Gianina Cărbunariu, Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor
https://www.ziarulmetropolis.ro/gianina-carbunariu-cavaler-al-ordinului-artelor-si-literelor/

Gianina Cărbunariu, manager al Teatrului Tineretului, a fost decorată cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în cadrul unei ceremonii care a avut loc miercuri, 20 noiembrie, la sediul Ambasadei Franţei în România.

Un articol de Liliana Matei|25 noiembrie 2019

Michèle Ramis, Ambasadoarea Franței în România, a decorat șapte personalități ale lumii culturale care au avut o contribuție remarcabilă la succesul sezonului Franța-România.

„În urmă cu aproape un an, preşedinţii Macron şi Iohannis deschideau solemn Sezonul Franţa-România, la Paris, primul de acest fel între două state membre ale Uniunii Europene. De-a lungul acestui an, francezii şi românii au putut să se descopere şi să recreeze această legătură intimă care a consolidat istoria noastră comună. Am plăcerea să ofer în această seară însemnele Ordinului Artelor şi Literelor unui număr de şapte personalităţi pe care ministrul francez al Culturii, Franck Riester, a ales să le onoreze pentru contribuţia lor la succesul acestui Sezon”, a declarat Ramis.

Prezidat de ministrul Culturii, Ordinul Artelor şi Literelor „are scopul de a recompensa persoanele care s-au distins prin creaţiile lor în domeniul artistic sau literar sau prin contribuţia pe care au adus-o la strălucirea Artelor şi Literelor în Franţa şi în lume”. Acest ordin a fost acordat unor personalităţi precum Marcel Pagnol, Georges Braque, Marc Chagall şi Eugen Ionescu.

„Pentru mine, prezența în cadrul Sezonului Franța-România a fost o ocazie foarte frumoasă de a mă întâlni atât cu publicul francez – lucru care mă emoționează profund, ori de câte ori se joacă spectacolele noastre în Franța, cât și cu profesioniști francezi”, a declarat Gianina Cărbunariu.

Gianina Cărbunariu a fost prezentă, în 2014, în selecția oficială a Festivalului Avignon cu „Solitaritate”, o co-producție a TNRS Sibiu, a Festivalului Avignon și a Teatrului Național din Bruxelles. Doi ani mai târziu, în 2016, a revenit în selecția oficială a Festivalului Avignon ca autoare a textului Tigrul, produs de Royal Dramatic din Stockholm si compania suedeză Jupither&Josephsson. Piese ale Gianinei Cărbunariu au fost traduse și publicate în Franța la Editurile L’espace d’un instant și Actes Sud, iar spectacole ale sale au fost prezente, de-a lungul anilor, în turnee la Centre Wallonie-Bruxelles Paris și Théâtre de la Ville Paris.

21
/09
/23

Luni, 25 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), George C. Dumitru va intra în dialog cu Bogdan Răileanu și Victor Cobuz, pornind de la romanul „Rupturi”, publicat de curând în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

20
/09
/23

Cezar Antal este absolvent al Universității de Arte "George Enescu" din Iași, Facultatea de Teatru, Secția Arta Actorului Mânuitor de Păpuși și Marionete. A fost actor al Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, în prezent fiind angajat al Teatrului Odeon din București. A colaborat cu regizori importanți de teatru și film. La Teatrul Metropolis joacă în piesa "Disco Regret", scrisă de Doru Vatavului și regizată de Irisz Kovacs.

20
/09
/23

Galeria neconvențională Celula de Artă găzduiește în perioada următoare două vernisaje – Happiness is simple, al artistei Antonia Ionescu, pe 20 septembrie, la Palatul Bragadiru și instalația colectivă și imersivă Share, Tag or Dye Again, pe 23 septembrie, în Celula de Artă din B-dul Carol nr. 53 și Casa Carol 53 și propune vizitatorilor un concept nou de eveniment gândit în parteneriat cu galeria Săfițicuminți – LEAF (Limited Edition Art Fair), care se va desfășura între 22 – 24 septembrie la Kraft Market (str. Matei Millo nr. 8 – 10).

20
/09
/23

În luna octombrie începe ,,Străzile de film”, proiectul care te îndeamnă să redescoperi magia Bucureștiului prin cinematografie. O incursiune într-o lume a filmului și a arhitecturii orașului pe care îl numim acasă.