GALERIE FOTO Spectacolele de circ vor anima scena Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-spectacolele-de-circ-vor-anima-scena-festivalului-international-de-teatru-de-la-sibiu/

Programul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu propune o aventură ce explorează limitele corpului uman, începând cu 8 iunie.

Un articol de Andrada Văsii|9 mai 2013

Programul celei de-a XX-a ediţii a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu propune o aventură ce explorează limitele corpului uman, începând cu 8 iunie.

Spectatorii se vor delecta cu o serie de reprezentaţii ce îmbină arta circului cu dansul contemporan, muzica, poezia, comedia şi gimnastica.

Cele patru producţii prezentate în secţiunea circ din acest an oferă în premieră naţională la Sibiu şansa de a descoperi un univers magic, al imaginarului, în care mişcarea devine limbajul comun al unui grup numeros de artişti din Australia, Canada, Finlanda, Noua Zeelandă şi Spania.

O reprezentație intimă apreciată la nivel mondial

Prima reprezentaţie de circ din cadrul programului va avea loc sâmbătă, 8 iunie, de la ora 18.00, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. Apreciată la nivel internaţional ca fiind un model de frumuseţe şi fizicalitate poetică, compania „C!RCA“ promite să aducă publicului de la Sibiu un spectacol rafinat, extrem de sensibil, ce explorează arhitectura corpului uman.

Construit ca o reprezentaţie intimă, ce scoate în evidenţă pasiunea şi atracţia umană, spectacolul celor de la „C!IRCA“ a mai fost prezentat în Argentina, Australia, Belgia, Canada, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Olanda, Spania, SUA, Suedia şi Ungaria.

Spectacol acompaniat de muzică live

Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu marchează reîntoarcerea celor de la „Les Parfaits Inconnus“ pe scena din România, după ce au mai susţinut un spectacol, tot la Sibiu, în 2011. Compania canadiană împărtăşeşte vizunea artistică a unor artişti din medii diferite ca muzica rock, acrobaţia şi jongleria.

Spectacolul „Le Retour“ va avea două reprezentaţii programate de la orele 17.00, respectiv 21.00, duminică, 16 iunie, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Sibiu. „Le Retour“ este un spectacol plin de umor, creat pe ritmul festiv al muzicii interpretate live.

Frankestein readus la viață

Compania „Kallo Collective“ prezintă sâmbătă, 15 iunie, de la ora 17.00, la Teatrul Gong din Sibiu, un trio clovnesc excentric, ce dă viaţă unui Frankestein – clovn, adus pe masa de operaţie. „Members of Our Limbs“ este un spectacol provocator, ce pune accent pe interacţiunea cu publicul şi care aduce aminte de Mr. Bean şi chiar Charlie Chaplin prin abilităţile fizice şi de sincronizare ale artiştilor.

Compania cu cel mai bun spectacol de stradă performează în Sibiu

Sâmbătă, 8 iunie, şi duminică, 9 iunie, publicul de toate vârstele se va bucura de două reprezentaţii de circ în aer liber. Ambele spectacole oferite de „Compania Fadunito“ vor avea loc de la orele 14.00, pe pietonala Nicolae Bălcescu din Sibiu, iar accesul publicului se face gratuit.

„Compania Fadunito“ a fost creată în 2003 şi este deţinătoarea unui trofeu ARC, oferit de Asociaţia Distribuitorilor de Teatru din Catalonia, pentru cel mai bun spectacol de teatru de stradă („The Great Family“ – 2006).

Info:

Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu este cel mai important festival de artele spectacolului din România şi al treilea din Europa ca amploare şi dimensiune.

Timp de zece zile, peste 2500 de artişti şi producători din toate colţurile lumii prezintă peste 350 de evenimente ce au loc în 60 de spaţii de joc din Sibiu.

Fotyo credit: Justin Nicholas, Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu

10
/12
/16

La începutul epocii regulamentare, în noiembrie 1832, autorităţile statului au simţit nevoia creerii unei publicaţii (Buletinul Oficial), prin care să comunice populaţiei „punerile la cale, măsurile, orânduirile de slujbe, hotărârile de judecată şi poruncile” din diferitele ramuri administrative, ca şi dispoziţiile legislative după care „să se povăţuiască fiecare”.

