George Ivașcu: „Oamenii așteaptă uneori de la un ministru miracole”
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-ivascu-oamenii-asteapta-uneori-de-la-un-ministru-miracole/

Cu ocazia Zilei Mondiale a Teatrului (27 martie), actorul George Ivaşcu, în prezent ministru al Culturii, a acordat un interviu publicaţiei „România liberă” despre teatru, dar şi despre ceea ce îşi propune în mandatul său. Am extras câteva fragmente.

Un articol de Liliana Matei|28 martie 2018

„Am trăit, ca om şi ca actor, în epoci diferite şi am aflat încă de tânăr – din privirile și reacțiile spectatorilor – că teatrul este vocea celor muţi. Mulţi şi muţi. Îmi amintesc anii ‘80, când aveam în România actori şi regizori de nivel mondial, dar aveam şi o cenzură care a avut un efect neaşteptat. Ea a contribuit, fără să ştie, la formarea celui mai fabulos public pe care îl poate visa un om de teatru: atent, însetat și profund complice. Încerc de atunci încoace să nu mă las furat de agitaţia libertăţii şi să risc să uit această datorie, apreciind totodată meritele epocii de astăzi”, a spus George Ivașcu, întrebat ce este teatrul.

Ca ministru al Culturii, iată ce își propune: „Așa cum vă puteți închipui, oamenii așteaptă uneori de la un ministru miracole. Fără să intru aici în multe detalii, pot să vă spun că manifestările dedicate Centenarului Unirii vor da teatrelor noastre prilejul de a efectua noi turnee în ţară şi străinătate, de a întâlni spectatori din toate zonele geografice şi sufleteşti. Dincolo de Centenar însă, se află teatrul românesc din anii viitori. Acesta are nevoie de investiţii într-o infrastructură modernă, dotată cu tehnologia pe care o așteaptă publicul mileniului III, pentru a putea oferi spectacole de înaltă ținută. Când le vom avea, vom descoperi că investiția în cultură poate fi profitabilă și că românul de rând cumpără cu drag bilete. Nu veţi auzi de la mine anunţuri extraordinare, nu sunt genul acela de om. Puteţi însă să vă aşteptaţi ca experienţa pe care am dobândit-o la Metropolis – cea acumulată şi verificată în ani de zile – să fie fructificată în zona teatrului de proiect la o scară mai mare. Nu pentru că este marca mea personală, ci pentru a folosi ceea ce s-a dovedit deja util”.

Citiți aici interviul integral.

Am trăit, ca om şi ca actor, în epoci diferite şi am aflat încă de tânăr – din privirile și reacțiile spectatorilor – că teatrul este vocea celor muţi. Mulţi şi muţi. (George Ivașcu)

Foto: România liberă

26
/09
/23

Cea mai nouă premieră de la Teatrul Act, „Acasă la Zoo”, este un spectacol care poartă guler alb și mocasini, și care, după ce a asimilat toate tacâmurile și manierismele, și lentoarea de intelectual, și tactul folosit ca paravan pentru pudoare și pentru un comportament evitant, pune sub semnul întrebării noblețea civilizației, dusă la rang de dresaj.

26
/09
/23

Cea de-a IX-a ediție a „Premiilor Constantin Chiriac” a avut loc zilele trecute, în Prisăcani, satul natal al lui Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, cel care a inițiat această competiție prin care elevii primesc recunoașterea calităților lor intelectuale și sufletești, pentru a-i angaja în destinul comunității.

26
/09
/23

Alejandro Durán este născut în Columbia, unde a terminat actoria. Se îndreaptă apoi spre regie, lucrând câteva spectacole în țara natală. Vine la București pentru un master la U.N.A.T.C. A pus în scenă la Teatrul Național din București și se pregătește să monteze la Teatrul Municipal din Miercurea Ciuc. La Teatrul Metropolis a avut premiera "Sunt un criminal și un tată de familie" de Fabio Rubiano.

25
/09
/23

Ediția a 13-a a Festivalului Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent s-a încheiat ieri, 24 septembrie, după 10 zile cu 28 de evenimente indoor și outdoor – spectacole în competiție, spectacole studențești, patru premiere teatrale, film, atelier de teatru, concert – care au ținut în atenția publicului cele mai tinere și fresh creații independente din București și din țară.

24
/09
/23

Insula Hydra. Soarele. Marea. Cel mai bun loc de unde poți privi luna. Iubire. Nebunie. Căutare. Depresie. Tristețe. Iubire. Sexualitate. Droguri. Sinucidere. Moarte. Artă. Iubire…