Giuseppe VERDI. Iată de ce rămâne unul dintre cei mai mari compozitori
https://www.ziarulmetropolis.ro/giuseppe-verdi-iata-de-ce-ramane-unul-dintre-cei-mai-mari-compozitori/

OAMENII MUZICII Pe 27 ianuarie în 1901 pleca din această lume unul dintre creatorii cei mai mari ai istoriei muzicii: Giuseppe Verdi. El continuă să impresioneze şi astăzi prin măiestria cu care a creat poveşti muzicale extrem de complexe, capabile deopotrivă să amuze, să emoţioneze, să întristeze şi să pună publicul pe gânduri.

Un articol de Cristina Enescu Aky|27 ianuarie 2020

Sigur ați auzit de Verdi și chiar puteți să îi fredonați câteva dintre ariile cele mai celebre. Dar cât cunoașteți despre geniul său, și de ce anume merită să îl descoperiți? Iată câteva argumente.

  • Provenit dintr-o familie modestă din nordul Italiei, Verdi a stupefiat decenii la rând publicul din Europa și America prin crearea unor capodopere una mai impresionantă decât cealaltă (în total 28 de opere, dar și un Recviem), printre care Nabucco (1842), Rigoletto (1851), Un ballo in maschera/ Bal mascat (1859), Il trovatore/ Trubadurul (1853), Traviata (1853), Simon Boccanegra (1857), La forza del destino/ Forța destinului (1862), Don Carlos (1867), Aida (1871), Otello (1887), Falstaff (1893). Toate lucrările sale mustesc de „hit”-uri, anume arii sau pasaje muzicale devenite atât de cunoscute încât sunt recognoscibile chiar și de către persoane care nu au văzut niciodată un spectacol de operă.
  • Recviemul lui Verdi este una dintre lucrările de acest gen cel mai des interpretate, după cel compus de Mozart.
  • Conform unor statistici, Traviata, Aida și Rigoletto sunt în mod constant printre operele verdiene cel mai des interpretate, având câteva sute de reprezentații anuale în toată lumea.
  • A fost activ și în politică, în cadrul mișcării naționaliste Risorgimento ce urmărea unificarea și consolidarea politică și socială a diferitelor state italiene în ceea ce a devenit apoi Regatul Italiei. Prestigiul artistic al lui Verdi a fost un element important în cadrul politicii naționaliste italiene a celei de-a doua jumătăți a secolului 19, el devenind la un moment dat chiar senator.
  • Se spune că, pe când încă lucra la Trubadurul, Verdi a primit vizita unui celebru critic și i-a cerut opinia privind anumite pasaje musicale. Acesta le-a catalogat ca fiind îngrozitoare. Replica compozitorului ar fi fost: „Am scris această operă pentru italieni, nu pentru puriști ca tine. Dacă ție îți displace, înseamnă că toată lumea o va fredona și o va interpreta peste tot în Italia.” Și așa a fost.

Câteva dintre ariile verdiene cele mai cunoscute:

  • Verdi și Wagner, născuți la doar câteva luni distanță, sunt considerați cei mai mari compozitori ai secolului 19. Deși nu s-au întâlnit niciodată, rivalitatea dintre cei doi a făcut istorie.
  • Unele dintre cele mai iubite opere verdiene de astăzi nu au fost lipsite de eșecuri și controverse. Opera Don Carlos a fost criticată inițial ca fiind prea wagneriană. Rigoletto a supărat reprezentanții cenzurii și a fost condamnată ca fiind respingătoare. Premierele operelor Trubadurul și Traviata au fost eșecuri răsunătoare. Despre Traviata s-a spus că este imorală și decadentă, premiera a avut o distribuție dezastruoasă, iar reprezentațiile londoneze Regina a refuzat invitația. Despre Simon Boccanegra, Verdi însuși a spus: „Am avut la Veneția un fiasco aproape la fel de mare precum cel cu Traviata”, reacții similare venind și după premierele de la Florența și La Scala din Milano. Totuși, aceste opere sunt de multă vreme printre cele mai montate și apreciate din tot repertoriul muzicii de operă.
  • Impresionanta arie a sclavilor din Nabucco,Va pensiero”, își păstrează rezonanțele de activism social și politic chiar și astăzi. În 2009, aria a fost propusă ca nou imn al Italiei, iar în 2011, la o reprezentației a acestei opere în cadrul celebrării a 150 de ani de la unificarea Italiei, cunoscutul dirijor Riccardo Muti a întrerupt spectacolul după această arie și a adresat publicului (unde se afla și primul ministru de atunci, Berlusconi) un discurs critic la adresa tăierilor de fonduri pentru cultură (moment după care publicul s-a alăturat corului de pe scenă pentru încă o intonare a acestei arii).
  • A fost celebru pentru modul în care și-a gestionat creațiile din punct de vedere financiar și ca imagine. Negocia aprig prețul lucrărilor comisionate, și era cunoscut pentru obstinația cu care insista ca montările operelor sale, atât ca partitură cât și ca libret, să nu sufere niciun fel de modificări față de indicațiile sale. Sunt antologice, printre altele, disputele pe aceste teme cu dirijorii și editorii muzicali de la teatrele de operă La Scala și La Fenice.
  • La Sant’Agata, proprietatea rurală de lângă Milano unde îi plăcea să-și petreacă timpul îngrijind de animale, plantând copaci sau la vânătoare, Verdi a interzis cu strictețe chiar și fredonarea oricăreia dintre compozițiile sale.
  • A construit un spital pentru muncitorii de pe proprietatea sa, dar și un cămin (care funcționează și astăzi) unde se puteau retrage muzicienii vârstnici și săraci.
  • Se pare că a avut un talent special și ca bucătar. Una dintre soțiile lui spunea: „Dacă oamenii care îl ovaționează ar ști cât de bine știe să compună și risotto alla Milanese, Dumnezeu știe cu încă ce ovații l-ar acoperi.” De asemenea, de la proprietatea Sant’Agata Verdi trimitea adesea drept cadou prietenilor din întreaga Italie șunca sa preferată, o specialitate locală numită Spalla Cotta di San Secundo.
  • Deși a fost o persoană extrem de retrasă și a lăsat indicații să i se facă o înmormântare modestă, încă de la anunțul deteriorării sănătății sale subiectul a devenit aproape o tragedie națională, fiind publicate oră de oră buletine de știri cu starea sănătății compozitorului. Funeraliile de stat ce i s-au organizat în 1901 (și la care legendarul Arturo Toscanini a dirijat aria corului din Nabucco acompaniat de un cor și o orchestră numeroase) au adunat atâta lume încât, se spune, evenimentul ar fi fost una dintre cele mai mari adunări publice din istoria Italiei.