09
/12
/16

Cineastul olandez Paul Verhoeven, regizorul unor producții precum "Robocop" (1987) sau "Basic Instinct" (1992), va fi președintele juriului celei de-a 67-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Berlin ( 9-19 februarie 2017). Verhoeven îi urmează în fruntea juriului Berlinalei actriței Meryl Streep.

09
/12
/16

Virtuozitatea lui Paganini la contrabas este propunerea pe care o face publicului contrabasistul de origine română Petru Iuga, care va prezenta la Sala Radio miercuri, 14 decembrie, de la ora 19.00, un concert în care, alături de Orchestra de Cameră Radio, dirijată de Tiberiu Oprea, va interpreta Fantezia Moise, variaţiuni pe o temă de Rossini, în varianta pentru contrabas şi orchestră de N. Paganini şi Variaţiuni pe o temă Rococo, op. 33, în varianta pentru contrabas şi orchestră de P. I. Ceaikovski.

09
/12
/16

Facultatea de Teatru a UNATC „I.L.Caragiale” București, omagiază, asemenea instituțiilor de educație și cultură din întreaga lume, figura emblematică a unuia dintre cei mai mari gânditori ai istoriei omenirii: Aristotel. De aceea, cu ocazia împlinirii a 2400 ani de la nașterea Stagiritului, UNATC organizează în perioada 15-16 decembrie 2016, Seminarul Exploratoriu cu temaAristotel 2400 – Teatru și Pedagogie. Abordare interdisciplinară.

09
/12
/16

Teatrul Excelsior prezintă cea mai nouă premieră - #EMOJIPLAY, un spectacol de teatru coregrafic ce aduce în prim plan transformarea comunicării clasice într-un cumul de semne universal recognoscibile. Avanpremiera va avea loc pe 13 decembrie, iar premiera oficială pe 14 decembrie în Sala Mare a Teatrului Excelsior.

09
/12
/16

Revista România literară a desemnat cel mai recent volum al lui Mircea Mihăieş, “Ulysses, 732. Romanul romanului” (Polirom), drept „Cartea anului 2016” . Din juriu au făcut parte Nicolae Manolescu, Gabriel Chifu, Răzvan Voncu, Daniel-Cristea Enache, Gabriel Dimisianu, Angelo Mitchievici, Sorin Lavric şi Simona Vasilache.

09
/12
/16

Scumpe domnule Blecher, sunt mulți ani deja de când vreau să vă scriu și mă rețin. N-am îndrăznit, chiar dacă, pe de o parte, vă consider frate. Păstrez acasă un os devorat de un morb, chiar dacă alt nume a purtat boala mea.

09
/12
/16

„Viaţa de zi cu zi seamănă cu un film prost de serie B. Dacă mi s-ar propune s-o ecranizez, aş refuza.” – Kirk Douglas. Ultimul supraviețuitor al epocii de aur a Hollywood-ului împlinește, astăzi, 100 de ani! Cu această ocazie, numeroase ziare din întreaga lume i-au dedicat legendarului actor și producător american articole omagiale.

08
/12
/16

Final de decembrie, cu 27 de ani în urmă, la radio, după ani, grei, se difuzează un colind cântat de corul Madrigal. Doi bărbați, tata și fratele lui, oameni destul de greu de impresionat – pentru că viața avusese grijă să-i călească suficient - plângeau discret, privind spre focul din sobă.

08
/12
/16

Considerată o revelație a cinematografiei europene, actrița Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziția “Colentina”, care va fi vernisată joi, 15 decembrie, de la ora 18.30, la Galeria Rotenberg-Uzunov din București.

08
/12
/16

Un tablou al pictorului belgian James Ensor, "Squelette arrętant masques" ("Schelet oprind măștile"), a fost achiziționat, miercuri, pentru suma de 7,4 milioane de euro, un record mondial pentru o lucrare a artistului, în cadrul unei vânzări organizate de casa de licitații Sotheby's la Paris

07
/12
/16

A fost o vreme când ideea de a te cultiva, de a înţelege arta în accepţia ei cea mai diversă, apoi de a colecţiona opere de valoare şi a le expune îi cuprinsese şi pe români. Între aceştia, Anastisie Simu, de obârşie balcanică, cu proprietăţi bine gospodărite în judeţele Teleorman şi Brăila, decide, în 1910, să întemeieze un muzeu.