George Mihăiță în seria „Stele de aur ale scenei și ecranului” – un nou timbru emis de Romfilatelia
https://www.ziarulmetropolis.ro/george-mihaita-in-seria-stele-de-aur-ale-scenei-si-ecranului-un-nou-timbru-emis-de-romfilatelia/

Cu o viaţă dedicată scenei de teatru şi platourilor de filmare, pentru care au fost răsplătiţi cu aplauze, numeroase premii şi diplome, actorii români şi-au câştigat respectul şi atenţia publicului. În semn de respect şi preţuire pentru Maeştrii scenei româneşti, Romfilatelia continuă proiectul dedicat acestora, prin emisiunea de mărci poştale Stele de aur ale scenei şi ecranului (III), dedicată unora dintre cei mai îndrăgiţi actori din ţară:Maia Morgenstern, Oana Pellea, Luminiţa Gheorghiu, George Mihăiţă, Horaţiu Mălăele, Marcel Iureş

Un articol de Petre Ivan|20 decembrie 2017

 

Evenimentul de prezentare a emisiunii filatelice STELE ALE SCENEI ȘI ECRANULUI (III) va avea locmiercuri, 20 decembrie 2017, ora 14:00, la Muzeul Municipiului București – Palatul Suțu, Bd. I.C. Brătianu nr. 2 și este organizat de Romfilatelia și Muzeul Municipiului București.

GEORGE  MIHĂIȚĂ (n. 23 septembrie 1948) este  actor, iar din  2002 este și directorul Teatrului de Comedie. Recunoscut pentru expresivitate facială, dar și pentru vocea distinctivă, Mihăiţă a jucat în mai mult de 70 de filme și este considerat un actor emblematic al României.

Rolul Vuică din Reconstituirea de Lucian Pintilie (pelicula a fost aleasă drept cel mai bun film românesc din toate timpurile de către Asociația Criticilor Români de Film) a fost prima apariție într-un film și totodată rolul care l-a propulsat în carieră.

A studiat Arta Actorului la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L Caragiale” din București, absolvind în 1971. Cariera sa de peste patru decenii a însumat numeroase roluri atât în teatru cât și în filme. Cu spectacolul Revizorul de N.V. Gogol, regia Horațiu Mălăele, în care George Mihăiță joacă rolul Primarului, a participat la numeroase festivaluri din Europa, dintre care: Festivalul International Fringe, Edinburgh, Scoţia,  Bukarest Festtage, Viena, Austria, Teatrul Arenal Madrid, Spania, Teatrul Katona Joszef, Budapesta, Ungaria.

Pe lângă actorie,  s-a dedicat tinerilor și problemelor acestora, încercând să îi ajute și să îi încurajeze prin revistele Salut și Salut Generația Pro, pe care le-a înființat. Două publicații emblematice pentru presa scrisă din România. A publicat cartea Dramele adolesenților, o carte care s-a bucurat de mare succes, în care răspunde întrebărilor puse de adolescenți despre problemele specifice acestei vârste. Ca președinte al Clubului UNESCO Adolescenții, și ca o dovadă a implicării sale în aceast domeniu, a înființat Festivalul de Teatru pentru Liceeni „Jos Pălăria” și de asemenea, în 1994, la inițiativa sa, a fost instaurată Ziua Adolescenților.

Ca director al Teatrului de Comedie a revitalizat această instituție prin introducerea mai multor proiecte importante: Festivalul Comedie Românești – festCO (unic în România), COMEDIA ȚINE LA TINEri, Concursul de Comedie Românească, workshop-uri, dar și alte evenimente culturale importante. Abordarea sa modernă și campaniile inedite de marketing au propulsat Teatrul de Comedie ca fiind unul dintre cele mai importante instituții culturale din România.

În 2002 a fost decorat cu Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc”. Numele George Mihăiță este strâns legat de teatru, de cinema și de adolescenți, dar este totodată sinonim cu inovația și cu un spirit tânăr.

Foto: George Mihăiță în seria „Stele de aur ale scenei și ecranului” – facebook

 

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.