Grădina de vară din Eforie Sud vă așteaptă – a început festivalul Cinemascop
https://www.ziarulmetropolis.ro/gradina-de-vara-din-eforie-sud-va-asteapta-a-inceput-festivalul-cinemascop/

Festivalul Cinemascop din Eforie Sud este evenimentul care chiar în această perioadă aduce împreună publicul de toate vârstele la proiecţii de film, dar şi la alte activităţi educative şi culturale. Între 1-8 august 2021, Cinemascop vă aşteaptă începând cu ora 18:00, în grădina de vară din Eforie Sud.

Un articol de Petre Ivan|3 august 2021

În prima seară de festival, pe 1 august, spectatorii au urmărit filmul emoționant „Grădina speranței” (r. Niki Caro, Polonia, SUA, UK, 2017, 126 min.), oferit de către Institutul Polonez. Deja ajuns la a patra ediție, Cinemascop este un eveniment mult așteptat de către localnicii și turiștii fideli din Eforie Sud, dar și din alte orașe și stațiuni. În serile ce urmează, de la ora 21:00, veți putea vedea următoarele filme:

2.08 | Astrid (r. Pernille Fischer Christensen, Suedia, Danemarca, 2018, 123 min.) din partea Ambasadei Suediei
3.08 | Tata mută munții (r. Daniel Sandu, România, 2021, 108 min)
4.08 | Varză, cartofi și alți demoni (r. Șerban Georgescu, România, 2016, 52 min) din partea Festivalului Pelicam
5.08 | Antoinette, un iubit și un măgar (r. Caroline Vignal, Franța, 2020, 95 min.) din partea Institutului Francez
6.08 | Proprietarii (r. Jiří Havelka, Cehia, 2019, 97 min.) din partea Centrului Ceh
7.08, 21:15 | Tânăr, suplu și… aproape arătos (r. Alessandro Tamburini, Italia, 2018, 80 min.) din partea Institutului Italian de Cultură
8.08 | Comoara (r. Corneliu Porumboiu, România, 2015, 89 min.) din partea Institutului Cultural Român

Chiar dacă proiecțiile de film sunt elementul central al proiectului, acesta desfășurându-se într-o grădină de vară, multe alte suprize îi așteaptă pe vizitatori la Cinemascop. Spațiul se deschide zilnic la ora 18:00, atunci când încep și atelierele creative pentru copii, în cadrul cărora aceștia pot învăța să deseneze și să picteze distrându-se. Ateliere sunt asigurate de prietenii festivalului, brandul ceh Koh-I-Noor.

Între timp, ceilalți participanți pot experimenta realitatea virtuală în colțul special amenajat, sau citi o carte din biblioteca pop-up. Trei expoziții vă așteaptă – pe pereții grădinii se regăsesc 50 de portrete ilustrate ale femeilor cehe și românce care au schimbat lumea de-a lungul istoriei, reunite sub expoziția „Eroinele”, realizată de Centrul Ceh București, iar white cube-ul E T A J on wheels, care este deja o tradiție a festivalului, prezintă în această perioadă doi artiști tineri români, Radu Panait („FATUM // I made this reality”, până pe 6 august, inclusiv) și Benny Jackson („Râsu’ Plânsu’”, pe 7 și 8 august, dar și în perioada care urmează festivalului). Iar pentru ca programul să fie complet, pe 7 august, de la ora 20:15, veți putea vedea un concert live, cu Acoustic Friends.

Cinemascop oferă și relaxare celor care vizitează grădina, fiind un spațiu primitor și colorat unde vă puteți petrece serile. Nu sunt de ignorat bomboanele M&M’s cadou oferite de către organizatori, sau de berea cehă Budweiser Budvar ce vă așteaptă să o luați cu voi după ce se încheie filmul.

Participarea la festival este gratuită. Evenimentul se va desfășura în conformitate cu regulile impuse de prevenirea răspândirii și contaminării cu Covid-19. Capacitatea maximă admisă este de 250 de persoane, iar distanța de 2m trebuie păstrată pe tot parcursul vizitei.

 

27
/10
/22

În cele 4 zile de festival au fost peste 300 de oameni în public, în cele 3 locații: la Cinema Victoria, Faber și Facultatea de Arte și Design. Festivalul a fost deschis cu “Pentru minte tu ești Ceaușescu“, în regia lui Sebastian Mihăilescu, care a avut asociat și primul Q&A al festivalului, și s-a încheiat la Faber, cu proiecția filmului „Alb pe Alb”, în regia lui Viera Čákanyová.

26
/10
/22

În luna noiembrie, la History Channel puteţi urmări un documentar despre istoria Colosseumului (cea mai celebră arenă din toate timpurile), cum este viața trăită în munți, ce știa omenirea în antichitate despre extratereștrii și cum s-au păstrat până astăzi legendele faraonilor.

25
/10
/22

După un turneu sold out al echipei în mai multe orașe din țară, filmul Capra cu Trei Iezi intră oficial în cinematografe pe 28 octombrie, în weekendul de Halloween. Bazat pe povestea lui Ion Creangă, filmul a fost primit de public cu surprindere și nostalgie: scenariul respectă basmul lui Creangă, care este, în fond, o poveste de groază, nu neapărat una de adormit copiii. În rolurile principale joacă Maia Morgenstern și Marius Bodochi, iar regia este semnată de Victor Canache.

21
/10
/22

Duminică, 23 octobrie, de la 18.30, la Cinema Astra va avea loc proiecția filmului documentar dedicat Brașovului, realizat de tinerii care au participat la cursurile „Be-Brașov: retrocedarea emoțiilor I memoria orașului”. Participanții la eveniment vor asista și la o reprezentație de tip teatru verbatim și la o expoziție cu fotografii din Brașov.

20
/10
/22

„Oameni de treabă” / „Men of Deeds”, noul film al regizorului Paul Negoescu, cu Iulian Postelnicu, Vasile Muraru, Anghel Damian și Crina Semciuc în distribuție, va avea o avanpremieră specială în cadrul Les Films de Cannes à Bucarest, sâmbătă, 22 octombrie.

19
/10
/22

CRONICĂ DE FILM După câteva încercări nereuşite de-a lungul anilor de-a face un horror românesc inspirat din literatură sau folclor (de la moroi la vampiri), iată în sfârşit un film căruia nu îi este ruşine să scoată capul în lume - „Capra cu trei iezi”, un debut independent realizat de Victor Canache, care acum câţiva ani lansa şi un scurtmetraj cu acelaşi titlu.