Golem deschide stagiunea de la Iaşi
https://www.ziarulmetropolis.ro/golem-deschide-stagiunea-de-la-iasi/

Pe 5 octombrie, ora 19.00, la Sala Mare, Teatrul Naţional Iaşi va deschide stagiunea cu premiera spectacolului Golem.

Un articol de Andrada Văsii|1 octombrie 2013

Pe 5 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Mare, Teatrul Naţional Iaşi va deschide stagiunea cu premiera spectacolului Golem, în regia lui Alexander Hausvater.

Săptămâna viitoare, pe lângă Golem, alte două premiere îşi aşteaptă publicul: pe 10 octombrie, de la ora 19.00, la Teatru CUB – „Hamletmachine“ de Heiner Müller –  Giorgos Zamboulakis (regie),  Thanos  Vovolis (scenografie), Şerban Ursachi(muzică), iar pe 11 octombrie, de la ora 19.30, la Uzina cu Teatru – „Iarna“ de Evgheni Grişkoveţ.

Povestea Golemului este legată de cea a  rabinului care îl creează şi care decide să se răzvrătească împotriva lui Dumnezeu, a credinţei lui, a destinului şi a lumii întregi. Decide că nu mai vrea un destin de victimă şi atunci devine rivalul lui Dumnezeu  şi intră în competiţie directă cu divinitatea.

Golem prinde viaţă la Iași

Făcând asta, el transcende orice limită umană  şi religioasă şi ajunge să insufle viaţă unei creaturi care să fie o proiecţie a sa, în stare să schimbe lucrurile. Odată prins în joc, rabinul va fi opusul operei sale.

Spectacolul Golem este unul eclectic, dar care se desparte de realism.

Golem

Scenă din spectacolul Golem, de la Teatrul Naţional Iaşi

S-a luat drept sursă un mit care nu se poate rezuma într-un stil de joc sau într-un stil de spectacol. Această poveste  a trebuit tradusă în imagini cu care omul modern să se poată asocia.

Chiar dacă textul de bază, cel al lui Leivick, se raportează la estetica expresionistă, Alexander Hausvater a declarat că se gândește doar la momentul scrierii lui nu şi la înfăţişările pe care le poate lua mai târziu. Vedem povestea în forme diferite şi mai ales în formele tribale ale unei comunităţi închise, supuse cauzalităţii istorice, povestea intitulată Golem.  

Distribuția spectacolului Golem este alcătuită din: Doru Aftanasiu, Emil Coșeru, Petronela Grigorescu, Andreea Boboc, Cosmin Maxim,  Doina Deleanu, Daniel Busuioc, Dumitru Năstruşnicu, Ionuţ Cornilă, Irina Răduţu Codreanu, Horia Veriveş, Cosmin Panaite, Andrei Grigore Sava, Alina Mândru, Codrin Dănilă, Diana Roman, Radu Homiceanu și Ana Hegyi.

Dacă v-a plăcut articolul, urmăriți-ne și pe Facebook

Foto credit: Teatrul Național Iași, spectacolul Golem

 

22
/03
/24

Cum poate râsul să fie terapeutic? Cum poate cufundarea în natură să ne aline? Cum ne poate ajuta arta mișcării să avem o relație mai bună, mai creativă cu procesul de înaintare în vârstă? În căutarea răspunsurilor la aceste întrebări, Asociația Developing Art lansează proiectul de cercetare artistică All Sorts of Care: o serie de rezidențe artistice dedicate explorării legăturilor complexe dintre corp și minte, în contextul râsului, al îmbătrânirii și al prezenței umane, ca un martor tăcut ce face parte din natură, toate privite prin filtrul ideii de grijă.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

21
/03
/24

Joi, 28 martie, de la ora 19.00, va avea loc la sediul Teatrului Masca (Bd. Uverturii, nr. 14) a șasea întâlnire din seria dezbaterilor performative moderate de Alex Tocilescu. Tema ediției este „Ăștia o să ne plătească nouă pensia?!”

20
/03
/24

Denisa Nicolae are multe nesiguranțe și incertitudini. Râde zgomotos și plânge cu sughițuri. Iubește. Lumea ei e mare și jucăușă, din când în când o prinde cu tandrețe, să nu fugă, și o face vizibilă, puțin câte puțin.

20
/03
/24

Sue Giles, președintele ASSITEJ, transmite mesajul de Ziua Internațională a Teatrului pentru Copii și Tineret. Scopul acestei campanii este de a facilita accesul la teatru și la spectacole pentru copii și tineri.

19
/03
/24

Nominalizat în acest an la Women's Prize for Fiction, romanul „Cele opt vieți ale unui trickster de-o vârstă cu veacul” de Mirinae Lee, o coreeancă mutată în SUA, spune povestea teribilă a unei femei evadate din Coreea de Nord.

18
/03
/24

Proiectul „Întâlnirile Teatrul azi la Masca” iniţiat de revista Teatrul azi, în parteneriat cu Teatrul Masca din Bucureşti şi cu susţinerea UNITER, continuă seria de discuții profesionale cu a doua masă rotundă dedicată, de această dată, dramaturgiei românești.

18
/03
/24

În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie.