Filmele europene revin în Grădina de vară din Eforie Sud
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmele-europene-revin-in-gradina-de-vara-din-eforie-sud/

Ajuns deja la a treia ediţie, festivalul Cinemascop îşi aşteaptă vizitatorii între 1-5 august, în Grădina de vară din Eforie Sud.

Un articol de Liliana Matei|27 iulie 2020

Aceasta a fost redeschisă în 2018, după o perioadă de 14 ani de abandon, iar localnicii și turiștii au avut ocazia să participe la proiecții de filme europene și alte activități culturale și educative în timpul primelor două ediții.

A treia ediție vine la pachet cu un set de reguli ce vor trebui urmate pentru desfășurarea în siguranță a festivalului. Pentru participarea la eveniment, purtarea măștii este obligatorie, la fel ca și distanțarea fizică. Pentru asigurarea celei din urmă măsuri de siguranță, locurile disponibile vor fi limitate. De asemenea, nu trebuie să uitați să vă dezinfectați mâinile cât mai des.

Grădina se va deschide în fiecare zi la ora 18:00, deoarece pe lângă filme, veți avea ocazia de a vedea o expoziție foto ce spune povestea proiectului și veți putea vizita o galerie de artă ce va prezenta artiști români, alții în fiecare zi. Desigur, nu lipsește zona de relaxare, iar surprizele vor fi pregătite să le descoperiți. Imediat ce se lasă întunericul, de la ora 21:00, încep proiecțiile de film!

Cinemascop se deschide pe 1 august cu lungmetrajul belgian „Testamentul Nou-Nouț”, nominalizat la Globul de Aur pentru cel mai bun film străin și oferit de Delegația Valonia-Bruxelles. Comedia prezintă o situație inedită, un scenariu în care Dumnezeu ar trăi în zilele noastre, alături de fiica sa în vârstă de 10 ani și soția, într-un apartament din Bruxelles.

În a doua seară de festival, pe 2 august, spectatorii sunt invitați să vizioneze „Kolya”, o coproducție cehă, britanică și franțuzească din partea Centrului Ceh, care prezintă turnura neașteptată din viața unui burlac de 55 de ani, fost violoncelist, ce ajunge să aibă în grijă un băiețel de 5 ani. Drama a fost premiată cu un Oscar și cu Globul de Aur pentru cel mai bun film străin.

Ziua de luni, 3 august, vine cu „Excentricii: Pe partea însorită a străzii”, din partea Insititutului Polonez, un film a cărui poveste se învârte în jurul lui Fabian, un emigrant de război și dansator faimos, care se întoarce în țara natală și înființează un big band de swing, devenind rapid favorit al publicului. Alături de Modesta, vedeta formației, Fabian trăiește o minunată poveste de dragoste, dar totul se schimbă atunci când femeia dispare.

În penultima seară de festival, pe 04.08, Cinemascop va rula lungmetrajul „Bărbatul de 100 de ani care a sărit pe fereastră și a dispărut”, ce spune povestea lui Allan, un bătrân care se găsește captiv într-un azil și în ziua aniversării sale se hotărăște să evadeze. Filmul va fi proiectat mulțumită Ambasadei Suediei în România.

Cu ocazia ultimei seri de festival, Cinemascop se încheie cu un film românesc, prima parte a antologiei „Amintiri din Epoca de Aur”, și anume „Tovarăși, frumoasă e viața!”. Lungmetrajul vine din partea Institutului Cultural Român și aduce la lumină neliniști și întâmplări specifice perioadei comuniste. Amintiri din Epoca de Aur a fost nominalizat pentru premiul Un Certain Regard în cadrul Festivalului de Film de la Cannes.

Înainte de fiecare film de lungmetraj, spectatorii vor face cunoștință cu câte o eroină. Cum? Institul Francez vine la Cinemascop cu seria de filme scurt de animație „Voci curajoase – femeile care au schimbat lumea”, ce prezintă portretele a cinci femei, mai mult sau mai puțin cunoscute pentru modul revoluționar în care și-au croit propriul destin și au scris istorie: Peggy Guggenheim, Leymah Gbowee, Sonita Alizadeh, Cheryl Bridges și Naziq Al-Abid.

Cum arta este un element care a fost prezent de la prima ediție, anul acesta, E T A J on wheels vine la Cinemascop cu un white cube, unde în fiecare zi vor fi expuși artiști români: Pandele Pandele, Dumitru Gurjii si Mircea Modreanu (expoziție duo), Sebastian Iacob, Mihai Zgondoiu, Cristian Emil și Diana Paun (expoziție duo).

Centrul Ceh, organizatorul festivalului, păstrează tradiția berii cehe oferite cadou vizitatorilor, însă anul acesta, pentru a asigura cât mai bine siguranța tuturor, acest cadou tipic ceh va fi oferit spectatorilor la finalul proiecției. Pe lângă bere, bomboanele M&M’s care au făcut senzație la ediția de anul trecut revin și ele, iar un food truck îi va întâmpina pe cei care vor să treacă pragul grădinii: Republika Pljeskavica. Iar intrarea va fi liberă.

