Gabriela Adameșteanu sărbătorită la 80 de ani
https://www.ziarulmetropolis.ro/gabriela-adamesteanu-sarbatorita-la-80-de-ani/

Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită luni, 4 aprilie 2022, începând cu ora 18.00, în Sala „Perpessicius” din Strada Nicolae Creţulescu nr. 8, la un eveniment dedicat scriitoarei, traducătoarei şi jurnalistei Gabriela Adameşteanu.

Un articol de Liliana Matei|29 martie 2022

Aceasta va împlini, în data de 2 aprilie 2022, 80 de ani.

La întâlnire vor participa Carmen Mușat, critic literar și profesor universitar, Anca Hațiegan, critic literar și lector universitar, Șerban Axinte, cercetător științific și publicist, Livius Ciocârlie, critic literar și profesor universitar, Cosmin Ciotloș, critic literar și lector universitar, Eugen Negrici, critic literar și profesor universitar, și Ioan Cristescu, critic literar și profesor universitar, manager al MNLR.

Evenimentul se va desfășura în prezența scriitoarei Gabriela Adameșteanu. Întâlnirea va fi moderată de Andreea Drăghicescu.

Gabriela Adameșteanu reprezintă astăzi unul dintre cele mai importante nume prin care se definește profilul istoriei literare române și literatura contemporană. Printre prozatorii de excepție ai tuturor generațiilor literare, nu doar a generației din care face parte, Gabriela Adameșteanu se remarcă prin actualitatea scrierilor sale citite și recitite de lectori de toate vârstele, care au marcat în mod profund marea literatură română și care a devenit încă de foarte devreme unul dintre scriitorii canonici ai literaturii recente. Evenimentul organizat pentru a aniversa 80 de ani de la nașterea scriitoarei reprezintă pretextul și contextul revizitării unei cariere profesionale remarcabile și a apropierii publicului nu doar de personalitatea literară a scriitoarei, dar și de umanitatea unuia dintre cei mai generoși oameni de cultură contemporani cu noi.

Gabriela Adameșteanu este absolventă de Litere. Redactor de enciclopedii (1965-1984) și literatură (1985-1990). Redactor-șef al săptămânalului politic și social „22”, editat de Grupul pentru Dialog Social (1991-2005), și al suplimentului „Bucureștiul Cultural”, inițiat de ea, pe care îl va coordona până în 2013. Vicepreşedintă (2000-2004) şi preşedintă a Centrului Român PEN (2004-2006). Membră a Juriului pentru Premiul Uniunii Latine (2007-2010). Președintă de onoare a primului juriu pentru Premiul Goncourt român (2012). Deține Ordinul Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (2013), acordat de Ministerul Culturii din Franța. Cărțile ei, constant reeditate, sunt traduse în 16 limbi, la edituri cunoscute și foarte bine primite de critica literară națională și internațională. Ficțiune: „Drumul egal al fiecărei zile”, roman (1975) – Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor, Premiul Academiei și Nominalizare pentru Premiul de literatură europeană Jean Monnet; „Dăruiește-ți o zi de vacanță”, nuvele (1979); „Dimineață pierdută”, roman (1984) – Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor; Nominalizare pentru Premiul Uniunii latine; „Vară-primăvară”, proză scurtă (1989); „Întâlnirea”, roman (2003, 2007) – Premiul Ziarului de Iași (ex aequo); Premiul revistei Ateneu; „Provizorat”, roman (2010) – Premiul pentru proză al Revistei „Observator Cultural”; „Fontana di Trevi”, roman (2018) – Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor, al Revistei Observator Cultural, al Radio România Cultural, al Centrului PEN-Român, al Agenției de Carte, Scriitorul Anului. Nonficțiune: „Obsesia politicii”, interviuri (1995); „Cele două Românii”, eseuri (2001); „Anii romantici”, memorialistică (2014) – Premiul Special al Uniunii Scriitorilor; Premiul pentru Memorialistică al Revistei Observator Cultural; Premiul Muzeului Național al Literaturii Române din București. Cărțile sale se numără printre cele mai traduse cărți din literatura contemporană, acestea fiind astăzi cunoscute în versiuni în franceză, engleză, germană, maghiară, spaniolă, ebraică, italiană, bulgară, portugheză, poloneză, estoniană, turcă şi suedeză.

18
/04
/24

Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania și din diaspora, va avea loc în perioada 8-11 august 2024 sub înaltul patronaj al Alteței Sale Serenissime Prințul Philipp von und zu Liechtenstein și sub auspiciile Familiei Regale a României. Este pentru prima oară când Familia Regală a României acordă în mod oficial susținere organizării acestui eveniment cultural.

17
/04
/24

După succesul recitalurilor din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Neamţ, elevii bucureșteni vor avea ocazia întâlnirii directe cu muzica clasică interpretată de violonistul de talie internaţională Răzvan Stoica. Împreună cu vioara Stradivarius ex-Ernst din 1729 și acompaniat de pianista Andreea Stoica, Răzvan va fi prezent la Colegiul Sfântul Sava pe 22 aprilie şi la la Colegiul Național Gheorghe Lazăr, pe 25 aprilie, în cadrul programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.

17
/04
/24

„Experiențele depresiei” de Sidney J. Blatt este o incursiune în lumea uneia dintre cele mai răspândite boli ale epocii noastre și oferă diverse perspective asupra diferitelor chipuri ale depresiei.

12
/04
/24

Asociația Interact Projects (Proiecte Interactive), în calitate de beneficiar, anunță începerea implementării proiectului Venus iese din retrograd, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

12
/04
/24

Timpul aleargă pe lângă noi și ne impune ritmul. Presiunea este permanentă și de multe feluri. Pentru o femeie timpul curge altfel? Ceasul aleargă cu o altă viteză? Cât timp mai avem la 30 de ani?