FNT 2016. Se pun în vânzare biletele
https://www.ziarulmetropolis.ro/fnt-2016-se-pun-in-vanzare-biletele/

Biletele pentru toate spectacolele celei de-a 26-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru (FNT) se vor pune în vânzare online pe www.mystage.ro/fnt, din 7 octombrie, începând cu ora 00:00 (12 noaptea) şi la casa de bilete centralizată a Teatrului Naţional „I.L. Caragiale“ din Bucureşti, începând de vineri, 7 octombrie, de la ora 10.00, unde contravaloarea biletelor se va putea plăti cash.

Un articol de Petre Ivan|5 octombrie 2016

Mystage.ro este o platformă de bilete dedicată spectacolului de teatru din România. Platforma este accesibilă şi de pe orice dispozitiv mobil şi astfel oricine va putea cumpăra foarte uşor bilete la toate reprezentaţiile festivalului.

Sistemul funcţionează foarte simplu: fiecare utilizator îşi alege reprezentaţia şi locurile pe care şi le doreşte în sală şi apoi le cumpără.

După efectuarea plăţii, fără alte costuri suplimentare, primeşte automat în contul său şi pe e-mail biletul electronic, cu care va putea intra direct la spectacole.

Plăţile pe mystage.ro se pot efectua cu cardul, iar procesarea acestora se face în deplină siguranţă prin platforma LibraPay, aparţinând Libra Internet Bank.

Licitaţia caritabilă „Dăruind vei dobândi” de la Artmark

Festivalul Naţional de Teatru continuă şi în acest an iniţiativa caritabilă de succes care a debutat în urmă cu două ediţii: licitaţia „Dăruind vei dobândi” de la Artmark.

Preocupat în aceeaşi măsură de valoare şi de soarta oamenilor care pun în valoare actul artistic – Festivalul organizează sâmbătă, 29 octombrie, începând cu orele 12.00, la sediul Galeriilor Artmark (Strada C. A. Rosetti, nr. 5), o licitaţie cu diferite obiecte de artă, obiecte personale sau artefacte-mărturii ale activităţii teatrale, oferite de către artişti de seamă ai momentului sau de familiile acestora.

fntSumele strânse din vânzarea acestor obiecte vor fi donate programului caritabil iniţiat de UNITER – Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”.

Lider al pieţei de artă din România, Casa de Licitaţii Artmark este primul organism de acest gen din ţară ce funcţionează la standarde internaţionale, cu peste 80 % din totalul tranzacţiilor publice de artă şi de colecţie din România, care, în cele 225 de licitaţii organizate în opt ani de existenţă au vândut peste 25.000 de obiecte de artă.

Licitaţia caritabilă desfăşurată sub genericul „Artiştii pentru artişti” va scoate şi anul acesta la lumină peste 50 de lucruri personale donate de actori sau de familiile şi prietenii acestora – obiecte-martor încărcate de emoţie umană şi artistică: schiţe celebre de decor şi costume din spectacole memorabile, lucrări de grafică, pictură sau fotografie, bijuterii, precum şi alte artefacte aparţinând unor momente de graţie petrecute pe scena românească de-a lungul timpului.

Amatorii de artă care se vor afla la sediul Artmark din Palatul Cesianu-Racoviţă în penultima zi de Festival se vor pune, prin achiziţiile lor, în slujba celor ce-au oferit în viaţa petrecută pe scenă sau din culise, emoţia.

Între donatori îi veţi regăsi (conform ordinii alfabetice a licitaţiei) pe: Puiu Antemir, Irina Bârlădeanu, Coca Bloos, Dragoş Buhagiar, Diana Cavaliotti, Ştefania Cenean, Horaţiu Mălăele, Maia Morgenstern, Sibila Oarcea, Ruxandra Onofrei, Anca Pâslaru, Viorica Petrovici, Anca şi Daniel Răduţă, Helmut Stürmer, Mihaela Teleoacă, Iuliana Vîlsan s.a..

Foto: FNT 2016, Licitaţia caritabilă „Dăruind vei dobândi” Artmark – fnt.ro, Adi Marineci

05
/01
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine pe scena Sălii Palatului din București, cu participarea extraordinară a ansamblului Operei Naționale București, asta după ce reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către public, fiind sold-out.

05
/01
/24

Luna iubirii începe la Sala Dalles în acorduri romantice, cu Chansons D’Amour: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală şi din repertoriul pop-opera vor fi celebrate în acest eveniment în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia.

04
/01
/24

Anul 2024 se anunţă unul bogat în filme româneşti de autor, fie ele de ficţiune, documentare sau hibride. V-am pregătit, în exclusivitate, o listă cu cele mai aşteptate titluri, care cuprinde noi filme de regizori consacraţi precum Andrei Ujică, Radu Jude, Cristi Puiu, Stere Gulea, Eugen Jebeleanu, Adrian Sitaru, Tudor Giurgiu sau Emanuel Pârvu, precum şi câteva debuturi foarte promiţătoare.

29
/12
/23

Se anunţă o lună ianuarie bogată în filme pentru care merită să te deplasezi la cinema, inclusiv la multiplexuri. Distribuitorii - mari sau mici - scot o parte din artileria grea chiar de la începutul anului. Ţi-am făcut o listă cu opt titluri de neratat.

28
/12
/23

Cea de-a cincea ediție a festivalului Classix va avea loc la Iași în perioada 18 - 25 februarie 2024. Primele bilete și abonamente au fost puse în vânzare online. Conceptul dedicat „descoperirii dorinței” va domina Classix Festival 2024 în 8 capitole distincte, asociate fiecărui concert și spațiu.

22
/12
/23

Oana Predescu, actrița Teatrului Excelsior din București, vorbește despre joacă, muzică și uitare, despre fascinație și anxietate, într-un interviu sub formă de alfabet.

22
/12
/23

„Mamma Mia!”, un spectacol de divertisment de calitate marca Musicals.ro, care rivalizează cu marile producții din Occident, o va readuc pe scena Sălii Palatului pe Loredana în rolul principal, Donna Sheridan, alături de alți artiști consacrați, care urmează să fie anunțați în curând.