CRONICA DE CARTE Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.
Un articol de Ionuţ Mareş|29 noiembrie 2013
CRONICA DE CARTE. Proaspăt apărută la editura Polirom, „Filmar”, noua carte a lui Cristian Tudor Popescu, alias CTP, este o colecţie de texte, în majoritate despre cinema, ce reconfirmă un critic de film tăios în verdicte şi un scriitor cu un stil care atrage şi convinge.
Cât de des l-aţi văzut pe Cristian Tudor Popescu râzând sau măcar zâmbind? De câte ori l-aţi auzit făcând un laudatio? Aşa e, aproape niciodată. Dar există ceva, dincolo de tenis, care-l face pe CTP să-şi abandoneze masca de gazetar scârbit de politicieni şi de societate, mască ce, în ultimii peste 20 de ani, aproape i s-a lipit de chip. Iar acel ceva cu puteri miraculoase este filmul.
Cristian Tudor Popescu din Filmar, noua sa carte cu articole apărută la Polirom în colecţia „Ego.Publicistică”, devine simpatic chiar şi atunci când, ca cititor cinefil, nu eşti de acord cu el. Şi nu sunt puţine ocaziile când poţi găsi judecăţi care intrigă, în acest volum cu zeci de articole despre cinema, dar şi despre adevărate secvenţe de existenţă decupate ca într-un scenariu.
Numai că, în mod misterios, reuşeşte să convingă, cel puţin la momentul lecturii. Şi asta se datorează, cred, stilului inconfundabil, amestec de limbaj gazetăresc de opinie şi literatură condensată – plastic, direct şi tăios ca lama unui cuţit. Dar şi unei capacităţi unice de a distinge esenţele şi de a le scoate la suprafaţă, acolo unde cei mai mulţi comentatori de cinema se afundă în detalii, divagări inutile şi cuvinte sterpe.
Deşi aparent extrem de diverse – de la cronici despre filme străine şi româneşti şi comentarii despre evenimente cinematografice recente (gale, premii), la portrete şi felii de viaţă transpuse în proză – textele comunică fertil şi alcătuiesc un volum unitar, uşor de citit şi pe alocuri memorabil.
Coperta volumului „Filmar“, Editura Polirom
Este greu de uitat, de pildă, textul „Să frângi zborul floricelei către epiglota Ginelei”, în care observaţiile despre vizionarea, la mall, a filmului „Melancholia” al lui Lars von Trier sunt concurate de sarcasmul din descrierea făcută „Ginelei, Petronelei şi Manuelei”, vecinele sale de rând consumatoare de „păpuşoi prăjit”.
Deşi comentariile despre filme sunt departe de academism şi se menţin într-un subiectivism pe care numai marile semnături şi-l pot permite fără a cădea în ridicol, CTP îmbină privirea de cinefil exersat cu observaţiile de critic lucid şi cu stil, capabil deopotrivă de a arunca în derizoriu unele filme, dar şi de a încadra altele pe orbita valorii absolute.
Citiţi şi: Tudor Caranfil – rateurile unui critic de cursă lungă
Multe din texte, aşa cum sunt, de exemplu, cele despre „Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism” („Dry Cinema”), „Marţi, după Crăciun” („Bucătăria spaţială”), „A fost sau n-a fost?” („A fost sau n-a fost? Este!”) sau „Rocker” („Drock”), pot primi titlul de cele mai bune cronici la filmele româneşti menţionate.
Iar cea mai pregnantă declaraţie de dragoste pe care CTP o face filmului şi care ar fi putut sta ca motto al cărţii este următorul fragment, inclus la sfârşitul eseului „Parfum de om”: „Cea mai teribilă insultă care mi-a fost aruncată vreodată îi aparţine cineastului Cristi Puiu şi sună aşa: C.T. Popescu nu iubeşte cinematograful. Aş fi rămas cu totul indiferent dacă ar fi spus că nu iubesc viaţa”.
INFO
Editura Polirom
Filmar, de Cristian Tudor Popescu
Rating: ●●●●○
Ionuţ Mareş, autorul cronicii,
este şi colaborator al blogului
de film şi cultură cinematografică
