Frumusetea este si in ochii care nu văd – expoziţia durează încă două săptămâni
https://www.ziarulmetropolis.ro/frumusetea-este-si-in-ochii-care-nu-vad-expozitia-dureaza-inca-doua-saptamani/

Sala de Expoziţii F64 a fost gazda vernisajului expoziţiei cu vânzare intitulată „Frumusetea este si in ochii care nu văd”.

Un articol de Andrada Văsii|22 noiembrie 2013

Sala de Expoziţii F64 a fost gazda vernisajului expoziţiei cu vânzare intitulată „Frumusetea este si in ochii care nu văd“.

Fotografiile prezentate, realizate pro bono de către fotograful Daniel Vrăbioiu, portretizează reacţiile a cinci fete nevăzătoare care miros flori şi fac parte din campania „Frumuseţea este şi în ochii care nu văd”. Această campanie pune accent pe importanţa problemelor cu care se confruntă nevăzătorii şi atrage atenţia asupra faptului că fiecare dintre noi se poate implica şi susţine această cauză.

La eveniment, publicul a avut ocazia să le cunoască pe cele cinci protagoniste ale campaniei – Crina, Loredana, Andreea, Roxana, Petra – care au dat dovadă încă o dată de o frumuseţe, interioară cât şi exterioară, extrem de rară în zilele noastre, care emană dintr-o căldură sufletească fără margini, impresionând audienţa până la lacrimi cu prezenţa lor.

Sunt oameni pentru care totul este negru de la naştere sau, prin circumstanţe nefericite, ajung să nu mai cunoască nicio culoare şi sunt adânciţi într-un infinit întuneric. Pentru aceşti oameni a luat naştere campania „Frumusetea este si in ochii care nu văd”.

Citiți și: Petra Pintelei, nevăzătoare: „Sunt frumoasă dacă mă străduiesc să fiu frumoasă“

Pentru cei care nu au şansa să vadă, pentru cei care ori s-au născut aşa ori, din cauza unui sistem defectuos medical, ori din cauza altor întâmplări extrem de triste ajung să nu mai vadă.  Cum ar fi să trăieşti fără să vezi? Ce priorităţi ai mai avea în viaţă? Cum te-ai adapta societăţii aproape crude în care trăieşti?

Frumusetea este si in ochii care nu vad

O campanie care spune că Frumusetea este si in ochii care nu văd

Cum ai percepe indiferenţa semenilor tăi la problema pe care o ai? Cât de singur te-ai simţi, fiind înconjurat de nepăsare? Adevărul este singurul lucru constant pe care îl avem în viaţă, nu ar trebui să îl evităm. Adevărul este că putem face viaţa mai bună altor oameni. Avem ocazii să arătăm că ne pasă, ce facem cu ele, profităm de ele să facem un bine?

„Statul român susţine într-un mod nesemnificativ oamenii cu probleme de vedere, aşa că e indicat să luăm noi frâiele în mână şi să facem ceva pentru ei. Sunt oameni născuţi nevăzători, sunt oameni care şi-au pierdut vederea, din cauza unor accidente sau a sistemului defectuos medical românesc. Oricare dintre noi ar fi putut sau poate să ajungă să aibă aceeaşi problemă. Suntem responsabili pentru orice seamăn de al nostru”, au declarat reprezentanţii Look Media Profile, organizatorii acestui proiect.

Info:

Expoziţia va putea fi vizitată până la data de 3 decembrie 2013 în Sala de Expoziţii F64 (în incinta magazinului F64, la etajul 1, din Bd. Unirii, nr. 45), iar prin achiziţionarea unei fotografii, puteţi ajuta un nevăzător. Preţul unei fotografii este de 300 lei, iar banii strânşi din vânzarea lor merg către Asociaţia Nevăzătorilor din România.

Foto credit: Frumusetea este si in ochii care nu vad

07
/09
/23

„Timișoara 2023. Celebrarea orașului”, evenimentul începutului de toamnă în orașul de pe Bega, aduce împreună, între 6 și 8 octombrie 2023, într-o sărbătoare unică atât prin abundența și diversitatea evenimentelor, cât și prin traseul impresionant propus, peste 100 de evenimente culturale, educative și sportive, organizate de operatori publici și privați, locali și internaționali, în peste 50 de locații, outdoor sau indoor, pe apă, pe maluri și în apropierea canalului Bega, în Fabric, Iosefin, Cetate, Complexul Studențesc și Elisabetin.

06
/09
/23

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, continuă surprizele pentru public și îi oferă posibilitatea să urmărească online spectacole prezentate în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS).

05
/09
/23

DIPLOMA Show, festivalul noii generații de artiști, arhitecți și designeri români, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank la Combinatul Fondului Plastic între 7 și 15 octombrie, reunește anul acesta 130 de lucrări din 16 domenii creative, alese dintr-un număr record de înscrieri.

04
/09
/23

Balkanik Festival – Home of World Music, ajuns la ediția X, se va desfășura între 8 și 10 septembrie, la București, în Grădina Uranus și pe Strada Uranus, conturând într-o atmosferă unică trei zile pline de concerte live, un târg meșteșugăresc amplu, expoziții, DJ seturi, ateliere, demonstrații, dezbateri, relaxare în natura din mijlocul orașului, la umbra turnului de apă proiectat de Anghel Saligny.

01
/09
/23

Dincolo de a fi o celebrare a mișcării sistemului nostru solar în jurul centrului Căii Lactee, Galactic Tick Festival este un eveniment cultural și educativ dedicat copiilor și tinerilor. O sărbătoare a bucuriei transpusă în activități ce implică, printre altele, dans galatic și ateliere creative menite să facă din această călătorie o poveste de neuitat, asemeni celor pe care bunicii noștri ni le împărtășeau la gura sobei.

30
/08
/23

În perioada 16 - 30 septembrie se desfășoară în București cea de-a 4-a ediție a NOVA Festival, eveniment dedicat artei și noilor tehnologii. În cadrul acestuia publicul va avea acces la 4 instalații complexe, cu componente imersive și interactive, destinate să pună vizitatorii față în față cu multiple fațete ale sinelui, prin explorarea spațialității, mișcării și propriului corp.