Filmul „The Crossing“, marele câştigător de la Los Angeles Cinema Festival of Hollywood, va fi proiectat la Palatul Parlamentului
https://www.ziarulmetropolis.ro/filmul-the-crossing-marele-castigator-de-la-los-angeles-cinema-festival-of-hollywood-va-fi-proiectat-la-palatul-parlamentului/

Proiecţia filmului „The Crossing“ va avea loc miercuri, 29 mai, de la ora 14.00, în Sala Brâncuşi a Palatului Parlamentului României.

Un articol de Andrada Văsii|28 mai 2013

Proiecția filmului „The Crossing“ va avea loc miercuri, 29 mai, de la ora 14.00, în Sala Brâncuşi a Palatului Parlamentului României.

Filmul de scurtmetraj „The Crossing“  va fi proiectat în cadrul Salonului Național al Artelor 2013  „Temeiuri – Muzica Elementelor Primordiale“, Bucureşti, Palatul Parlamentului. Acesta va fi dublat de o expoziție cu fotografii din timpul filmărilor.

O frântură de istorie

Povestea filmului începe în 1944, când doi transmisioniști ai Armatei Române se pierd în spatele liniilor inamice. Cei doi soldați pornesc într-o cursă contra cronometru pentru a ajunge la punctul de întâlnire cu plutonul. Înaintarea lor este încetinită când unul dintre ei este afectat de probleme de sănătate stranii.

INFO

Un film cu Boris Gaza şi Toma Cuzin. Filmul poartă semnătura lui Cristian Plesh şi are la bază scenariul lui Victor Dragomir. „The Crossing“ este o producție UNATC. Proiecţia este organizată de UNATC, Asociaţia MARELE ECRAN si ATELIER.

Scurtmetrajul a fost marele câștigător al Los Angeles Cinema Festival of Hollywood 2012, cu 6 premii acordate:

Cel mai bun Actor în rol principal – Boris Gaza
Cel mai bun Regizor- Cristian Plesh
Cel mai bun Scurtmetraj
Cel mai bun Film studențesc
Cel mai bun Design de producție
Cel mai bun Design de costume

Printre laureații din trecut ai acestui festival se numără şi Jean Reno, Cybill Shepherd sau Ed Harris. Scurtmetrajul a rulat și a fost premiat în cadrul mai multor festivaluri de profil din Statele Unite:  „Grand Jury Prize“ la Utah Arts Festival, Finalist în Angelus Student Film Festival şi „The Silver Award“ la California Film Festival.

Cine sunt organizatorii evenimentului

Asociaţia Marele Ecran din Timişoara îşi propune promovarea filmului de artă românesc, european şi de pretutindeni, ca alternativă la industria cinematografului de consum. Organizatori ai Zilelor Filmului Alb-negru German, parteneri tradiţionali ai Institutelor Culturale Francez şi German, afiliaţi la Asociaţia Timişoara Capitală Culturală. Susţin aprig ideea înfiinţării unei cinemateci permanente la Timişoara.

Boris Gaza este actor profesionist de teatru şi film, de expresie română, germană şi engleză. Experiența sa cumulează 15 ani de scenă, platouri de filmare, o bogată participare festivalieră şi numeroase ateliere de arta actorului – în România, Europa şi Statele Unite ale Americii. În prezent este impresariat de către agenţia berlineză FRANK SPLANEMANN (www.splanemann.de) membră a Uniunii Agenţiilor Germane.

Formarea sa a fost puternic marcată de munca cu regizorul Victor Ioan Frunză şi de experienţa specializării profesionale la Berlin. De asemenea, a fost influenţată de întâlnirea cu creatori precum Andrei Şerban, Nikolaus Wolcz sau Radu Gabrea.

În 2001 a fondat laboratorul de arta actorului ATELIER 1. Acesta este în primul rând un spaţiu dedicat experimentului cu meşteşugul actoricesc, pornind de la ideea că actorul îşi este sieşi instrument, iar tehnica sa de studiu şi de evoluţie profesională este una deosebită. Alte puncte de referinţă sunt nevoia de a împărtăşi meseria cu ceilalţi breslaşi şi cea de a cerceta dincolo de şabloane şi matriţe arta actorului în mişcare, vie.

Foto credit: The Crossing

29
/04
/15

Independenţa Film va distribui în România încă trei filme selectate anul acesta la Cannes - mult așteptatul Love, al lui Gaspar Noé, programat în afara competiţiei, în secţiunea Midnight Screening, Trois souvenirs de ma jeunesse (r. Arnaud Desplechin) şi Le tout nouveau testament (r. Jaco Van Dormael), în cadrul Quinzaine des réalisateurs .

28
/04
/15

În Cinematograful anilor '30 s-au impus - în acelaşi timp - o actriţă germană devenită americană prin adopţie, Marlene Dietrich, şi un actor francez, Jean Gabin. S-au iubit cu pasiune, dar Al Doilea Război Mondial le-a provocat ruptura fatală.

28
/04
/15

Prima sa experienţă cinematografică a venit după vârsta de 40 de ani. De atunci a fost distribuit de majoritatea regizorilor importanţi de film din România, interpretările sale impresionante aducându-i notorietate şi aprecierea publicului.

27
/04
/15

Cea de-a patra ediție a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica s-a deschis oficial duminică, 26 aprilie, la Cinema Studio din București, în prezența a sute de invitați și spectatori. Gala a fost urmată de proiecția peliculei 13 Minutes/ Elser, un thriller despre una dintre tentativele eșuate de asasinare ale lui Adolf Hitler, fim care a avut premiera mondială la Festivalul de la Berlin.

27
/04
/15

Regizorul Mircea Daneliuc va fi celebrat anul acesta la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie), la 40 de ani de la debutul său cu lungmetrajul Cursa. O amplă retrospectivă îi va fi dedicată cineastului român, cuprinzând 12 filme, o expoziție cu afișele peliculelor sale, fotografii de la filmare și alte documente inedite aduse pentru prima dată în fața publicului.

25
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Aflat sub interdicția de a realiza filme, de a vorbi cu media străine și de a părăsi Iranul, Jafar Panahi sfidează de câțiva ani prima măsură împotriva sa și continuă să regizeze - clandestin și independent. Cu cel mai recent film, „Taxi”, a câștigat Ursul de Aur.

23
/04
/15

CRONICĂ DE FILM Bazat pe o piesă de August Strindberg și scris și realizat de cunoscuta actriță (și, ocazional, regizoare) norvegiană Liv Ullmann, „Miss Julie” („Domnișoara Julie”) funcționează cel mai bine în momentele de (aparentă) farsă.

23
/04
/15

Recent selecționat la Festivalul de Film de la Cannes 2015 în secțiunea oficială Un Certain Regard, filmul COMOARA/THE TREASURE va avea premiera în cinematografele din România în data de 29 mai. Regia și scenariul îi aparțin lui Corneliu Porumboiu.

22
/04
/15

Un proiect unic, Words with Gods/ Vorbind cu zeii, un film-antologie care pune în discuție relația directă a individului cu divinitatea - sau absența acesteia - în diferitele religii, va închide Festivalul Internațional de Film Cinepolitica, pe 30 aprilie, la ora 20.00, la Cinema Studio din București.

22
/04
/15

Miss Julie (2014), cu Colin Farrell, Jessica Chastain şi Samantha Morton, în regia norvegiencei Liv Ullmann, va avea premiera în România vineri, 24 aprilie, distribuit de Independenţa Film.