Melodia și armonia ar trebui să fie doar niște instrumente în mâinile artistului care creează Muzică, și dacă într-o zi nu se va mai vorbi nici de melodie sau armonie, nici de școlile germane, italiene, nici de trecut sau de viitor etc, atunci poate va începe cu adevărat domnia muzicii.

*

Dintre toți compozitorii din trecut sau prezent, eu sunt cel mai puțin învățat. O spun cu toată seriozitatea, iar prin învățătură nu mă refer la cunoașterea muzicii.

(Giuseppe Verdi)

Alte informații despre cum îl puteți descoperi pe acest titan la muzicii puteți găsi aici 

12
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În decembrie 1983, Fănuş Neagu continua seria „Prietenii mei, actorii“ cu un portret al lui Stefan Banica, „unul din marii noştri actori, venit pe lume ca să ne semene ideile cu miresme“.

11
/12
/13

,,Un taifun pe scenă”, îl numea Ștefan Iordache. ,,Un talent nativ nelimitat”, îl caracteriza Horațiu Mălăele. ,,Un vulcan în care fierbe lava tuturor sentimentelor”, spunea despre el Lucian Pintilie. George Constantin e unul dintre numele cele mai importante din istoria teatrului românesc.

10
/12
/13

Poemele scrise de Toma Caragiu au fost publicate postum, în 1979, sub îngrijirea lui Ion Cocora. În acelaşi an apărea în revista „Teatrul” o prezentare a volumului care prilejuieşte „o emoţionantă reîntîlnire cu mereu regretatul Toma Caragiu”.

09
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În februarie 1967, regizorul Sică Alexandrescu publica în revista „Teatrul” portretul lui Ion Iancovescu, actorul care „parcă se juca, nu juca”. Iancovescu a fost mentorul multor actori de succes (printre care şi Grigore Vasiliu Birlic) şi fondator al câtorva teatre bucureştene. Reproducem integral articolul apărut în revista „Teatrul”: Au trecut peste 50 de ani din […]

06
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ Pe 12 decembrie se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Amza Pellea. Sanda Toma, partenera sa de scenă, scria în decembrie 1983, în revista Teatrul, un text prin care-și lua adio (nu „adio”, ci numai „la revedere”) de la actorul care a fost „întotdeauna egal cu el însuși, prietenos și cald ca o zi luminoasă de vară”.

04
/12
/13

În 1983, cu doi ani înainte de moartea lui Octavian Cotescu, Fănuş Neagu îi descria viaţa într-un adevărat poem în proză în care amintea despre marile lui roluri, despre pasiunea pentru teatru şi despre actorii pe care i-a format.

03
/12
/13

MEMORIA CULTURALĂ În 1983, Fănuș Neagu (1932 - 2011) începea o nouă carte, consacrată prietenilor lui, actorii. Revista „Teatrul” publica fragmente din această carte - portrete ale unor actori precum Toma Caragiu, Ilarion Ciobanu, Violeta Andrei, Ovidiu Iuliu Moldovan, George Constantin ș.a.

01
/12
/13

„Pentru noi, actorii, demarcația dintre generaţii este foarte, foarte vagă”, spunea Aura Buzescu, în anul 1964. Marea actriță a secolului trecut i-a avut ca studenți pe Victor Rebengiuc, Gina Patrichi, Mircea Albulescu.

30
/11
/13

„Să joci ani de-a rîndul personaje fără o problematică importantă, să te fîţîi pe scenă de colo – colo strîmbîndu-te ca să obţii nişte aplauze cu care să poţi împăuna seara la cîrciumă, mi se pare un lucru foarte trist“, spunea Alexandru Tocilescu, în 1974.

28
/11
/13

Jurnalistul Alecu Popovici a mers acasă la Toma Caragiu pentru a descoperi cum a devenit actor un înotător de performanţă, căruia i se prezicea şi o stălucită carieră militară. Actorul a vorbit despre celebritate, despre propriile inhibiţii şi despre rolurile la care visa.