Galactoria 2021 – Festivalul absolvenților de teatru de la Cluj
https://www.ziarulmetropolis.ro/galactoria-2021-festivalul-absolventilor-de-teatru-de-la-cluj/

Facultatea de Teatru şi Film din cadrul Universităţii “Babeş-Bolyai” vă invită la o nouă ediţie a festivalului Galactoria care va avea loc online între 3-9 iunie. Dedicat absolvenţilor de teatru, respectiv actorie, regie şi teatrologie, evenimentul va rezuma trei ani de muncă în câteva zile de festival, zile în care actorii, regizorii şi teatrologii ies la public pentru ultima dată în calitate de studenţi.

Un articol de Petre Ivan|1 iunie 2021

Galactoria este un eveniment care marchează un final și un nou început în același timp. Profesorii care i-au ghidat în acest parcurs esențial sunt clasa profesorilor: Miriam Cuibus, Cătălin Codreanu, Cristian Grosu, Raluca Lupan (actorie), clasa profesorilor: Radu Nica, Varga Ibolya, Olivia Grecea, Leta Popescu (regie), clasa profesor: Mihai Pedestru (teatrologie). Pe lângă spectacole și prezentări filmate de tip showreel, au loc workshop-uri și discuții cu artiști internaționali și o lansare de carte cu texte de dramaturgie extrem contemporană.

Activitățile din festival și spectacolele pot fi urmărite pe pagina noastră de Facebook www.facebook.com/Galactoria2021 și pe platforma gazdelor noastre generoase de la Raiffeisen Bank, art.raiffeisen.ro. Bunele practici din această facultate se bazează pe colaborarea între secții, departamentul de Cinema și Media participând în mod activ la realizarea materialelor foto-video și asigurarea suportului tehnic pentru festival. Accesul este gratuit la toate evenimentele publice.

Iată mai multe despre programul festivalului în cuvintele studenților:

“Dacă tinerii absolvenți ai facultăților de arhitectură vor proiecta orașele viitorului, cei de la informatică se vor ocupa de softuri și programe, cei de la medicină vă vor salva cândva viețile, noi vă vom face să plângeți, să râdeți, să simțiți. Acesta este primul nostru pas: Galactoria – mai mult decât festivalul noii generații absolvente a secției de teatru de la Facultatea de Teatru și Film din Cluj – e începutul drumului nostru teatral! Acești trei ani, între siguranța studiourilor din facultate, cea de-a doua casă, și frenezia marelui public, se reflectă în spectacolele claselor de actorie, regie și teatrologie, pe care vă invităm să le vedeți în festivalul nostru online. De la showreel pe texte proaspete, la spectacole nonverbale, de la tragedie la dramatizări și dramă modernă, până la teatru contemporan, am trecut prin mai multe vârste și epoci în căutările noastre. Versatilitatea noastră, capacitatea de a găsi, cu instrumentele zilei de azi, comedie în tragedie, actualitate în texte antice, forță în coregrafiile corpurilor care să spună povești, vor arăta că suntem deopotrivă ludici și foarte maturi, lucizi și empatici în deciziile noastre. Nu vă așteptăm numai în mediul virtual, ci dincolo de el, încercând să evadăm din timpul neprietenos pe care îl trăim, prin teatru. Galactoria să fie fereastra sau ochelarii noștri spre o lume mai frumoasă, a teatrului, a fanteziei, în care poți fi oricine și poți crede în orice. Ateliere cu oameni de teatru, dans și film, interviuri, fotografii din producțiile noastre se regăsesc în program, în perioada 3-9 iunie 2021.”

 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.