FNT 2015. THE WAR și FRONT, invitate la Festivalul Național de Teatru
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnt-2015-the-war-si-front-invitate-la-festivalului-national-de-teatru/

Ediţia aniversară a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) prezintă în premieră în România două dintre creaţiile teatrale ale anului 2014 care au marcat scenele din întreaga lume prin modurile, pe cât de diverse, pe atât de profunde, în care tratează o temă cheie a lumii în care trăim: războiul şi efectele lui asupra fiinţei umane.

Un articol de Petre Ivan|20 iulie 2015

FNT 2015 – THE WAR (regia Vladimir Pankov), o co-producție a Festivalului Internațional de Teatru Cehov de la Moscova și a Festivalului Internațional de Teatru de la Edinburgh, în colaborare cu SounDrama Studio și FRONT (regia Luk Perceval), o producție Thalia Theatre din Hamburg sunt spectacolele străine invitate în cadrul ediției cu numărul 25 a Festivalului Național de Teatru din București.

Despre tema tratată în aceste două producții internaționale și modul în care ea se regăsește în viziunea programului artistic al FNT-ului din acest an, Marina Constantinescu – Director Artistic FNT declară: „Trăim într-o lume dominată de deziluzii, de

pierderea identității și a ceea ce este – să spunem – nobil, rar și semnificativ în viața noastră. Trăim într-o lume tensionată unde tema războiului este una extrem de prezentă. Suntem înconjurați de forme ale războiului, ale conflictului, terorii și terorismului. Prezența lor se face simțită peste tot, acut, în jurul nostru. Chiar foarte aproape de noi. Modul în care teatrul abordează tema războiului – fie că e vorba de textele Greciei antice, Shakespeare sau texte contemporane – este de urmărit și de analizat.”

„Acesta e și motivul pentru care anul acesta, programul FNT include o serie de spectacole care nu doar că ating această temă,

THE WAR

THE WAR

dar o prezintă și o aprofundează oferindu-ne perspective diferite asupra subiectului și forțându-ne să conștientizăm că suntem parte activă a unor timpuri pe cât de tulburi, pe atât de tulburătoare. Spectacole ce ne fac să confruntăm războiul care a fost sau care este. Războiul din afara sau dinăuntrul nostru”, mai spune directorul artistic al FNT.

THE WAR

Dedicat centenarului Primului Război Mondial, THE WAR se bazează pe romanul Moartea unui erou al lui Richard Aldington, scrierile lui Nikolai Gumilev – Notes of a Cavalry Officer și Iliada lui Homer.

Regizorul rus Vladimir Pankov creează un univers fascinant, puternic, dar extrem de subtil în aceeași măsură, unde nuanțele poetice vibrează la intensitate maximă într-un spectacol în care muzica, interpretată live, luminile, mișcarea scenică și textul se întrepătrund și explorează impactul psihologic și fizic al războiului asupra noastră, arta lui Pankov oferindu-ne o viziune asupra viitorului.

FRONT

FRONT

FRONT

Războiul e un soi de febră. Nimeni nu și-l dorește, dar deodată e acolo. Noi nu l-am vrut, ceilalți spun că nici ei – şi cu toate astea jumătate din glob e implicată în război. – Erich Maria Remarque, Nimic nou pe frontul de vest

Plecând de la personajele lui Erich Maria Remarque din romanul său Nimic nou pe frontul de vest, cele ale lui Henri Barbusse din Focul și multe altele din diferite scrieri literare și istorice, FRONT își plasează acțiunea în Belgia, în perioada 1914 – 1918.

În tranșee opuse, francezi, englezi, belgieni și nemți stau la o distanță de 100 de metri unii față de alții, se împușcă, se îngroapă, sunt înconjurați de șobolani, păduchi, mizerie și foamete.

Un spectacol creat în patru limbi diferite, care expune punctul de vedere al soldaților din linia întâi a frontului. După 100 de ani de la încetarea focului, regizorul flamand Luk Perceval își transpune cei 11 actori și spectatorii, rămași fără suflare, în universul

FRONT

FRONT

apocaliptic al Primului Război Mondial.

FNT 2015

Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Național de Teatru (FNT) este organizată de UNITER și va avea loc în București, în perioada 23 octombrie – 1 noiembrie 2015.

Cele două spectacole străine invitate vor putea fi văzute la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, în datele de 25 octombrie – The War (Sala Mare) și 27 octombrie – Front (Sala Studio).

Mai multe detalii despre selecția FNT 2015, pe site-ul festivalului şi pe pagina de facebok: FNT – Festivalul National de Teatru / The National Theatre Festival

Foto: FNT 2015 – fnt.ro, Armin Smailovic, Mihaela Bo0dlovic

04
/01
/16

În România, anul 1989 s-a încheiat cu o revoluţie, nimeni nu a uitat, iar revoluţia aceasta a devenit o graniţă între viaţa de dinainte şi cea de după. Spectacolul „Anul dispărut. 1989”, care tocmai a avut premiera la Teatrul Mic, este despre viaţa de dinainte.

02
/01
/16

Mel Gibson, unul dintre cei mai fermecători actori din lume, împlinește 60 de ani. Când era doar un puști, tatăl său, un catolic înflăcărat, l-a învăţat cele zece porunci. Apoi i-a spus-o pe a unsprezecea: „Să nu te minţi singur“. A trăit Mel Gibson după această ultimă poruncă?

02
/01
/16

George Alexandru s-a stins din viață vineri, 1 ianuarie, la ora 23.30 la Spitalul Fundeni, la vârsta de 58 de ani, din cauza unor complicații severe ale unei infecții abdominale grave, nu în timpul unei operaţii, a precizat Institutul Clinic Fundeni într-un comunicat. Trupul actorului va fi depus luni, la ora 11.00, la Teatrul Nottara. El va fi înmormântat tot luni, la cimitirul Ghencea.

30
/12
/15

Ziua Culturii Naționale va fi celebrată vineri, 15 ianuarie, de la ora 19.00, la Ateneul Român, prin spectacolul de muzică tradițională și poezie „La porțile ceriului“. Evenimentul îi are ca protagoniști pe Grigore Leșe și invitații săi.

30
/12
/15

Mihaela Drăgan (29 de ani), romă, actriță, feministă. A cunoscut, în anii din urmă, succesul în teatrul independent românesc, cu spectacole precum “Del Duma”, “La Harneală” sau “Gadjo Dildo”. Dar cine este, de fapt, Mihaela Drăgan? De unde vine? Și, mai ales, încotro se îndreaptă?

28
/12
/15

Topul celor mai bune filme ale anului este împărţit în două. Un clasament include 10 lungmetraje relevante lansate în cinematografe şi prezentate în premieră în România în 2015. Iar celălalt conţine alte 10 titluri îndrăzneţe proiectate exclusiv în festivaluri din ţară.