Hamlet + Portret Ovidiu Iuliu Moldovan, la TVR
https://www.ziarulmetropolis.ro/hamlet-portret-ovidiu-iuliu-moldovan/

Anul acesta se împlinesc 10 ani de la moartea lui Ovidiu Iuliu Moldovan. Cu acest prilej, iubitorii de teatru vor putea vedea, la TVR, un portret IN MEMORIAM, dar şi prima premieră a anului 2018: Hamlet de W. Shakespeare, în regia lui László Bocsárdi, o preluare de la teatrul “Tamási Áron” din Sfântu Gheorghe.

Un articol de Petre Ivan|3 martie 2018

Un Hamlet rătăcit în vecinătatea noastră

László Bocsárdi porneşte pe urmele personajelor lui Shakespeare într-un spaţiu aproape fără decor, unde nu întunericul stârneşte întrebarea “Cine-i acolo”, ci cada şi duşul din vecinătatea / intimitatea noastră: cine-i acolo, sub jetul de apă care tot curge peste un trup complet dezgolit? ce gânduri l-au pironit sub duşul lucidităţii şi în hainele cui se va îmbrăca el?

În interpretarea lui László Mátray, Hamlet refuză masca nebuniei, recurge doar din când în când la gesturi şi vorbe de bufon şi îşi dezvăluie povestea sub semnul lucidităţii şi al simplităţii. Povestea lui Hamlet devine o poveste din vecinătatea noastră, unde se poate întâmpla nu doar să minţim pentru a ascunde adevăruri mărunte, ci să ascundem minciuna prin impunerea ei drept adevăr. Un adevăr pe care Hamlet îl restabileşte cu preţul vieţii celor dragi şi al propriei căderi.

La Gala Premiilor UNITER 2014, László Bocsárdi a fost desemnat Cel mai bun regizor pentru Hamlet, spectacol care a dat şi Cel mai bun scenograf al anului, József Bartha.

„Hamlet”-ul lui László Bocsárdi a fost spectacolul românesc, propus de ICR Varşovia pentru ediţia din 2015 a  “Festivalului Shakespeare de la Gdańsk”.  Reprezentaţia a avut loc în data de 3 august, pe scena Teatrului Wybrzeże din Gdańsk, fiind urmată de o discuţie cu publicul.

Portret In Memoriam  Ovidiu Iuliu Moldovan

La un deceniu de la disparitia marelui actor Ovidiu Iuliu Moldovan, au marturisit:  Victor Ioan Frunza, Mircea Diaconu, Maia Morgenstern, Ion Caramitru, Florina Cercel, Alexandru Bindea, Vlad Ivanov, Tomi Cristin.

Născut in 1942 în Sărmaşu, judeţul Cluj-Napoca, Ovidiu Iuliu Moldovan a absolvit IATC în 1964, la clasa prof. Pop Marţian şi Octavian Cotescu.

A realizat timp de peste patru decenii roluri importante pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în spectacole semnate de Horea Popescu, Liviu Ciulei, Victor Ioan Frunză, Andrei Şerban.

A jucat în peste 40 de producţii cinematografice în regia unor mari cineaşti precum Manole Marcus, Mircea Veroiu, Dan Piţa, Nicolae Margineanu, Constantin Vaeni.

A fost recompensat cu numeroase premii si distinctii, printre care, în 2004, “Ordinul Meritul cultural in grad de Comandor”, şi premiul UNITER pentru întreaga activitate.

Program de difuzare:

TVR3: 11 martie ora 20.00

TVRM: 10 martie ora 11.00

TVRInternaţional: 12 martie ora 16.30

Foto: Ovidiu Iuliu Moldovan, Hamlet în regia lui László Bocsárd – facebook

29
/02
/24

Noua producție a Fundației Culturale „Camil Petrescu”, podcastul TEATRUL (DE) AZI, continuă seria dialogurilor cu directorul de imagine și producătorul Zomir Dimovici despre felul în care vedem, citim și percepem teatrul astăzi.

29
/02
/24

Teatrul Masca și grupul de creație sonoră „Immersonic” vă invită la sediul din Bd. Uverturii Nr. 14, la primul eveniment din seria de „sinestesis live / incursiuni în sinele total”, o întâlnire de creație spontană între scriitori (poeți și prozatori) activi pe scena literară românească și artiști sau performeri din domeniul sunetului.

29
/02
/24

Teatrul de Balet Sibiu a programat la începutul lunii martie, la Sala Mare a Centrului Cultural „Ion Besoiu” Sibiu, spectacolul de teatru-dans „Despre noi-About us”, scenariul și regia Beatrice Rancea, coregrafia Dragoș Roșu și Beatrice Rancea. Inspirat de destinul companiei sibiene de balet, spectacolul „Despre noi- About us” se dansează la Teatrul de Balet Sibiu, în data de 02 martie 2024, ora 19:00, și îi are ca invitați speciali pe actorii Naționalului bucureștean, Iuliana Moise și Claudiu Bleonț.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale:

28
/02
/24

Romanian Design Week, festivalul multidisciplinar dedicat industriilor creative, organizat de The Institute și prezentat de UniCredit Bank, lansează apelul de înscrieri în circuitul RDW Design GO!.