-->

Final de Ideo Ideis #17. Retrospectiva unei săptămâni care a (re)scris poveștile celor peste 8.000 de participanți
https://www.ziarulmetropolis.ro/final-de-ideo-ideis-17-retrospectiva-unei-saptamani-care-a-rescris-povestile-celor-peste-8-000-de-participanti/

Ideo Ideis #17 a ajuns la final, dar procesul de explorare personală prin teatru continuă pentru liceeni din cele 10 trupele participante. Duminică seară, în aplauzele celor peste 300 de spectatori şi susţinători prezenţi la Gala de închidere a evenimentului organizat în Alexandria, adolescenţii au (re)vizitat cele mai importante momente ale ediţiei şi au fost recompensaţi cu premii constând în participarea la 10 dintre cele mai importante festivaluri de teatru de la noi din ţară. Emoţia a fost cuvântul-cheie în ultima seară de festival, după o ediţie care a înregistrat peste 8.000 de participanţi.

Un articol de Petre Ivan|22 august 2022

Ultimele șapte zile au fost despre întâlniri, despre conexiuni și despre revelații. După doi ani în care evenimentul a călătorit prin mai multe orașe din țară, trupele, trainerii și mentorii s-au întors în Alexandria, orașul cu 40.000 de locuitori, care le-a devenit, timp de o săptămână, acasă. O sărbătoare dedicată lor, Ideo Ideis i-a adus împreună într-un program intens de ateliere de teatru tânăr și arte alăturate, și le-a oferit ocazia să-și joace spectacolele pe scenă, în fața unui public numeros. Peste 8.000 de spectatori au urmărit reprezentațiile liceenilor, spectacolele de teatru profesionist și proiecțiile de film, participând activ la sesiunile de Q&A, la masterclass-uri, la evenimentele pentru copii și la întâlnirile cu invitații ediției.

,,Vă încurajez să nu vă temeți de greșeli. În meseria noastră, a actorilor, din greșeli se nasc lucruri minunate. Ai voie și chiar e constructiv s-o faci uneori. Un pilot de avion, de exemplu, nu-și permite să greșească, dar în cazul nostru, greșeala poate deveni o adevărată unealtă de creștere și învățare.’’, i-a sfătuit Liviu Pintileasa, aflat pentru prima dată în calitate de mentor la întâlnirea cu adolescenții.

,,Noi nu vrem și nu trebuie să vă modelăm pe voi pentru a deveni un noi mai bun. Noi vă oferim resursele necesare pentru a deveni un voi mai bun. Despre asta e Ideo Ideis.’’, a subliniat Marius Florea Vizante, mentor cu tradiție la Festivalul de Teatru Tânăr.

,,Plec de la Ideo Ideis cu o bucurie de care am tot uitat în ultima vreme. Și asta e ceva ce le tot zic oamenilor cu care mă întâlnesc în această perioadă: bucurați-vă! Și-mi dau seama că spunându-le lor, îmi spun asta mie. Eu sunt persoana căreia încerc să-i amintesc să se bucure întru totul de lucrurile bune care se întâmplă în această vâltoare a lucrurilor. M-a bucurat (re)vederea asta. O iau cu mine acasă!’’, le-a spus actrița Andreea Grămoșteanu adolescenților cărora le-a devenit mentor la această ediție.

Poveștile trupelor de liceeni vor continua în orașele lor, acolo unde, alături de coordonatorii care i-au însoțit la festival, vor implementa sfaturile și direcțiile creative primite din partea trainerilor și mentorilor. În parteneriat cu organizatorii unora dintre cele mai importante evenimente teatrale de la noi din țară, Ideo Ideis le va oferi ocazia de a-și juca spectacolele, în următoarea perioadă, la: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – FITS, Festivalul de Teatru Undercloud, Festivalul de Teatru Piatra Neamț, Săptămâna Comediei Brașov, Festivalul Internațional de Artele Spectacolului ATELIER Baia Mare, Săptămâna Teatrului Tânăr de la Buzău, Festivalul de teatru și film Șerban Ionescu, Theater Networking Talents – TNT Craiova, Festivalul Internațional de Film de Animatie ABIFF și Zilele Teatrului Matei Vișniec și unteatru.

Festivalul nu s-a încheiat pentru echipa de organizatori care a pus la cale cea de-a 17-a ediție a evenimentului. Departamentul tehnic va demonta în următoarele zile cele trei tone de echipament folosit în spațiile incluse pe harta festivalului, iar departamentul de producție, logistică și scenografie se va ocupa de inventarierea și depozitarea elementelor de signalistică, a mobilierului urban și a elementelor de butaforie realizate de la zero din aproape două tone de materiale, cu o lună înainte de festival. Alături de voluntarii Ideo Ideis, cele două departamente au fost premiate pe scena Galei de duminică, în aplauzele tuturor celor prezenți.

