,,Funcționarii” – o comedie spumoasă, în Bucureștii lui Caragiale
https://www.ziarulmetropolis.ro/functionarii-o-comedie-spumoasa-in-bucurestii-lui-caragiale/

,,Funcţionarii”, producţie  a Teatrului Metropolis, se joacă în Festivalul „Bucureştii lui I.L. Caragiale”, pe tot parcursul verii, în centrul vechi al Capitalei.

Un articol de Liliana Matei|30 iunie 2014

Spectacolul cu piesa FUNCTIONARII, după A.P.Cehov, în traducerea Maşei Dinescu, se joacă pe 1, 8 și pe 11 iulie. Începe la ,,opt trecute fix”, vorba autorului „Scrisorii pierdute”, iar intrarea este liberă.

Regia este semnată de către Alexandru Mâzgăreanu, iar scenografia de către Ioana Pashca. Din distribuţie fac parte actorii: Gelu NIŢU, Mirela GOREA, Sorina ŞTEFĂNESCU, Constantin BOJOG/Dan RĂDULESCU, Alin STATE, Marius GÎLEA, Alexandru SUCIU, Gabriel COSTIN, Ionuţ VIŞAN.

Regizorul aduce în fața publicului un spectacol despre viaţa unor funcţionari necăjiţi care îşi desfăşoară activitatea în biroul situat în subsolul unei clădiri dărăpănate. Scenele din textele scrise de A.P. Cehov, care se succed: “Din însemnarile unui ajutor de contabil”, „Staful”, „Diplomatul”, „Cântecul de sirenă”, „Tragedian fără voie”, „Cum au stat de vorbă un bou beat şi un drac treaz”, „O fiinţă lipsită de apărare” au stârnit de la primele spectacole care au avut loc la Teatrul Metropolis, un haz nebun.

Programul următoarelor reprezentații cu Funcionarii va fi anunţat în Ziarul Metropolis.

Bucureștii lui Caragiale

A treia ediţie a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale” va dura până pe 14 septembrie şi va include spectacole de teatru de comedie, musical, precum şi muzică de diverse genuri. Această ediție este dedicată sărbătoririi a 555 de ani de atestare documentară a Capitalei, anunță Mediafax.

La fel ca anul trecut, în fiecare zi, pe scena amplasată în Centrul Istoric, pe strada Franceză numărul 10 şi la restaurantul La Conu’ Iancu de la Hala Traian vor avea loc spectacole de teatru de comedie, clasic şi modern, teatru de revistă, music-hall şi stand up comedy, precum şi de varietăţi muzicale de toate genurile, de la fanfara de cartier şi muzica Mariei Tănase până la operetă şi muzică clasică.

Spectacolele de teatru în aer liber pregătite pentru eveniment însumează 32 de titluri şi 139 de reprezentaţii, scenografii care au încântat publicul de-a lungul timpului, dar şi actori renumiţi şi îndrăgiţi, precum Maia Morgenstern, Mihai Mălaimare, Radu Gheorghe, Anca Sigartău, Marius Florea Vizante şi mulţi alţii, precum şi acrobaţi, dresori, echilibrişti şi iluzionişti.

Printre spectacolele care vor încânta publicul se numără: „Mic şi-al dracu'” (Teatrul Evreiesc de Stat), „Funcţionarii” (Teatrul Metropolis), „Matrimoniale” (Teatrul Nottara), „Gardienii se întorc” (Teatrul Masca) şi „Somnoroasa aventură” (Teatrul Mic).

 

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.

28
/02
/24

Diana Vasile, PhD, psihoterapeut și Președinte al Institutului pentru Studiul și Tratamentul Traumei (ISTT), lansează astăzi cartea Anatomia traumei. Cum să ai o viață mai bună când sufletul te doare, publicată la editura Bookzone. Rezultatul a peste 25 de ani de studiu, practică și cercetare în domeniul psihotraumatologiei, cartea oferă o perspectivă completă asupra impactului traumei în viețile noastre, dar și asupra modalităților de recuperare post-traumatică.

28
/02
/24

Asociația Tangent, în parteneriat cu Teatrul Excelsior, Teatrul Național „I.L. Caragiale”, Casa Kerim și LiterNet, a lansat miercuri, 21 februarie, un open call pentru actori și actrițe din București, cu vârste cuprinse între 20 și 30 de ani, pentru formarea distribuției spectacolului EMAUS, după romanul omonim al scriitorului italian Alessandro Baricco.

28
/02
/24

Primăvara sosește la Sala Radio cu abonamente și bilete pentru ultimele 3 luni ale stagiunii cu numărul 95 pe scena Radio România! Abonamentele pentru perioada aprilie - iunie 2024 vor fi disponibile la vânzare în perioada 28 februarie – 5 martie 2024. Biletele individuale vor fi puse în vânzare începând din data de miercuri, 6 martie 2024.

28
/02
/24

Luna martie aduce un nou spectacol în repertoriul Teatrului Ion Creangă. „Amintiri din copilărie“ are avanpremiera și premiera vineri, 1 martie, de la ora 10:00, respectiv 18:00, la Sala Mare din Piața Amzei nr. 13. Spectacolul marchează, în același timp, începutul celei de-a doua ediții a evenimentului „Luna lui Ion Creangă – Povești și Amintiri din copilărie“.

28
/02
/24

“Lacul Lebedelor”, cel mai faimos spectacol de balet al tuturor timpurilor, revine în acest weekend pe scena Sălii Palatului din București, având în rolurile principale pe balerinii Rin Okuno și Robert Enache, alături de ansamblul Operei Naționale București. Reprezentația de la începutul lunii decembrie a fost primită cu entuziasm de către publicul prezent, aceasta fiind sold-out.