Gala 5 licee – 5 teatre și-a desemnat câștigătorii
https://www.ziarulmetropolis.ro/gala-5-licee-%e2%80%93-5-teatre-%c8%99i-a-desemnat-c%c3%a2%c8%99tig%c4%83torii/

Cea de-a şaptea ediţie a galei 5 licee-5 teatre s-a desfăşurat în acest an pe scena TNB. Marţi, 5 decembrie, cinci trupe de teatru din alte cinci licee din capitală şi-au prezentat piesele pregătite pe parcursul proiectului început în luna octombrie. La finalul Galei, un juriu format din profesionişti din teatru a desemnat câştigătorii trofeelor 5 licee – 5 teatre.

Un articol de Liliana Matei|9 decembrie 2017

5 licee – 5 teatre este un proiect educaţional de tradiţie, ce susţine implicarea liceenilor în activităţi culturale, prin accesul acestora în instituţii şi la piese de teatru, provocându-i în acelaşi timp la un concurs de spectacole.

ECDL ROMANIA, alături de UNITER, Primăria Municipiului Bucureşti, Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi teatrele partenere, Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Evreiesc de Stat şi Teatrul Metropolis au organizat pentru tinerii artişti această ediţie 5 licee – 5 teatre.

Începând cu luna octombrie a acestui an, cinci teatre şi-au redeschis stagiunea pentru alţi 150 de elevi din cinci licee din capitală, între care şi membri ai trupelor de teatru din şcoli. Aceştia au vizionat gratuit piese din programul fiecăruia dintre teatrele partenere în proiectul 5 licee – 5 teatre: Teatrul Naţional I.L. Caragiale Bucureşti, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Tineretului Metropolis şi Teatrul Mic.

Noile şcoli participante la această ediţie 5 licee – 5 teatre au fost: Liceul Teoretic Nicolae Iorga, Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc, Colegiul Naţional Mihai Eminescu, Colegiul Naţional Octav Onicescu, Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu.

Şi de data aceasta, trupele de liceeni au fost coordonate de către teatre pentru a pune în scenă o piesă scurtă pe tema „Drepturile omului”. Demersul lor s-a finalizat marţi, 5 decembrie 2017, cu reprezentaţiile, jurizarea şi premierea celor cinci piese de teatru realizate de liceeni, în cadrul Galei 5 licee – 5 teatre.

Tinerii au avut ocazia să urce pe scena unui important teatru din România şi să joace în faţa unui juriu format din profesionişti, între care Aura Corbeanu – vicepreşedinte UNITER, Alexandra Velniciuc – actriţă Teatrul Ion Creangă, Victoria Dicu – actriţă TNB, Iolanda Covaci – actriţă Teatrul Evreiesc de Stat, Ruxandra Enescu – actriţă Teatrul Mic sau Cristian Moţiu – actor Teatrul Metropolis.

Juriul a deliberat, urmărind evaluarea următoarelor performanţe artistice: cel mai bun spectacol s-a acordat piesei „Procesul maimuţelor” după „Inherit the Wind” de Jerome Lawrence şi Robert E. Lee – trupa Liceului Naţional Tudor Vladimirescu.

Premiile pentru interpretare au fost acordate astfel: rol feminin principal ex aequo– Mădălina Mândruţiu de la Liceul Teoretic Ion Creangă şi Irina Oancea de la Liceul Teoretic Tudor Vladimirescu, rol masculin secundar – Luca Gheorghe de la Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc, rol masculin principal – Alexandru Enceanu de la Colegiul Naţional Mihai Eminescu.

Diploma cel mai bun public s-a acordat spectatorilor invitați de către Colegiul Național Octav Onicescu.

La rândul său, publicul a votat cel mai popular spectacol, piesa „Vreau rouă pe picioare”, creaţie proprie a  trupei de teatru a Colegiului Naţional Mihai Eminescu, care a primit şi premiul special al juriului pentru originalitate.

De la prima ediţie ce a început în anul 2011 la iniţiativa ECDL ROMANIA, peste 1000 de elevi din 30 de licee bucureştene diferite au participat la 5 licee – 5 teatre.

 

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.