Grigore Lese este protagonistul spectacolului „Cazul Pintea Viteazul”
https://www.ziarulmetropolis.ro/grigore-lese-este-protagonistul-spectacolului-cazul-pintea-viteazul/

Grigore Leşe participă duminică, 8 decembrie, de la ora 18.00, într-un nou spectacol al stagiunii curente de la Teatrul Municipal din Baia Mare – „Cazul Pintea Viteazul”.

Un articol de Andrada Văsii|2 decembrie 2013

Grigore Lese participă duminică, 8 decembrie, de la ora 18.00, într-un nou spectacol al stagiunii curente de la Teatrul Municipal din Baia Mare –  „Cazul Pintea Viteazul”. Spectacolul beneficiază de scenariu şi indicaţii regizorale semnate de către Gavriil Pinte.

Unul dintre protagoniștii montării este și Grigore Lese, care colaborează pentru prima dată cu teatrul băimărean. Din distribuție mai fac parte Liviu Topuzu, Ruxandra Lăzărescu, Claudiu Pintican, Ștefan Mura, Mircea Gligor, Vali V. Popescu, Loredana Maghear, Adrian Pop și Raul Conicica. Scenografia este semnată de Roxana Ionescu.

Noul proiect al teatrului băimărean a fost detaliat într-o conferință de presă. Managerul Teatrului Municipal, Claudiu Pintican, a vorbit despre semnificația noii producții, care e integrată într-un plan mai amplu al teatrului de valorizare a tradițiilor regionale, mulțumind totodată artiștilor invitați.

„Cazul Pintea Viteazul” comemorează 310 ani de la moartea unuia dintre eroii legendari ai Maramureșului, fără a se vrea o restituire istorică.

„Nu o să vedeți un spectacol despre personajul istoric. Eu nu fac teatru documentar, nici ilustrativ”, a afirmat regizorul Gavriil Pinte la conferința de presă de miercuri după-amiază. „M-a interesat mai mult faptul că secole de-a rândul, aici, oamenii au avut nevoie de Pintea ca model. Am fost interesat de felul în care s-a fabulat despre Pintea”, a precizat regizorul, trecând în revistă întreaga mitologie populară despre faimosul haiduc maramureșean.

Folclorul, prezentat prin ochii lui Grigore Lese

„Scenariul folosește aceste rezerve ale imaginarului, dar ține seama și de sensibilitatea spectatorului de astăzi”, a punctat Pinte, afirmând totodată că nu avem de-a face cu un spectacol idilic sau „pășunist”.

Acest punct de vedere a fost întărit și de Grigore Leșe, prezent și el la conferința de presă a Teatrului Municipal. „Nu iubesc idilismele, contemplarea și folclorul așa-zis ancestral, dacă nu e așa. Acest spectacol va fi cel mai bun din istoria Teatrului Municipal din Baia Mare, va fi un reper”, a spus Grigore Leşe, exprimându-și încrederea că producția băimăreană se va juca și în alte orașe ale țării ori în străinătate.

Leșe a făcut și o pledoarie pasionată pentru „regândirea conceptului de folclor în Maramureș” și a vorbit și despre identitatea acestui spațiu cultural în plan internațional.

Grigore Lese

Grigore Lese, în spectacolul ,,Cazul Pintea Viteazul”

Prezența lui Grigore Leşe în această producție teatrală a fost salutată și de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, care care s-a referit la „un fel de simbolică întoarcere acasă” a lui Leșe prin acest rol. Primarul a mai spus că acest spectacol poate fi punctul de plecare al unei colaborări de durată și că va fi un punct de referință în dinamica culturală regională.

Despre o „integrală a miturilor românești” a vorbit și Prof. Dr. Teodor Ardelean, președintele Comisiei de Cultură a Consiliului Municipal, el dezvăluind totodată faptul că Grigore Leşe va fi sărbătorit la începutul anului viitor la Baia Mare, cu prilejul împlinirii a 60 de ani.

Foto credit: Wikipedia, Teatrul Municipal din Baia Mare, fotografii cu Grigore Lese

11
/12
/23

Un concert extraordinar de muzică de film va avea loc la Opera Naţională din Bucureşti pe 12 decembrie, de la ora 19.00, organizat de Universitatea Națională de Muzică din București în parteneriat cu Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România, Opera Națională din București, Arhiva Națională de Filme și universități de teatru și film din țară.

11
/12
/23

Pentru 10 zile, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” s-a aflat în Statele Unite ale Americii în cadrul turneului aniversar „Madrigal 60 – The Magic of Winter”, primul pe care artiștii l-au susținut în America după 35 de ani.

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.