GALERIE FOTO UNITER le mulţumeşte tuturor celor implicaţi în campania „Artiştii pentru artişti“
https://www.ziarulmetropolis.ro/galerie-foto-uniter-multumeste-tuturor-celor-implicati-in-campania-artistii-pentru-artisti/

Pentru UNITER, „Clipe de viaţă“ a fost o manifestare de o anvergură pe care şi-o doreşte şi pentru viitoarele ediţii ale acestui demers social foarte important atât pentru organizatori, cât şi pentru toţi beneficiarii ei.

Un articol de Andrada Văsii|26 aprilie 2013

Pentru UNITER, „Clipe de viaţă“ a fost o manifestare de o anvergură pe care și-o dorește şi pentru viitoarele ediţii ale acestui demers social foarte important atât pentru organizatori, cât şi pentru toţi beneficiarii ei.

Campania, ajunsă la cea de-a XII-a ediţie şi-a redefinit scopul, şi-a întărit existenţa, şi asta într-o perioadă de criză când teatrele s-au alăturat în număr mai mare şi când publicul iubitor de teatru a înţeles acest simbolic contract de solidaritate teatrală.

Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc

Rezultate

Suma de 77.300 lei strânsă din vânzarea de bilete va face obiectul analizei situaţiilor financiare şi medicale a Comisiei Sociale UNITER formată din Doctor Sandu Mihail Cociaşu, Ion Caramitru, Sanda Manu, Virginia Mirea, Ilinca Tomoroveanu, Mugur Arvunescu, Emil Boroghină şi va fi virată artiştilor cu probleme de sănătate şi existenţă în mai multe tranşe pe parcursul acestui an. Prima sesiune va fi oferită cu ocazia Sărbătorilor de Paşte unui număr de 44 de artişti din Bucureşti şi ţară.

Actriţa Tania Popa

De asemenea, sărbătorile nu vin doar cu acest sprijin: Banca de alimente-Crucea Roşie prin sprijinul artistei Margareta Pâslaru urmează să ofere pachete alimentare artiştilor incluşi în programul Casa Artiştilor.

Actorul Marin Moraru

Participanți

14 teatre din Bucureşti s-au alăturat campaniei: Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Bulandra, Teatrul de Comedie, Teatrul Evreiesc de Stat, Teatrul Excelsior, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Masca,Teatrul Metropolis,Teatrul Mic, Teatrul ODEON, Teatrul „C.I. Nottara”, Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, Teatrul Ţăndărică).

George Mihăiţă şi Ion Caramitru

În țară, alte şase teatre au organizat evenimente culturale: Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti, Teatrul pentru Copii şi Tineret Gong Sibiu, Teatrul „Ariel” Târgu-Mureş, Teatrul pentru copii şi tineret „Merlin” Timişoara. Acestea au donat încasările din vânzarea de bilete către Fondul de Solidaritate Teatrală.

Maia Morgenstern

Sprijin online

Campania Naţională „Artiştii pentru artişti” a avut în acest an şi o componentă online pe pagina de Facebook a UNITER (https://www.facebook.com/UNITERoficial) şi pe bloguri (desfăşurată în parteneriat cu agenţia Blogal Initiative): peste 900 de oameni au share-uit pe paginile lor de Facebook însemnele campaniei, aproape 70 de articole au menţionat pe bloguri teatrele care şi-au donat încasările din campanie într-un concurs naţional care a avut drept premiu afişul campaniei cu semnăturile tuturor actorilor care au participat la spectacolul „Clipe de viaţă”.

Foto credit: UNITER (Facebook)

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.