O mărturie a zilelor pline de culoare petrecute de participanții Ideo Ideis în această vară, cele patru picturi murale realizate de artiștii Maria Borțoi, Andrei Felea, Maria Zurbagiu și Irina Mocanu vor putea fi admirate pe străzile orașului de toți locuitorii și vizitatorii Alexandriei. Experiența de festival va continua pe tot parcursul anului pentru comunitatea locală, invitată să participe la atelierele și spectacolele incluse în programul Laboratorului Ideo Ideis – un spațiu dedicat dezvoltării personale și comunitare prin teatru și arte alăturate. Programul își propune să faciliteze accesul la informație de calitate și la experiențe de formare relevante și esențiale definirii identității și orientării în viață a tinerilor. Mai multe detalii sunt disponibile pe ideoideis.ro/laboratorul

13
/05
/26

Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Naţional al Cărţii şi Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, participarea României cu stand propriu şi un program de evenimente literare la cea de-a 38-a ediţie a Salone Internazionale del Libro, ce se va desfăşura la Torino în perioada 14–18 mai 2026.

11
/05
/26

Fără a deveni un simbol al exprimării formelor sociale beligerante pe care le trăim și pe care ne închipuim că le depășim fără a ne slăbi sufletește, Gala Premiilor UNITER de anul acesta se înscrie în seria manifestărilor culturale care oferă timp și spațiu de reflecție asupra felului în care ne raportăm la realitatea imediată, chiar și pe tărâmul artei.

11
/05
/26

Cineaști aflați la primul sau al doilea lungmetraj din carieră concurează pentru trofeele competițiilor internaționale ale celei de-a 25-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (Cluj-Napoca, 12-21 iunie 2026). 12 titluri se află în cursa pentru Trofeul Transilvania și celelalte premii ale Competiției Oficiale, în timp ce alte 10 producții își vor disputa premiul Competiției What’s Up Doc?.

08
/05
/26

Luna mai aduce pentru unteatru premiere, un nou spațiu și, mai ales, întâlnirea cu publicul în propriul loc. După o perioadă îndelungată în care spectacolele au fost găzduite de Teatrul de Animație Țăndărică, unteatru marchează un moment esențial în parcursul său: revenirea „acasă”.

08
/05
/26

Sub motto-ul „Frica este o reacție. Curajul este o decizie”, cea de-a 9-a ediție a Hoinar Festival își deschide mâine porțile pentru 10 zile de maraton cultural. Între 9 și 19 mai, Bucureștiul devine scena unei explorări interdisciplinare fără precedent, unde muzica clasică, teatrul, dansul și literatura se întâlnesc pentru a celebra capacitatea spiritului uman de a rămâne neînfrânt în fața provocărilor timpului.

06
/05
/26

Joi, 7 mai, ora 19.00, Institutul Cervantes, împreună cu Casa de Editură Max Blecher, organizează un eveniment dedicat unuia dintre cei mai apreciați poeți spanioli contemporani, Fernando Valverde. În cadrul întâlnirii, se va prezenta o plachetă din versurile acestuia, în traducerea Monicăi Manolachi, reprezentând cel de-al treilea titlu al colecției de poezie contemporană de limbă spaniolă intitulată „Hoja de ruta / Foaie de drum”.

06
/05
/26

Prima ediție a festivalului Cucu Bau, va avea loc între 14 și 17 mai, fiind curatoriat de criticul de film Andrei Rus, programul reunind titluri din întreaga istorie de peste 130 de ani a cinematografiei, construind o experiență care traversează stiluri, epoci și sensibilități diferite.

05
/05
/26

Scriitoarea Ana Blandiana este laureata din acest an a Premiului Literar Internațional „Zbigniew Herbert”, acordat de Fundația Herbert unui autor în viață pentru întreaga sa operă. Ceremonia de decernare a premiului va avea loc la Biblioteca Națională din Varșovia în data de 27 mai 2026. Aceasta este a doua distincție cu care opera poetică a Anei Blandiana este recunoscută în Polonia, după Premiul „Poetul European al Libertății”, acordat de Orașul Gdańsk în 2016 pentru volumul Patria mea A4.

05
/05
/26

Sala Radio a găzduit, luni, 4 mai 2026, cea de-a XXV-a ediție a Galei Premiilor Radio România Cultural, un eveniment de referință dedicat excelenței în cultura română contemporană. Într-o atmosferă festivă, au fost acordate premii la opt categorii, precum și patru distincții speciale, în prezența unor importante personalități ale vieții culturale.

04
/05
/26

Vineri, 8 mai 2026, continuarea unei tradiții stabilite de mulți ani de Radio România, Orchestra Națională Radiooferă la Sala Radio la un eveniment de înaltă ținută: CONCERTUL REGAL, ce marchează sărbătoarea regalității în România.

27
/04
/26

În perioada 10 – 22 mai, tangoul iese din tavernele din Buenos Aires și Montevideo și ajunge, pentru câteva seri, pe scenele din Târgu Mureș, Bistrița, Deva, Sibiu, Caracal, Port Cultural Cetate, București și Bacău. Biletele pentru concertul de la București sunt deja puse în vînzare: Turneul Național Flautul Fermecat – Ediția a XV-a Ediția a 15-a a Turneului Național Flautul Fermecat propune publicului […]