Figurine de teracotă aparţinând celebrei armate îngropate de la Xi’an (China) vor putea fi admirate la MNIR
https://www.ziarulmetropolis.ro/figurine-de-teracota-apartinand-celebrei-armate-ingropate-de-la-xian-china-vor-putea-fi-admirate-la-mnir/

Figurine de teracotă aparţinând celebrei armate îngropate de la Xi’an (China) vor putea fi admirate de publicul român, cu ocazia unei ample expoziţii de arheologie chineză, care va fi deschisă în a doua parte a lunii aprilie, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR).   „Este vorba de soldaţi şi un cal”, a declarat […]

Un articol de Andrada Văsii|24 ianuarie 2013

Figurine de teracotă aparţinând celebrei armate îngropate de la Xi’an (China) vor putea fi admirate de publicul român, cu ocazia unei ample expoziţii de arheologie chineză, care va fi deschisă în a doua parte a lunii aprilie, la Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR).

 

„Este vorba de soldaţi şi un cal”, a declarat joi directorul general al MNIR, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu.

Intitulată „Comorile Chinei”, expoziţia, cea mai mare realizată de China în România în peste 60 de ani de relaţii diplomatice, va reuni 101 piese din patrimoniul civilizaţiei chineze, care acoperă o perioadă care începe cu neoliticul final (cca 3600 Î.Hr) şi se încheie în secolul al XVIII-lea.

Alături de preţioasele exponate de la Xi’an, vor fi expuse obiecte din jad, ceramică pictată, bronz, porţelan, piatră, piese semnificative pentru ceea ce înseamnă contribuţia Chinei la moştenirea culturală comună a lumii.

„Pentru această expoziţie am pregătit un depozit special, iar holul în care va avea loc evenimentul va fi şi el supus unor amenajări specifice în ceea ce priveşte asigurarea condiţiilor de microclimat şi de expunere modernă a acestor piese excepţionale”, a spus Târnoveanu.

Potrivit directorului MNIR, un memorandum între muzeu şi partenerii chinezii implicaţi în organizarea expoziţiei, o agenţie de stat pentru schimburi de patrimoniu, a fost încheiat la finele lunii noiembrie 2012, joi fiind semnat contractul care a fost trimis părţii chineze.

El a menţionat că partea chineză va finanţa transportul şi asigurarea pieselor din China, iar partea română va asigura cheltuielile expunerii obiectelor şi editării catalogului expoziţiei.

Expoziţia va putea fi vizitată până la sfârşitul lunii august.

Celebra armată îngropată, alcătuită din câteva mii de soldaţi din teracotă îngropaţi cu caii lor, a fost descoperită în 1974 de câţiva ţărani chinezi, care săpau un puţ în apropiere de necropola lui Qin Shi Huang, primul împărat al Chinei.

Armata de teracotă, supranumită uneori şi „armata de argilă”, reprezintă una dintre descoperirile arheologice cele mai importante din secolul al XX-lea.

Locul în care a fost descoperită a devenit unul dintre cele mai frecventate situri turistice din China.

Qin Shi Huang a rămas în istorie drept unificatorul imperiului chinez şi fondator al dinastiei Qin (221 – 206 Îr.H.).

Sursa: Agerpres

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.

26
/03
/24

Cum se poate găsi un echilibru între stăpânirea strategiilor de comunicare, acumularea cunoștințelor de SEO și duelul cu algoritmii opaci ai tuturor platformelor de social media, de la Instagram la Facebook, de la Tik-Tok la Reddit, toate acestea fiind necesare pentru a ajunge la public, și activitatea propriu-zisă de a crea un concept sau un produs?

22
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România, producții coregrafice naționale, dar și să participe la discuții cu artiștii.

22
/03
/24

Pe 23 martie 2021, la 93 de ani, după aproape un secol petrecut printre lumini, umbre și culori, a părăsit această lume, lăsând în urmă o istorie a costumului, zeci de volume, nenumărate expoziții, o mulțime de obiecte adunate într-o colecție de o valoare greu de estimat, care, poate, își va găsi în timp un spațiu pentru ca muzeul visat de ea să existe.