de 12 zile, o selecție a celor mai bune producții noi, majoritatea în premieră mondială, rulează pe ecranele festivalului. Peste 30 dintre ele vor fi aduse pentru prima dată publicului din România, între 23 și 29 octombrie, la cea de-a șasea ediție Les Films de Cannes à Bucarest.

13
/05
/15

Cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes începe astăzi, cele mai mari staruri din lume fiind aşteptate pe Croazetă, până pe 24 mai. Ediţia din acest an are şi o regulă strictă: pozele selfie sunt interzise pe covorul roşu.

13
/05
/15

Pe 23 mai 2015, la Bookfest, Editura Herg Benet va lansa volumul “Pălăria albastră şi alte povestiri”, semnat de Andrei Crăciun, poet, prozator şi, mai ales, colaborator al nostru, al ziarului Metropolis, unde semnează de un an şi jumătate cronici de teatru şi de cărţi şi de filme şi interviuri cu personalităţi din cultura noastră românească, aşa cum e ea.

13
/05
/15

Un spectacol de dans contemporan care a epuizat toate ipostazele umanității în fața unei divinități capricioase. Akram Khan Company a prezentat, în premieră pentru publicul din România, Kaash, vineri și sâmbătă seară, pe scena Teatrului Național București, în cadrul celei de a XVI-a ediții a Întâlnirilor JTI.

12
/05
/15

„Fazanul” a avut premiera pe 8 mai la Teatrul Nottara. Comedia bulevardieră, în regia tânărului Alexandru Mâzgăreanu, aduce pe scenă savoarea îndrăzneaţă a umorului burlesc. Timp de două ore, ispitele amoroase şi încurcăturile de situaţie se înlănţuie în ritmul alert al unui dans de samba.

12
/05
/15

Noul roman al lui Umberto Eco, Numărul zero, va fi lansat duminică, 24 mai, ora 15.00, la standul Editurii Polirom, din cadrul Salonului Internațional al Cărții Bookfest 2015. „Eco reconstruieşte, urmărind întîmplările prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)

12
/05
/15

 În luna mai, Merci Charity Boutique (MCB) împreună cu Acuarela Bufet organizează Charity Lunch #4 - un prânz pentru tine sau un cadou special oferit unui prieten, cu o personalitate pe care o admiră.