FITS 2017: ”Incursiune în abis”, lumea fabuloasă a adâncurilor pe străzile Sibiului
https://www.ziarulmetropolis.ro/fits-2017-incursiune-in-abis-lumea-fabuloasa-a-adancurilor-pe-strazile-sibiului/

Ritmuri şi vibraţii psihedelice, ca într-o halucinaţie lină de lumini fosforescente şi mişcări ondulate. Ca în abisul oceanelor, în acea lume fantastică pe care o ştim prea bine din basmele copilăriei şi cele ale poveştilor moderne.

Un articol de Cristina Enescu Aky|13 iunie 2017

Ființe nepământene, oceanice, dimprejurul tronului lui Poseidon probabil, liberi de limitările gravitației prin salturi ample, pești plutitori ca într-un vis fluid, line, fără limite și constrângeri, cai (de mare, desigur) emanând o lumină de început de lume, blânzi în statura lor uriașă – și meduzele, superbele, uriașele, zânaticele meduze, cărnoase în substanța lor aproape imaterială, cu tentacule fosforescente care mângâiau spectatorii, plete ondulatoare după care se întindeau mâini curioase.

Spectacolul stradal ”Incursiune în abis” a companiei franceze Remue Ménage a fost una dintre cele mai fascinante experiențe teatrale din cadrul FITS – în sensul originar, de magie aruncată asupra publicului. Imposibil să îți iei ochii de la luminile incandescente și totuși reci, oceanice ale uriașelor animale din abis, precum și de la dansul puternic, săltăreț, acaparant al Diavolilor de Mare pe picioroange dimprejurul maiestuosului cal de mare. Ritmul tobelor taiko (un tip de tobe japoneze foarte vechi, cu origini mitologice în folclorul asiatic, acrobațiile impresionante, efecte pirotehnice, costume emanând o lumină electrică și electrizantă, muzică și un univers de adânc de lume și de imaginație. O în-cânt-are pentru priviri, auz și sufletul mereu doritor de povești din lumi fantastice. Structuri mecanice, costume și decoruri luminiscente și o creativitate a creării personajelor și a coregrafiilor absolut impresionante.

Mai multe informații despre spectacolele fascinante ale acestei companii găsiți aici.

08
/03
/22

Dirijorul britanic LEO HUSSAIN – care debuta în 2016 pe prestigioasa scenă a Operei Regale (Covent Garden) din Londra cu Oedipe de George Enescu, bucurându-se de un mare succes de public - revine vineri, 11 martie 2022 (19.00), la Sala Radio.

07
/03
/22

În 8, 9 și 10 iulie, aeroportul din Arad va găzdui din nou artiști îndrăgiți și fanii lor, iubitorii de muzică bună, distracție și dans până la răsărit. Arad Open Air Festival se află deja la cea de-a șasea ediție, oferind publicului întâlniri cu nume celebre, activități de neuitat, scene pentru toate gusturile. Festivalul promite și anul acesta trei zile magice.

03
/03
/22

Corul de cameră Preludiu dirijat de Andrei Stănculescu invită publicul la un concert special pe data de 9 martie, ora 19.00, la Sala „George Enescu” a Universităţii Naționale de Muzică din București (UNMB), concert realizat în colaborare de Centrul Național de Artă Tinerimea Română (CNATR), Radio România Muzical și Universitatea Națională de Muzică din București.

03
/03
/22

Opera Națională București continuă seria de evenimente care marchează Stagiunea Centenară „Opera 100” și organizează, în perioada 2-6 aprilie, Masterclass-ul Nelly Miricioiu, care se va încheia cu „Belcanto Gala”, în data de 6 aprilie, în cadrul căreia cursanții vor fi acompaniați de Orchestra Operei Naționale București.

01
/03
/22

Concertele 𝑬𝒀𝑬𝑫𝑹𝑶𝑷𝑺 au fost descrise ca fiind, în mod paradoxal, energizante și generatoare ale unei stări de puternică melancolie. Trupa și-a început povestea în 2012, cu piese în limba engleză. Odată cu anul 2015 și cu îmbrățișarea limbii române ca mediu de exprimare, și-au consolidat propria poziție pe piața românească de muzică alternativă, lansând piese ca „Spre Soare”, „Prezent”, „Bicicleta” sau „Mai Stai".

24
/02
/22

Între 13 și 19 februarie 2022, la Iași a avut loc cea de-a treia ediție a Classix Festival, un demers organizat de Asociația Industrii Creative și Showberry. Peste 60 de artiști din 13 țări au fost prezenți în cadrul celor 8 concerte care au alcătuit programul festivalului, alături de 7 proiecții de film, un vernisaj, o expoziție, o dezbatere, o prelegere și 10 masterclass-uri.

16
/02
/22

Orchestra Română de Tineret (ORT) dirijată de Cristian Măcelaru – care poate fi ascultat pentru prima oară în România după momentul în care a fost numit director artistic al Festivalului Internaţional “George Enescu” – va concerta sâmbătă, 26 februarie 2022, ora 19, la Ateneul Român, într-o seară care are în program două superbe capodopere ale muzicii ruse : Concertul pentru vioară și orchestră în Re major, op. 35 de Ceaikovski, solistă violonista franceză de origine română Sarah Nemţanu şi Simfonia nr. 10 în mi minor op. 93 de Șostakovici.

15
/02
/22

„Aller guten Dinge sind drei/Lucrurile bune vin câte trei”, spune o expresie din limba germană. Pentru a marca cel de-al treilea an al colaborării lor, Forumul Cultural Austriac și Classix Festival din Iași își duc parteneriatul la un nivel superior propunând, între 13 si 18 februarie, nu mai puțin de trei evenimente cu clasă – două concerte ale instrumentiștilor Auner Quartett și o serie de proiecții, în premieră ieșeană, ale documentarului #newTogether, regizat de Carmen Lidia Vidu.

15
/02
/22

„Jack of all Trades“ este o formație de rock alternativ, care susține că oferă publicului un produs muzical „autobiografic și complet sincer de la cap la coadă”. În noiembrie 2014, aceștia au lansat primul videoclip, „Cum vrei să fiu”, marcând totodată și începutul activității de concerte live.

15
/02
/22

Joi, 17 și vineri, 18 februarie 2022, Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu”, condusă de dirijorul britanic Alexander Walker, prezintă publicului Nocturna în si major pentru orchestră de coarde , op.40 de Antonín Dvořák, Rapsodiile pentru vioară şi orchestră nr. 1 și 2 de Béla Bartók, cu violonistul Mircea Călin în ipostaza solistică, și Simfonia nr. 7, în la major, op. 92 de Ludwig van Beethoven.

14
/02
/22

Câștigător al ultimei ediții a Concursului Internațional „George Enescu” (2021), violonistul VALENTIN ȘERBAN este un artist care atrage atenția în peisajul cultural românesc. Membru al cunoscutei orchestre Les Dissonances din Paris și concertmaestru invitat al Orchestrei Române de Tineret, Valentin Șerban a fost protagonistul proiectului inovator „Eyes Wide Shut”: 60 de minute de recital solo, cu piese semnate de mari compozitori ca Bach, Paganini sau Enescu, interpretate în întuneric complet.