-->

Gigi Caciuleanu readuce dansul contemporan la Festivalul George Enescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/gigi-caciuleanu-readuce-dansul-contemporan-la-festivalul-george-enescu-2/

Gigi Căciuleanu va dansa din nou, pe scena pe care a debutat cu 50 de ani în urmă, în noua sa creaţie coregrafică, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!”. Premiera spectacolului va avea loc pe 5 şi 6 septembrie, orele 20.00, la Teatrul Mic şi va fi prezentată în cadrul Festivalului Internaţional George Enescu. Acum 50 de ani, cel mai important coregraf de origine română, Gigi Căciuleanu, debuta ca dansator pe scena Teatrului Mic, sub îndrumarea lui Miriam Răducanu.

Un articol de Petre Ivan|28 august 2015

De altfel, „UN MINUT DE DANS sau UF !!!” îi este dedicat „Măiastrei”, așa cum o numește artistul pe Miriam Răducanu.

De fiecare dată spectacolul prezentat de Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” va fi diferit, așadar spectatorii de pe 5 septembrie, pot reveni în seara următoare, ca sa vadă cu totul altceva.

Montarea piesei coregrafice este aproape terminată. Nu lipseşte decât un minut de dans, înainte de partea finală. Acest minut de dans, coregraful îl va re-inventa, la fiecare spectacol, în prezenţa publicului. Iar protagoniştii, compozitorul muzicii și cuplul de dansatori, vor trebui să “facă faţă”, să se adapteze, în “stare de urgenţă”, fanteziei sale de moment. Vor memora partitura coregrafică şi bineînțeles cea muzicală, inventate ambele în ultima clipă, le vor integra şi interpreta, cât se poate de bine, pentru a putea prezenta imediat publicului piesa în forma finală. –  Gigi Căciuleanu.

Muzica îi apartine “omului orchestră” Paul Ilea, căruia coregraful i-a cerut să plece de la temele cele mai cunoscute şi populare Gigi Caciuleanu ale lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe care apoi să le dezvolte în felul său, cu cât mai multă “drăgăstoasă ireverenţă”.

Dansatori vor fi Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Irina Ştefan şi Răzvan Stoian, iar asistent coregrafie, Lelia Marcu – Vladu.

La fiecare reprezentaţie, coregraful şi compozitorul vor fi nevoiţi să-şi pună picioarele în apă rece pentru a produce de fiecare dată, în prezenţa publicului, complet altceva. Întreg spectacolul este conceput de fapt în jurul complicatului şi deseori “nebunului” proces creator necesar pentru a obţine chiar şi un singur minut de dans. Datorită acestei improvizaţii de fiecare seară, pentru a crea un minut de dans, spectacolele vor deveni cât se poate de diferite unul de celălalt. Și, prin urmare, fiecare spectacol va fi unic.  O re-creaţie de fiecare seară, pentru spectator…Chinurile creaţiei pentru artişti! Uf !!! –  Gigi Căciuleanu.

„Gigi Căciuleanu Romania Dance Company” a fost înființată cu sprijinul JTI, corporație care s-a remarcat de-a lungul anilor prin susținerea predilectă a dansului contemporan. Astfel,

Întâlnirile JTI, eveniment definitoriu pentru identitatea companiei, organizat anual începând din 2000, reprezintă un reper al calității pentru iubitorii acestei arte.

De mai bine de 20 de ani, JTI sponsorizează, în România, unele dintre cele mai importante evenimente culturale: Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, Festivalul Comedy Cluj, turneele naționale Pianul Călător, Flautul de Aur, Duelul Viorilor etc.

Producătorul spectacolului este Fundaţia Art Production, în parteneriat cu Teatrul Mic.

Foto: Gigi Caciuleanu, Festivalul George Enescu – Fundaţia Art Production

17
/08
/23

Maeștrii Ruxandra Donose, Ramón Vargas și Leontina Văduva vor pregăti 22 de tineri din întreaga lume, care vor participa, în perioada 23-27 august, la International Salbek Opera Masterclass, primul curs de măiestrie de acest fel din România, care se va desfăşura pe Domeniul Castelului Salbek, la Petriș, județul Arad.

15
/08
/23

Ai căutat bucuria sinceră a unor copii care dansează? Ai căutat gustul memorabil al siropului de soc? Sau zâmbetul unui femei de 101 ani, îmbrăcată într-un costum săsesc de sărbătoare?

14
/08
/23

La împlinirea a 15 ani (pe data de 15 august) de la înființarea Orchestrelor Naționale de Tineret ale României, proiect creat și coordonat de violoncelistul și profesorul Marin Cazacu, Orchestra Română de Tineret a fost pentru a șaptea oară invitată la Festivalul Young Euro Classic de la Berlin, unul dintre cele mai importante evenimente culturale de gen din întreaga lume.

11
/08
/23

De la muzică renascentistă și barocă la folclor tradițional georgian și momente de improvizație: Seria de concerte de la miezul nopții din cadrul ediției din acest an al Festivalului Internațional George Enescu vine cu 11 propuneri de recitaluri de neratat, pe scena Ateneului Român. Concertele nocturne sunt programate în vinerea, sâmbăta şi duminica, de la 22:30, între 1 si 23 septembrie, cu o singură excepţie: concertul pe care Corul Naţional de Cameră “Madrigal - Marin Constantin” îl va susţine joi, 7 septembrie.

11
/08
/23

Copilăria și basmul sunt elemente către care ne întoarcem inevitabil, de fiecare dată când simțim nevoia de joc și aventură. Bucium este formația care ne încurajează să aruncăm o privire de ansamblu în imaginația pe care o aveam când eram mici, nelăsând acea stare, pe care adesea o trecem cu vederea în viețile noastre agitate, să dispară. De aceea, în spiritul unei stări de suflet ușoare și a unei dorințe arzătoare de aventură muzicală, seria „Light Sessions” le predă ștafeta celor de la Bucium pe 16 august.

10
/08
/23

Cea de-a treia ediție a festivalului The Jazz Cave va avea loc în perioada 16 – 18 august 2023. O experiență muzicală într-un decor impresionant, festivalul aduce peste 20 de formații din Europa și de peste ocean, care vor bucura publicul cu concerte de jazz și alte stiluri muzicale, ce se vor desfășura pe două scene - Peștera Innerland și Zănoaga Dreamland.