Gardenia, teatru TV, în această seară, de la ora 20:10, la TVR2 și TVR HD
https://www.ziarulmetropolis.ro/gardenia-teatru-tv-in-aceasta-seara-de-la-ora-2010-la-tvr2-si-tvr-hd/

Casa de producţie a TVR continuă seria montărilor din dramaturgia contemporană cu această preluare a spectacolului „Gardenia” de Elżbieta Chowaniec, în regia lui Koltai M. Gábor, un tânăr regizor din Budapesta. Patru generaţii de femei, de aici, din apropiata Cracovia, Polonia, Europa Centrală. O felie de istorie central-europeană; cincizeci de ani infernali, cu vise ce răbufnesc şi se sting din nou şi din nou, rupturi, ciocniri, înălţări şi hemoragii. Un destin transmis de la o generaţie la alta, printr-o ramură feminină particulară, ca într-o tragedie greacă.

Un articol de Petre Ivan|7 decembrie 2015

Difuzarea spectacolului „Gardenia”, de Elżbieta Chowaniec, împreună cu difuzarea montării „Emigranții” de Sławomir Mrożek, din 29 iunie, omagiază Anul teatrului public polonez care sărbătorește împlinirea a 250 de ani de teatru polonez şi 250 de ani de la înfiinţarea Teatrului Naţional din Varşovia.

GARDENIA” este premiera TV a spectacolului preluat de la Teatrul de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara.

Elżbieta Chowaniec este unul dintre cei mai de succes tineri dramaturgi polonezi. Chowaniec este și director de teatru, jurnalist, scenarist, terminând la faimoasa școală de film din Lodz, și producător de film. „Gardenia” a fost jucată pentru prima oară în 2007, pe scena Laboratorului teatral „Tadeusz Słobodzianek”.

Despre spectacolul de la Timișoara, criticul Mihai Brezianu scria la premieră: „Cele patru actriţe îşi spun povestea separat, precum personajele din „Iluziile” de la Act. Asemeni unui copil ce îşi aşteaptă somnul, publicul le ascultă rând pe rând, ghemuit în intimitatea caldă a decorului negrăit de frumos (Iuliana Vîlsan), cu obrajii îmbujoraţi şi mintea trăind aievea faptele de demult. Un bec orbitor şi un altul ameninţat de apa ce s-a infiltrat în abajurul rotund luminează felii de întuneric şi de trecut. Cele patru actriţe interacţionează abrupt şi violent, redesenând conturul isteric al familiei din „Îngropaţi-mă pe după plintă”. Nefericirea se preschimbă în nevroză, intimitatea în iritare, scena e inundată într-o lumină abundentă ce pune în valoare gratiile dintre personaje şi lume. Ţipetele de azi cresc pe tăcerile ce au însoţit renunţările de ieri, de alaltăieri, dintotdeauna. Lucrat şi jucat cu minuţie şi talent, atât de frumosul spectacol de la Timişoara ne învaţă că cea mai importantă datorie faţă de trecutul ce se cuvine ştiut, povestit şi mângâiat, e să nu îl repetăm.”Gardenia

GARDENIA

De Elżbieta Chowaniec

Traducere de Pászt Patrícia

regia: Koltai M. Gábor

Distribuţia:

Tokai Andrea; Borbély B. Emília; Lőrincz Rita; Tar Mónika

Teatrul de televiziune este un proiect coordonat de CASA DE PRODUCŢIE TVR şi difuzat pe TVR 2 în fiecare seară de luni.

Foto: Gardenia, teatru TV – tvr.ro

18
/12
/23

După debutul de succes cu expoziția personală „LIGHT. An airy view point of density” de la București, urmată de o nouă expoziție la New York, în toamna acestui an, Diana Nicolaie, designer și artist vizual, expune acum la Art Safari, cel mai important eveniment dedicat artei din România.

18
/12
/23

Pe 21 ianuarie 2024, la Sala Palatului, va avea loc un nou şi captivant show DISNEY : FROZEN – 10 ani.  Spectacolul face parte din turneul prin care Disney celebrează la nivel mondial 10 ani de la lansarea personajului fenomen ce a revoluționat lumea filmelor de animație.

14
/12
/23

S-a lansat Crăciun în Amzei, un eveniment realizat de către Primăria Sectorului 1, care aduce căldura sărbătorilor de iarnă în spațiul public printr-un brad-instalație, semnat de scenografa Iuliana Vîlsan.

13
/12
/23

Compania de teatru independent Arte-Factum încheie stagiunea „Nocturnalii inside 2023” cu o distopie teatrală despre solitudine, o „colecție de singurătăți” care, ca o lentilă concavă, expune, prin câteva fascicule de viață și fragmente de istorii personale, un fenomen global acut.