„Firul fantomă”. Întâlniri bolnăvicioase
https://www.ziarulmetropolis.ro/firul-fantoma-intalniri-bolnavicioase/

CRONICĂ DE FILM Nu toate filmele importantului regizor american Paul Thomas Anderson ajung în România, aşa că lansarea pe marile ecrane de la noi a celui mai nou titlu al său, „Firul fantomă” („Phantom Thread”), este, în sine, un eveniment demn de atenţie.

Un articol de Ionuţ Mareş|16 februarie 2018

Sub privirile neobișnuit de insistente ale noului său client, un domn elegant și tacticos venit să se destindă și să ia un mic-dejun copios la malul mării, mai tânăra Alma (jucată de actrița luxemburgheză Vicky Krieps, o revelație), ospătăriță într-un restaurant, roșește și zâmbește ușor stânjenită, dar fără prea mare timiditate.

Camera de filmat are grijă să scoată în evidență această roșeață (o raritate în epoca imaginii cinematografice digitale cvasi-uniformizate și impersonale), semn al unei vitalități nestăpânite, al unui impuls firesc, omenesc, la fel cum până atunci, în debutul filmului, urmărise cu o voluptate nedisimulată obsesia maniacală pentru perfecțiune a creatorului de rochii Reynolds Woodcock, protagonistul interpretat de Daniel Day-Lewis în „Firul fantomă” („Phantom Thread”).

Suntem în Londra în anii `50, iar reconstituirea fidelă a epocii de către Paul Thomas Anderson, exersat în narațiuni plasate în diferite perioade din trecut, nu are nimic ostentativ, autosuficient și cu atât mai puțin calofil în naturalismul său impunător: la asta ajută foarte mult imaginea granulată, în culori vag-desaturate (este știut faptul că cineastul american, care este aici și director de imagine, se încăpățânează să filmeze pe peliculă, ceea ce conferă o tușă aparte filmelor sale, chiar și văzute în variantele lor transpuse digital).

Se va dovedi că roșeața Almei anunța mult mai mult: ambițioasa tânără, aleasă în cele din urmă de Reynolds Woodcock ca parteneră și model pentru crearea rochiilor sale, va insufla viață și va deturna existența ternă, rigidă, mult prea calculată și plină de tabieturi a bărbatului, dependent, în mod aproape bolnăvicios, de sora sa Cyril (Lesley Manville) – la fel cum personajul lui Philip Seymour Hoffman îl controla pe protagonistul jucat de Joaquin Phoenix în „The Master” (2012).

Prima parte a filmului mimează un anume clasicism, o tratare vintage, însă una înșelătoare: imagini somptuoase menite a reda presupusa eleganță a epocii și un rafinament vestimentar. Totul completat de o coloană sonoră abundentă, dominată de acorduri de pian, la început cuminți.

Însă pe măsură ce fiecare din cele trei personaje centrale își dezvăluie personalitatea, obsesiile și intențiile mai mult sau mai puțin ascunse, filmul ia o nouă turnură (la rândul său, muzica se intensifică și își pierde armonia), în acord cu poveștile bizar-destabilizatoare cu care ne-a obișnuit până acum P. T. Anderson.

„Firul fantomă” e străbătut de la un cap la altul de o privire ironică, tot mai acută spre final, la care e luat complice și spectatorul: scorțoșenia și afectarea lui Woodcock, alimentate și de sora sa, își vor găsi antitodul în simplitatea perfidă a Almei, care alege o cale excentrică de a-și ține partenerul sub control.

Sarcasmul implicit, care dă farmec filmului, e întreținut tocmai de această pendulare a protagonistului, lipsit parcă de voință proprie și chinuit aproape exclusiv de creațiile sale vestimentare, între vechea „stăpână” și noua „stăpână”, de care devine tot mai atașat, până la o nouă formă de iubire bolnăvicioasă, dar salvatoare.

„Firul fantomă” a intrat în cinematografe la 16 februarie, fiind distribuit de Ro Image 2000.

30
/06
/20

OPINIE Desfăşurată în aer liber, după o amânare de trei luni din cauza pandemiei, gala Premiilor Gopo a avut câştigători previzibili. Deşi inevitabil mai puţin spectaculos ca de obicei, evenimentul a fost important prin simplul fapt că s-a desfăşurat şi că le-a permis câtorva sute de cineaşti să se reîntâlnească, într-un context dificil pentru filmul românesc.

30
/06
/20

Drama suedeză „Beartown/Scandalul” va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe, în această toamnă. Serialul, bazat pe romanul bestseller al lui Fredrik Backman, este regizat de Peter Grönlund și îi are în rolurile principale pe Ulf Stenberg, Aliette Opheim, Tobias Zilliacus, Miriam Benthe și Oliver Dufaker.

29
/06
/20

Cele mai noi filme distribuite pe ecranele din România de către Independența Film se văd la TIFF (31 iulie - 9 august, Cluj), în timp ce contul de Vimeo al casei de distribuție primește titluri de referință, producții prezentate și premiate la Cannes.

25
/06
/20

”Grilele, genurile, toate categoriile fixate sunt inamicii criticului” şi ”Libertatea criticului este de a nu se supune ierarhiilor gata făcute”. Sunt doar două dintre numeroasele idei stimulante despre critica de film dintr-un dosar din revista franceză „Cahiers du cinéma” pe aprilie, în ultimul număr înainte de schimbarea echipei editoriale.

21
/06
/20

CRONICĂ DE FILM Realizat în Franţa şi cu o distribuţie formată din Catherine Deneuve, Juliete Binoche şi Ethan Hawke, „La vérité”/”The Truth” (2019) nu este printre cele mai reuşite titluri ale regizorului japonez Hirokazu Koreeda. Un film lejer, dar tonic.

19
/06
/20

Până pe 21 iunie, inclusiv, pot fi văzute gratuit scurtmetraje realizate de regizori români în timpul autoizolării impuse de pandemie, alături de o selecție de filme scurte din 21 de țăre europene, curatoriată de Andrei Tănăsescu, directorul artistic al acestei ediţii.

17
/06
/20

Fascinanta Italie, aflată în vizorul lumii, într-un an cu totul neobișnuit, este în centrul atenției și la Festivalul Internațional de Film Transilvania, de data aceasta, pentru cinema-ul ei seducător.

16
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Nu știu să existe vreo carte în limba română despre Alain Delon, nici măcar în traducere. Dar pentru că accesul la volume în limbi străine e mai ușor decât oricând, recomand două splendide albume în franceză – „L'encyclopédie Alain Delon” (2016) și „Alain Delon. Film par film” (2019).

12
/06
/20

CRONICĂ DE CARTE Cea mai nou apariţie în colecţia de cărţi de film a Editurii Noi Media Print, volumul „Noul cinema, două decenii şi ceva”, de Marian Sorin Rădulescu, adună o serie de texte ale criticului timişorean – de la eseuri mai elaborate, la simple note – despre câteva din filmele regizorilor reprezentativi ai cinematografiei române post-2000.