02
/06
/21

BIDFF - Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, deschide sesiunea de înscrieri pentru secțiunile competiționale de scurtmetraje ale celei de-a șaptea ediții, care va avea loc între 1-5 septembrie, la București. Datele limită la care se pot trimite aplicațiile sunt 25 iunie (normal) și 16 iulie (târziu).

02
/06
/21

Cea de-a XVII-a ediție a Bucharest International Film Festival, care va avea loc între 3 - 12 septembrie 2021, pe lângă continuarea tradiției de a arăta publicului cinefil, în premieră în România, unele dintre cele mai așteptate filme recente din întreaga lume, aduce și o serie de evenimente speciale pentru iubitorii de film. Una dintre aceste secțiuni în premieră este cea istorică, dedicată celebrării a 100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României, și este organizată cu sprijinul Casei Regale Române. Documentarul istoric "Războiul Regelui" deschide programul aniversar.

01
/06
/21

Noul episod dedicat istoriei documentarului românesc de Cineclubul One World Romania aduce prim-plan trei personalități literare - Nina Cassian, Radu Cosașu și Geo Bogza. Până la 25 iunie pot fi văzute online, gratuit, cinci documentare de scurtmetraj din anii `60 la care şi-au adus contribuţia cei trei cunoscuţi scriitori.

01
/06
/21

Documentarul, care a avut premiera mondială anul trecut în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Berlin, unde a fost selectat în secțiunea competițională Forum, va fi distribuit de microMULTILATERAL cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei. Lansarea documentarului „Ieșirea trenurilor din gară” va marca cei 80 de ani de la Pogromul de la Iași, unul dintre cele mai violente masacre din istoria evreilor din România.

01
/06
/21

Așteptarea cinefililor s-a încheiat: se redeschid cinematografele! Pe 1 Iunie, de Ziua Copilului, prichindeii pot urmări pe marile ecrane, în avanpremieră, noile aventuri ale nătăflețului “Peter, iepuraşul fugit de-acasă”, iar din 11 iunie 2021, filmul va rula pe marile ecrane din toată țara. Oare ce pozne mai isprăvește Peter și prin ce peripeții trece alături de prietenii lui? Aflăm curând, la cinema – prilej de distracție pentru întreaga familie!

26
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Sunt greu de ghicit mizele din spatele noului film ca regizor al lui Horaţiu Mălăele, „Luca” (2020), realizat după un scenariu de Adrian Lustig. Adevărul e că lungmetrajul pare un amestec între unele din obsesiile lui Mălăele şi unele din obsesiile lui Lustig, cei doi colaborând şi la „Nunta mută” (2008) şi „Funeralii fericite” (2013).

24
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Dacă e ceva ce diferenţiază cu adevărat „Undine” (2020), noul titlu al cunoscutului regizor Christian Petzold, de alte filme din categoria sa, adică opere europene de autor cu priză în festivaluri şi gale de premiere, este prezenţa mai multor trimiteri la romantismul german. Cam toate cronicile au remarcat de altfel aspectul de basm modern.

24
/05
/21

Cinematografia spaniolă va fi celebrată la cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021) printr-un program amplu, Focus Spania, care va include proiecții și evenimente speciale, întâlniri cu cineaști, masterclass-uri, inițiative de industrie și expoziții.

24
/05
/21

Începând cu ultimul weekend al lunii mai, Arhiva Activă lansează un program de recuperare și de promovare critică a cinematografiei românești, în parteneriat cu Arhiva Națională de Filme și cu Cinemateca Română.

20
/05
/21

Filmul „Câmp de maci” (r. Eugen Jebeleanu) a câștigat atât Premiul pentru cel mai bun film în secțiunea Fest Focus a Festivalului Internațional de Film din Belgrad, cât și Premiul pentru cel mai bun film queer (oferit de festivalul Merlinka). De asemenea, și juriul Festivalului D’A Film Barcelona din Spania a recompensat filmul cu cel mai important premiu din secțiunea Talents.

19
/05
/21

Independența Film lansează pe 21 mai în cinematografele deschise din țară „Undine”, o poveste de dragoste modernă inspirată din basme și semnată de Christian Petzold, regizorul german cunoscut publicului din România pentru „Transit” (2018). Paula Beer, protagonista filmului, a câștigat premiului pentru Cea mai bună actriță la Premiile Academiei Europene de Film și la Berlinale 2020 pentru acest rol. Filmul a fost recompensat și cu Premiul FIPRESCI la același festival.

18
/05
/21

Serialul de televiziune cu Matthias Schoenaerts în rolul principal, una dintre cele mai spectaculoase producții cinematografice europene, a început filmările în România Serialul este o producție CANAL+ și Sky Studios realizat de Cattleya (Italia), Atlantique Productions (Franța), în colaborare Odeon Fiction, StudioCanal și Frame Film (România).

17
/05
/21

CRONICĂ DE FILM Cu „Femeia de la fereastră” (2021), proaspăt lansat pe Netflix, regizorul Joe Wright propune un film de suspans care se inspiră din „Rear Window” (1954) al lui Alfred Hitchcock. Însă nu trece de nivelul de pastişă.