Filmul „Poziţia copilului”, în competiţia pentru Ursul de Aur, la Berlin
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-pozitia-copilului-in-competitia-pentru-ursul-de-aur-la-berlin/

Filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, este singurul lungmetraj românesc inclus în selecţia oficială a celei de-a 63-a ediţii a Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7 – 17 februarie 2013), informează Direcţia Comunicare a Institutului Cultural Român (ICR).   Regizorul român, multi-premiat în trecut pentru filmele „Medalia de onoare” (2010) […]

Un articol de Andrada Văsii|28 ianuarie 2013

Filmul „Poziţia copilului”, în regia lui Călin Peter Netzer, este singurul lungmetraj românesc inclus în selecţia oficială a celei de-a 63-a ediţii a Festivalul Internaţional de Film de la Berlin (7 – 17 februarie 2013), informează Direcţia Comunicare a Institutului Cultural Român (ICR).

 

Regizorul român, multi-premiat în trecut pentru filmele „Medalia de onoare” (2010) şi „Maria” (2003), concurează pentru trofeul Ursul de Aur cu nume celebre din cinematografia mondială, precum Gus Van Sant, Steven Soderbergh sau Ulrich Seidl.

„Poziţia copilului” intră în cursă pentru trofeele Berlinalei alături de alte 18 filme, printre care „Promised Land”, în regia lui Gus Van Sant, cu Matt Damon în rolul principal, „Side Effects”, un thriller de Steven Soderbergh, „Camille Claudel 1915”, al francezului Bruno Dumont, „Closed Curtain”, regizat de Jafar Panahi, cineastul iranian aflat în închisoare, „Paradise: Hope”, ultima parte din trilogia regizorului german Ulrich Seidl, sau „An Episode in the Life of an Iron Picker” al lui Danis Tanovic, regizorul premiat cu Oscar pentru „No Man’s Land”.

Juriul va fi prezidat de renumitul cineast chinez Wong Kar-wai.

Beneficiind de prestaţiile unor actori precum Luminiţa Gheorghiu şi Bogdan Dumitrache, în ipostaza de mamă şi fiu, „Poziţia copilului” vorbeşte cu dramatism, cu emoţie, dar şi cu umor, despre traumele sufocării copiilor prin dragoste şi despre amprentele pe care le lasă părinţii asupra personalităţii acestora.

Filmul este şi o radiografie a high-class-ului românesc contemporan şi vorbeşte despre trafic de influenţă şi corupţie la nivel mic în instituţiile de bază ale societăţii şi extensiile acestora asupra întregului sistem socio-economic din România de azi.

Scenariul este semnat de Răzvan Rădulescu şi Călin Peter Netzer, directorul de imagine este Andrei Butică, montajul şi sound design-ul îi aparţin Danei Bunescu, decorurile sunt realizate de Mălina Ionescu, sunetul de Cristian Tarnoveţchi, costumele de Irina Marinescu, iar machiajul de Dana Roseanu şi Domnica Sava.

Producătorii filmului sunt Călin Peter Netzer şi Ada Solomon.

ICR sprijină participarea echipei filmului la Festivalul de la Berlin.

 

Sursa: Agerpres

22
/03
/15

"Pentru că se iubesc", "Restul e tăcere" şi Pentru că se iubesc"Nuntă în Basarabia". TVR 2 a programat astăzi, trei filme româneşti speciale, aflate la confluenţa artelor: de-a lungul celor trei poveşti, se vor întâlni teatrul, cinematografia, pictura şi muzica.

21
/03
/15

În prima ediţie din acest an a emisiunii Exclusiv în România, Cristian Tabără şi echipa sa vor face o plimbare prin judeţul Sibiu, pe urmele lui Noica şi Cioran. Emisiunea se difuzează pe 21 martie, de la ora 18.00, la TVR 1, TVR HD şi pe TVR+.

20
/03
/15

Astăzi, 20 martie, s-au lansat noile abonamente pentru ultimele trei luni de stagiune (aprilie-iunie) la Sala Radio. Trei luni în care iubitorii muzicii se pot întâlni cu Alexandru Tomescu, Mircea Albulescu, cu Luiza Zan şi Teodora Enache, cu Grigore Leşe şi Artur Șahnazarian sau cu Richard Galliano şi Sarah Nemţanu.

20
/03
/15

Actriţa Kristin Scott Thomas a primit titlul de Dame - echivalentul feminin pentru titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, un titlu onorific, acordat anual de casa regală britanică - în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc la Palatul Buckingham.

20
/03
/15

La finalul lunii martie, Orchestra de Cameră Radio adresează publicului său o invitaţie la o seară muzicală într-o formulă inedită: două concerte ce aparţin barocului muzical, unul semnat de Vivaldi - celebrul creator al Anotimpurilor - şi cel de-al doilea aparţinând lui Händel, vor fi interpretate în versiunea pentru nai!

20
/03
/15

Cinematografia a sărbătorit 120 de ani de existenţă, printr-o varietate de evenimente organizate în Franţa, dedicate celei de-a şaptea arte. Pe 19 martie 1895, fraţii Lumière turnau primul lor film, intitulat " La Sortie de l'usine Lumière à Lyon", marcând astfel naşterea cinematografiei.

20
/03
/15

Le Sel de la terre / Sarea pământului (engl. The Salt Of The Earth) este nu numai o uluitoare odă vizuală dedicată frumuseții pământului, laolaltă cu portretul fotografului Sebastião Salgado şi a operei sale, dar este şi un studiu emoţionant despre relaţia tată-fiu.

19
/03
/15

În ultimele trei săptămâni, în fiecare miercuri seara, grație TVR 2, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Jean Paul Belmondo, omul care la vârsta pubertății ne transmitea clar că și noi cei mai puțin înzestrați de natură cu chipuri de cuceritori avem șansa noastră în viață, la iubiri lungi sau scurte, în funcție de posibilități și dorințe.

19
/03
/15

La Teatrul Ţăndărică urmează două zile aniversare pline: Vineri, 20 martie şi sâmbătă 21 martie, teatrul din Piaţa Lahovari sărbătoreşte Ziua Internaţională a Teatrului pentru Copii şi Tineret, respectiv Ziua Mondială a Marionetei printr-un program gândit atât pentru cei mici, publicul fidel Ţăndărică, cât şi pentru adolescenţi, adulţi şi profesionişti ai scenei.

19
/03
/15

Luni, 23 martie, de la ora 17.00, la Reactor se dă startul, cu o întâlnire gratuită, de probă, unor şedinţe săptămânale de gimnastică intelectuală: un write-out session în timpul căruia vor fi antrenate exprimarea, creativitatea, şi cei care vor participa vor avea posibilitatea să îşi confrunte scrisul cu reacţiile celorlalţi.