„First Man”. Ambiție ★★★
https://www.ziarulmetropolis.ro/first-man-ambitie-%e2%98%85%e2%98%85%e2%98%85/

CRONICĂ DE FILM După succesul uriaş cu „La La Land”, tânărul regizor american Damien Chazelle (33 de ani) revine cu un film mai puţin exuberant dar mai matur, „First Man” („Primul om pe Lună”), în care Ryan Gosling îl joacă pe celebrul astronaut Neil Armstrong.

Un articol de Ionuţ Mareş|25 octombrie 2018

După 10 minute de trailere la cele mai stupide filme pe care le vor lansa studiourile hollywoodiene în mall-urile din lumea întreagă în perioada următoare, „First Man” (2018), cu al său stil vizual și narativ relativ sobru, a venit ca o salvare.

Iar proiecția a fost ca una privată – singur într-o sală medie de multiplex.

Pare că nu e greu să te faci remarcat la Hollywood ca meseriaș într-ale regiei: nivelul la care au ajuns producțiile de duzină ale marilor case de producție este într-atât de jos, încât orice film cu o minimă ambiție artistică poate trece drept capodoperă.

Asta nu înseamnă că acest al patrulea lungmetraj al lui Damien Chazelle este un mare film. „First Man” confirmă, în primul rând, talentul cert al acestui nou star din lumea restrânsă a regizorilor cu ambiții de autor de la Hollywood.

Altfel, structura sa dramaturgică este una cât se poate de previzibilă pentru un biopic. Ca în manualul de scenaristică, planul profesional se îmbină neapărat cu cel personal, pentru o mai ușoară atragere a publicului în povestea primului om care a călcat pe Lună, urmărit în momente esențiale pe parcursul a aproape 10 ani, totul culminând cu aselenizarea.

La acest capitol, tot ce trebuia bifat este bifat, și în special în ce privește psihologia protagonistului: traseul personajului Neil Armstrong de la un simplu pilot la un cosmonaut intrat în legendă se explică și prin încercarea de a depăși trauma morții fetiței sale, a cărei imagine îi revine mereu în minte, chiar şi în episodul glorios al mersului pe Lună.

Iar montajul alternează momentele, mai ofertante, când Neil Armstrong se pregătește pentru misiunea NASA care va intra în istorie cu momentele, mai convenționale, din sânul familiei, redate inclusiv prin câteva flashbackuri.

Deși Ryan Gosling construiește un personaj cu emoții destul de greu de pătruns, filmul nu scapă tentației de a oferi motivații  psihologice la fiecare pas, în timp ce camera de filmat se ține mereu aproape de chipurile personajelor, pentru a le înregistra și cea mai mică reacție.

Energia filmului vine și din această tensiune care apare între cadrele strânse și respirația largă a scenelor din spațiu.

Narațiunea are totuși o binevenită reținere (în ciuda unor secvențe stridente), și aici se vede amprenta lui Josh Singer, cel care a contribuit la scenariile și pentru „Spotlight” (2015), de Tom McCarthy, și „The Post” (2017), de Steven Spielberg.

Și stilistic „First Man” etalează o austeritate lăudabilă, deși în convenția unui film, totuși, mainstream, din lunga tradiție a biografiilor de personalități care au scris istoria Americii.

La fel ca în precedentele sale două titluri, „Whiplash” și „La La Land”, Damien Chazelle își demonstrează și aici plăcerea de a insista pe momente menite a arăta ambiția și eforturile, inclusiv fizice, ale protagonistului, precum și specificul pasiunii sale – zborurile spaţiale, cu toată tehnologia încă nefinisată pe care o presupuneau acestea.

De aici și atenția pe detaliile ascensiunii lui Neil Armstrog, de la primele zboruri și pregătirile pentru misiunea Apolo 11 și până la aterizarea pe Lună, redată într-o maiestuoasă secvență încărcată deopotrivă de mister și emoție, demne de acest moment ajuns în conștiința întregii lumi.

„First Man” („Primul om pe Lună”) a intrat în cinematografe la 12 octombrie, fiind distribuit de Ro Image 2000.

04
/10
/21

Până la 14 octombrie, în cadrul Cineclubului One World Romania, pot fi vizionate gratuit pe site-ul Sahia Vintage câteva din filmele documentare, aflate la granița dintre funcția utilitară și vena experimentală, ale lui Mircea Săucan, dar și ale lui Radu Gabrea, Tudor Eliad sau Sergiu Nicolaescu.

01
/10
/21

BFFF 2021 a inclus o secţiune competiţională internaţională, la care s-au înscris peste 100 de scurtmetraje de modă, oferind patru premii. Câștigătorii au fost selectați de un juriu format din profesioniști din film, advertising și modă de pe scena locală și cea internaţională: Grigor Devejiev - Creative Director Jam Project, Marley Hansen - curator Nowness, Marcin Kempski - fotograf de modă londonez, Sandra Bold - Global Creative Director Publicis și Ina Borcea - fashion editor Harpers Bazaar.

30
/09
/21

Spectacolul continuă, acțiunea escaladează și toată sala vibrează pentru cel mai așteptat film din ultima perioadă, super producția 'Nu e vreme de murit' ajunge în avanpremieră pe marile ecrane din 30 septembrie la Cineplexx Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș.

29
/09
/21

CRONICĂ DE FILM Pentru un film de debut al unui regizor de teatru care nu a mai făcut până acum cinema, „Câmp de maci” (2020), de Eugen Jebeleanu, are o rigoare estetică neaşteptată, dar şi o lipsă de încrâncenare demnă de salutat.

28
/09
/21

CRONICĂ DE FILM „Crai nou” (2021), debutul Alinei Grigore, recent câştigător la Festivalul de la San Sebastian, aduce un aer proaspăt în cinematografia română.

28
/09
/21

THE FRENCH DISPATCH, LAND, QUO VADIS, AIDA?, scurtmetraje românești și internaționale, cele mai apreciate filme românești ale momentului si filmele premiate la Festival se văd în cadrul Retrospectivei ANONIMUL 2021 la ARCUB, Cinema Elvire Popesco și Terasa Institutului Francez între 28 septembrie și 3 octombrie.

27
/09
/21

În ultima săptămână din septembrie, „Cinema sub clar de lună“ aduce pe ecranul din Grădina Muzeului Național al Literaturii Române două dintre cele mai noi filme românești, Câmp de maci și documentarul Spioni de ocazie, alături de producții străine care au avut un parcurs spectaculos: Night of the Kings, aflat pe lista scurtă la premiile Oscar, și Apples, co-produs de Cate Blanchett și propus anul trecut de Grecia la Oscarul pentru Cel mai bun film internațional.

27
/09
/21

Frumoasa și bestia întâlnește viitorul tehnologiei în Belle, producția-fenomen semnată de regizorul japonez Mamoru Hosoda, care va deschide cea de-a 16-a ediție Animest. Prezentat în premieră internațională la Cannes, anime-ul Sci-Fi în care o adolescentă devine cea mai bună versiune a sa într-un univers paralel, creat în mediul virtual, se va vedea pentru prima dată pe marele ecran din România vineri, pe 8 octombrie, de la orele 18:30 și 21:30, la Cinema Elvire Popesco. Filmul va putea fi urmărit în curând în cinematografele din întreaga țară, distribuit de Bad Unicorn.